duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăJustițieLungul calvar al lui Cristi Danileț, judecătorul hăituit în stil interlop de...

Lungul calvar al lui Cristi Danileț, judecătorul hăituit în stil interlop de Mafia CSM. Și strigătul final de victorie: „Am câștigat în toate dosarele disciplinare!”

-

Judecătorul Cristi Danileț anunță, pe Facebook, că a triumfat în toate demersurile sale juridice împotriva Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și mai ales a Inspecției Judiciare din cadrul acestuia. După cele trei procese câștigate împotriva CSM până luna trecută, Danileț l-a câștigat luni, 8 mai, și pe cel de-al patrulea, ultimul.

Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) confirmă abuzurile în serie comise de CSM și mai ales de Inspecția Judiciară împotriva judecătorului Cristi Danileț (47 de ani). În cadrul acestor instituții s-a format o adevărată mafie, care i-a hăituit pe magistrații legaliști/reformiști.

În perioada respectivă, Inspecția Judiciară a fost condusă de Lucian Netejoru, iar CSM de Lia Savonea – amândoi, considerați a face parte din grupul de influență al lui Liviu Dragnea (PSD).

Cristi Danileț s-a opus maltratării sistemului de justiție, inclusiv a legilor justiției, de către Liviu Dragnea și apropiații săi. Grupul politico-mafiot s-a răzbunat pe curajosul judecător, încercând să-l distrugă. N-a reușit să-l elimine însă din magistratură, pentru că Înalta Curte a rezistat. Totuși, gruparea mafiotă l-a ținut pe Danileț în afara profesiei sale timp de un an și patru luni (decembrie 2021 – aprilie 2023), fără venituri și fără a-și putea duce la capăt dosarele judecate.

- Advertisement -

Mesajul judecătorului Cristi Danileț

„«Justice Leaks» la final”

„Acum doi ani apăreau pe un site mai multe extrase din ceea ce păreau convorbiri purtate de judecători și procurori, pe un grup nepublic de Facebook, despre anti-reforma declanșată împotriva justiției. Articolele au venit în serie, denumită «Justice Leaks».

Inspecția judiciară a declanșat atunci o mișcare nemaivăzută de noi vreodată: 8 judecători și 3 procurori au fost puși din oficiu sub anchetă. Iar în câteva zile s-a cerut și suspendarea din funcție, pe parcursul anchetei, a 3 judecători, printre care și președintele unei asociații de magistrați. CSM a respins după câteva luni (!) cererea de suspendare a acelor judecători și ancheta Inspecției a continuat.

Printre judecătorii cercetați am fost și eu, imputându-mi-se trei fraze spuse colegilor pe Facebook. Nu erau despre dosare, nu erau despre tuns gazonul, nu erau despre armată. Dar, cum eram deja suspendat în alte trei dosare disciplinare, nici nu mai prezentam o miză.

- Advertisement -

Ancheta a continuat într-un stres fantastic. Pentru unii dintre cei cercetați inițial și pentru unele acuze aduse inițial de Inspecție, chiar Inspecția a spus că nu s-a încălcat legea. Astfel că, dintre cei anchetați la început, până la urmă am fost trimiși 5 judecători în fața CSM pentru judecata disciplinară. În septembrie 2022, CSM a decis, în unanimitate, că niciunul dintre noi nu a făcut ceva contra statutului magistraților.

Nemulțumită, Inspecția Judiciară a decis să facă recurs, să ceară totuși sancționarea noastră. Azi dimineață a fost publicată soluția dată de Curtea Supremă ieri: s-a respins recursul. Așadar, niciun magistrat sancționat. Avocat a fost, și aici, Nicoleta Popescu din Baroul București, cea care a apărat mai mulți magistrați cercetați disciplinar.

Pentru mine, este un ultim dosar disciplinar dintr-un mare șir de dosare inițiate de Inspecția Judiciară. Am câștigat în toate.”

 

https://www.facebook.com/cristi.danilet/posts/pfbid02wbaw73ipFjntaya3ukZgyYF9hHqfgpAbahjsZhskbMhG2shRHkMR2VchVG2z7CgEl

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

„Austeritatea” lui Ciolacu/Ciucă a început cu 60 de mașini cumpărate fără licitație de Budăi la Ministerul Muncii. Ghinea: „Trăim în Ferma Animalelor, unde porcii conduc”

Rețeta Guvernului PSD-PNL pentru miliardele din PNRR: o parte „s-au pierdut”, o parte „s-au furat”! Kovesi: „În România avem trei anchete în desfășurare”

Neamul bugetarilor PSD fericiți. Toată familia Daea lucrează la stat: nevasta, fiica, ginerele și nora sunt angajați la Ministerul Agriculturii, APIA și alte instituții subordonate

5 COMENTARII

  1. va plati magaria, cine? Ar trebui sa ceara daune pe persoana fizica!
    Priviti recentul caz in oglinda, unul face sport pe plaje si strica imaginea judecatorilor si marele procuror amentinta in direct doi politisti dar ministrul justitiei, il dojeneste cu blandete.
    Daca si in lumea lor se intampla asa ceva, ce poate pati un amarastean????

  2. Ma bucur nu numai pentru ca dreptatea a invins si ca un magistrat corect a invins mafia.
    Ma bucur ca Justitia romana nu este total savonizata. Ca, in conditiile pe care le stim, inca mai poate da verdicte corecte!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -