duminică, aprilie 28, 2024
AcasăNewsRomânia pierde alți 1,4 miliarde de euro după ce Guvernul PSD-PNL a...

România pierde alți 1,4 miliarde de euro după ce Guvernul PSD-PNL a încercat să finanțeze cu bani europeni afacerile baronilor. Comisia Europeană respinge planul REPowerEU al României

-

România pierde încă 1,4 miliarde de euro din banii europeni după ce Guvernul PSD-PNL a încercat să șmecherească UE și să finanțeze prin Planul REPowerUE din PNRR proiectele baronilor și ale clientelei de partid. Eșecul a fost anunțat de europarlamentarul Dragoș Pîslaru, copreședintele REPER. Acești 1,4 miliarde se adaugă altor 6 miliarde pierduți deja tot din PNRR din cauza incapacității Guvernului PSD-PNL de a face reformele instituționale și a refuzului sistematic al partidelor conduse de Ciolacu și Ciucă de a elimina pensiile speciale.

Guvernul Ciucă a cerut bani de la Comisia Europeană ca să finanțeze investiții în lacuri din fiefurile baronilor PSD și PNL din Oltenia și pentru canalele de irigații din Brăila controlate de clientela locală de partid, a explicat Dragoș Pîslaru motivele respingerii Planului REPowerUE pentru România.

Conform acordului inițial, României îi fuseseră alocați 1,4 miliarde de euro pentru capitolul verde din PNRR, bani destinați investițiilor în eficiență energetică destinați IMM-urilor (Intreprinderi Mici și Mijlocii) și gospodăriilor. Era vorba de sprijinirea locuitorilor, mai ales a categoriilor vulnerabile, de a-și diminua facturile la energie și a ține pasul cu tranziția către energia ecologică. Banii au fost aruncați pe fereastră de regimul Iohannis-PSD, care a crezut că poate păcăli UE și deturna în buzunarele baronilor și ale clientelei de partid resursele destinate populației.

Pus în fața dezvăluirilor, Marcel Boloș, ministrul Proiectelor Europene, a afirmat că planul n-a fost respins, iar Comisia Europeană a cerut doar informații suplimentare. Dragoș Pîslaru spune însă că nu-i adevărat și-i cere ministrului să publice mesajul primit miercuri seară de la Bruxelles, prin care era respins planul României.

- Advertisement -

Mai jos, dezvăluirea lui Dragoș Pîslaru privind pierderea de către România a încă 1,4 miliarde de euro din PNRR.

NOTĂ. Europarlamentarul scrie în text despre 1 miliard de euro, dar suma totală este de 1,44 miliarde, din care 1,397 miliarde sunt alocați de la bugetul UE.

„De aia avem extremism în România: pentru că politicienii de la putere își bat joc de oportunitățile europene și cred că pot servi clientela politică cu bani europeni. Surpriză! Nu se poate! Banii europeni sunt pentru dezvoltarea cetățenilor europeni“

„Comisia Europeană respinge încercarea Guvernului României de a direcționa 1 MLD EUR către clientela politica a PSD-PNL.

- Advertisement -

Într-o totală lipsă de transparență și pe repede înainte, Guvernul a cerut finanțare pentru proiecte venite pe filieră de partid, precum: investiții ineficiente pe lacuri aflate în fiefurile PSD-PNL din Oltenia sau pe canalele de irigații din Brăila pentru a servi clientela locală sau investiții ale companiilor de stat, inclusiv cele care au fost exceptate de impact de mediu într-un mod abuziv.

Ca răspuns, Comisia Europeană a respins aceste propuneri politice ale Guvernului pentru RePowerEU și a aprobat doar investițiile legate de eficiență energetică și care ajută gospodăriile și antreprenorii să își reducă facturile – adică exact ce am transmis împreună cu Partidul REPER ca soluții.

Am cerut 1 miliard pentru casele românilor și micii antreprenori.

Acum, când Comisia a respins bazaconiile pe care voia Guvernul să le facă cu bani europeni, poate că, în sfârșit coaliția se va hotărî să ne asculte, pe cei care știm cum trebuie implementat REPower, și să se gândească și la români.

De aia avem extremism în România: pentru că politicienii de la putere își bat joc de oportunitățile europene și cred că pot servi clientela politică cu bani europeni. Surpriză! Nu se poate! Banii europeni sunt pentru dezvoltarea cetățenilor europeni.

Later edit: văd că ministrul Boloș spune că nu e vorba de o respingere, ci de o cerere de informații suplimentare – domnule ministru, în spiritul transparenței, vreți să publicați mesajul primit ieri seara de la Comisia Europeană? Ca să vadă tot românul care e adevărul? Haideți, că se poate.“

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

„Austeritatea” lui Ciolacu/Ciucă a început cu 60 de mașini cumpărate fără licitație de Budăi la Ministerul Muncii. Ghinea: „Trăim în Ferma Animalelor, unde porcii conduc”

Rețeta Guvernului PSD-PNL pentru miliardele din PNRR: o parte „s-au pierdut”, o parte „s-au furat”! Kovesi: „În România avem trei anchete în desfășurare”

Neamul bugetarilor PSD fericiți. Toată familia Daea lucrează la stat: nevasta, fiica, ginerele și nora sunt angajați la Ministerul Agriculturii, APIA și alte instituții subordonate

- Advertisement -

4 COMENTARII

  1. PARTGIDU SI SECURITATE PENTRU ETERNITATE.
    SI-AU FACUT ACUM SI SUPERAGENTIE, SA „TAXEZE” VENITURILE COMPANIILOR DE „stat”. SI SA CENTRALIZEZE CONTROLUL CAPUSHARII.
    UN NOU ROI DE LACUSTE DE PARTID SI SECURITATE VA FI ANGAJAT. + AMANTE, AMANTI, +…

  2. Inadmisibil! Pentru asta au marit numarul de functionari, pentru asta le-au marit lefurile, ca sa fure banii europeni de la cetateji si sa-i dea clientelei, unor bogati!
    Asta nu se numeste tradare? Pe astia nu-i injura Soosoaca?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -