vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNews"Fapta nu există". Dosarul Codruței Kovesi, clasat de Parchetul General la 4...

„Fapta nu există”. Dosarul Codruței Kovesi, clasat de Parchetul General la 4 ani după ce fusese deschis de Adina Florea la plângerea oligarhului fugar Sebastian Ghiță

-

Una dintre cele mai mari mizerii juridice din România ultimilor ani, dosarul penal deschis pe numele Codruței Kovesi la plângerea oligarhului fugar Sebastian Ghiță, s-a încheiat marți, după 4 ani, printr-o rezoluție de clasare. Parchetul General a anunțat marți că a închis unul dintre cele două dosare făcute de procuroarea Adina Florea unul în 2018 și altul în 2019, vizând-o pe fosta șefă a DNA.

Acțiunea făcuse parte din amplul plan de hărțuire a Laurei Codruța Kovesi, pe care sistemul mafiot din România a urmărit mai întâi s-o înlăture de la conducerea Parchetului anticorupție, apoi s-o blocheze în încercarea acesteia de a candida la șefia Parchetului European (EPPO). Dosarul clasat marți fusese făcut în martie 2019, când Kovesi participa la procedura de selecție a procurorului-șef european. La acel moment, fosta șefă a DNA a fost pusă câteva zile chiar sub control judiciar.

Kovesi era acuzată de abuz în serviciu, mărturie mincinoasă și luare de mită în episodul aducerii în țară a lui Nicolae Popa, fostul director FIN. Dar dosarul a rămas la stadiul de coperți timp de 5 ani – nu a fost depusă nicio probă în el, pentru că nici nu exista așa ceva. Totul fusese conceput ca o operațiune de intimidare și de propagandă, cu scopul de a o discredita pe Kovesi, după o plângere a oligarhului Sebastian Ghiță, fugit încă din decembrie 2016 în Serbia.

Kovesi a solicitat în justiție, acum doi ani, să se urgenteze soluționarea dosarelor deschise pe numele ei, iar instanța dăduse termen până la 1 aprilie 2021 să se finalizeze anchetele fie prin trimiterea în judecată, fie prin clasare. Acest lucru se întâmplă abia doi ani mai târziu, și doar în cazul unuia dintre cele două dosare.

- Advertisement -

Marea frică a PSD, a PNL, a „băieților“ din instituțiile de forță și a oligarhilor este că Laura Codruța Kovesi ar putea decide să candideze, la anul, pentru președinția României. Un sondaj independent realizat în ianuarie acest an o dădea pe Kovesi câștigătoare în fața oricărui concurent. De aceea la televiziunile oligarhilor se fac apeluri periodice la unitate între PSD și PNL, pentru a nu lăsa posibilitatea ca un intrus precum Kovesi să strice socotelile.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Deși țara fierbe, PSD și PNL încearcă să introducă noi pensii speciale!

* Se alege praful de PNRR! Banca Mondială anunță că România pierde banii pentru construirea a 27 de spitale noi, metroul din Cluj și campania națională de reîmpăduriri

* Ostenit după 9 zile în America de Sud, Klaus Iohannis s-a dus direct la reședința de odihnă de la Neptun. În weekend se bronzează, la Cotroceni ajunge săptămâna viitoare

* VIDEO. Se îngroașă gluma pentru George Simion! Al treilea personaj important care confirmă legăturile liderului AUR cu serviciile rusești: Vlad Filat, fost premier al Moldovei

EDITORIAL CARTIANU: Anchetarea lui Tolontan. Corespondență din pușcărie. Realitatea paralelă creată de RTV

Nicușor Dan a reușit să facă Bucureștiul mai credibil financiar decât România! Agenția Fitch a acordat rating A orașului și remarcă „planul de investiții ambițios“

Ce șarlatanie! După modelul „Vadim – omul anului în lume”, ex-PRM-ista Olguța Vasilescu a cumpărat cu 22.900 de euro, din bani publici, titlul de „cea mai căutată destinație de Paște din Europa” pentru Craiova, de la un SRL belgian!

Avocatul Piperea, portavoce a dezinformării în România, e șocat: „O întreagă lume mă detestă și nu știu de ce. Din 220 de studenți, azi au venit la cursul meu fix 2. Este un evident boicot”

* Paleologu: „Contemplu cu fascinație și scârbă o creatură extrem de veninoasă: hater-ul ortodox”. Baconschi: „Cum să crezi că Dumnezeu va arunca în iad grosul umanității și 90% din lumea creștină, doar pentru a-i mântui, în exclusivitate, pe creștinii de rit bizantin răsăritean?”

3 COMENTARII

  1. Cea mai mare ordinărie de la 89-ncoace. Toată România ar trebui să-și ceară iertare în genunchi de la Laura, că au stat toți ca niște buturugi și n-au ieșit în stradă pentru ea. Floarea și Savonea, ar trebui să atîrne în ștreang de unul din castanii de pe Kiseleff, scpurcăciunile dracului.

  2. Laura Codruta o avea si ea pacatele ei ca tot omul dar Adina Florea, Lia Savonea si Netejoru au facut mult mai mult rau, in frunte cu Puscariasul Dragnea si cu tutarul infatuat Tudorel Toader.
    Tineti minte ca Adina Florea i-a facut dosar penal lui Frans Timmermans? l-a slujit pe Dragnea si pe Netejoru, doua jeguri. Cum s-o fi intimplat sa fie atitea gunoaie pe metrul patrat?

  3. Mulțumim Partidului și Iubitului Conducător că au găsit defectele Codruței și au alungat-o, păstrând în țară toți Doctorii Docenti Savantii de Renume Mondial ai PCR-USL ! 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -