joi, noiembrie 21, 2024
AcasăJustițieMinistrul Predoiu, mesaj pro-infractori strigat isteric către USR: "Nu faceți decât să...

Ministrul Predoiu, mesaj pro-infractori strigat isteric către USR: „Nu faceți decât să vă înfășurați în cabluri, între care o să și rămâneți!”

-

Adoptarea Legilor Justiției în forma lor neconstituțională, propusă de Ministerul Justiției, l-a făcut pe ministrul Cătălin Predoiu să-și piardă total controlul miercuri, în plenul Camerei Deputaților, unde a început să urle isteric către deputații USR, care atrăseseră atenția că legile vor pica la Curtea Constituțională. Acesta i-a insultat pe foștii parteneri de guvernare, deși nervii săi aveau, probabil, o cu totul altă cauză – răfuielile interne din coaliție și ieșirea la suprafață a imixtiunii serviciilor secrete în procesul legislativ.

Ministerul Justiției a introdus la sfârșitul anului trecut, fără mare tam-tam, niște legi care reintroduc interceptările SRI ca probe în dosarele penale. Aceste articole au fost semnalate de USR și povestea a devenit publică. De Senat, legile au trecut în această formă, iar pentru abuzul în serviciu s-a pus prag de 250.000 de lei (50.000 de euro).

În cursul zilei de marți, în Comisia Juridică a Camerei Deputaților, parlamentarii au hotărât, după două ore și jumătate de dezbateri, să coboare la 9.000 de lei pragul pentru abuzul în serviciu și să elimine interceptările SRI din dosarele de corupție.

Furie pentru că reintroducerea SRI în procesele penale a devenit publică. Scoaterea pragului la abuzul în serviciu va face ca legea să pice iar la CCR

Un telefon primit de Laura Vicol, șefa Comisiei Juridice, de la Marcel Ciolacu a șters totul cu buretele și majoritatea PSD-PNL-UDMR a votat proiectele de legi în varianta inițială trimisă de Cătălin Predoiu, ministrul Justiției – cu SRI-ul băgat în procesele penale și fără prag pentru abuzul în serviciu. Ambele prevederi sunt neconstituționale.

- Advertisement -

Miercuri, în plenul Camerei Deputaților, aceste variante ale legilor au fost votate de coaliție și acum vor merge la promulgare, ele fiind prevăzute ca jaloane în PNRR.

Toată lumea știe, de fapt, că această formă este neconstituțională, deoarece CCR a stabilit încă de acum câțiva ani că e nevoie de prag pentru abuzul în serviciu (fără să fie menționată o sumă anume), iar interceptările SRI au fost scoase ca probe încă de acum 7 ani.

PSD-ul – spun surse din partid – a decis să voteze variantele propuse de Ministerul Justiției pentru a le da o lecție lui Predoiu și liberalilor, care marți, în Comisia Juridică, se abținuseră la votul privind scoaterea SRI din dosarele de corupție. PSD-iștii vor astfel ca toate problemele să se spargă în capul lui Predoiu, atunci când CCR va decide din nou că legile sunt neconstituționale.

- Advertisement -

Acesta pare a fi, de fapt, motivul crizei de nervi făcute de Cătălin Predoiu miercuri, în plenul Camerei Deputaților. Ministrul numit personal de Iohannis la Justiție știe ce s-a întâmplat și cum PSD-ul l-a „executat“, dar nu are cum să se răstească la Ciolacu și oamenii săi, așa că a început să țipe la USR.

Mai jos, discursul urlat al lui Cătălin Predoiu, atunci când a fost invitat să „explice votul“.

Predoiu: „Nu faceți nimic, trebuie să ne dați lecții! Cred că și lipsa de bun-simț politic și de altă natură are o limită!“

„Aceste proiecte, așa cum au fost ele votate astăzi, și încă o dată solicit să se consemneze public votul meu pentru, aceste proiect au stat în mâna dumneavoastră, dragi colegi din opoziție, 12 luni (minciună!; în realitate, coaliția PNL-USR a funcționat aproximativ 8 luni, în perioada ianuarie – august 2021 – n. red.). Ele nu au fost adoptate, ați stat și v-ați uitat la ele (minciună!; în 2021, proiectele de lege înaintate de Stelian Ion au fost blocate de Klaus Iohannis – n. red.), iar apoi au fost preluate de această coaliție PSD-PNL-UDMR. După dezbateri – că așa e în democrație – dure, complicate, dificile, a fost adoptat acest proiect.

Ce să înțelegem noi? Că e bine ca dumneavoastră, care stați, vorbiți și nu faceți nimic, sau e bine ca noi, care vorbim, dezbatem, uneori ne contrazicem, dar votăm și lăsăm ceva în Monitorul Oficial? Peste ani de zile, ceea ce va rămâne nu sunt declarațiile, trotinetele, cablurile și boxele dumneavoastră, ci sunt legile adoptate de această coaliție! Această coaliție a votat anul trecut desființarea SIIJ – ați fost incapabili să o faceți –, legile justiției – 12 luni v-ați uitat la ele ca pisica-n calendar, incapabili să le treceți –, legea privind avertizorii de integritate, legea privind consolidarea ANABI, ca să recuperăm produsele infracțiunilor despre care dumneavoastră vorbiți și nu faceți nimic, și, în fine, Codurile penale!

Deci, noi suntem de vină că adoptăm într-un an de zile 7 legi pentru consolidarea Justiției și voi, care nu faceți nimic, trebuie să ne dați lecții! Cred că și lipsa de bun-simț politic și de altă natură are o limită! Pentru că tot vorbim de Drept și de Justiție, unde-i vorba de limită, aveți o limită, măcar, și în critică, și în jigniri, și în aberații. Nu faceți decât să vorbiți și să vă înfășurați în cabluri, între care o să rămâneți în istorie, fără să lăsați nimic în urmă.
De bine, de rău, această coaliție a făcut ce voi n-ați făcut un an de zile. Asta este explicarea votului meu!”

Cu ce se laudă Predoiu: legi proaste, cu dedicație, care au dus la blocarea banilor din PNRR

Aluzia la „cabluri“ îl vizează pe Cătălin Drulă, șeful USR, care pe când era ministrul Transporturilor n-a mai suportat intervențiile și presiunile liberalilor veniți să le pună în funcții de conducere diverse pile și oameni controlați de ei.

Scandalul a răbufnit când o delegație de parlamentari PNL a venit în biroul lui Drulă, să-i ceară să numească o anumită persoană șefă la Asociația Română de Salvare a Vieților Omenești pe Mare (ARSVOM), ca să cumpere nave la prețuri umflate de 4 ori. Ministrul USR i-a înregistrat pe PNL-iști și i-a dat pe mâna DNA, care a îngropat cazul.

Oamenii PNL interceptați vorbeau între ei că Drulă „e câine, nu e om“, „e neînduplecat“, „e nebun“ și „trebuie să găsim o soluție pentru el“, pentru că nu accepta șmecheriile care până atunci merseseră ca unse în guvernările PNL și PSD. Respectivii știau încă din iunie, din interiorul PNL, că urmează ca USR să fie debarcat și adus în loc PSD, ca să se poată relua afacerile obișnuite pe banii statului.

Cele 7 legi invocate de Predoiu – despre care se bănuiește că sună parlamentarii liberali și-i pune să-și asume legi dubioase pe care le trimite pe e-mail gata scrise și semnate cu numele acestora – au fost, toate, cu mari probleme și au provocat reacțiile dure ale Comisiei Europene.

Legea avertizorilor de integritate, mutilată de coaliția PSD-PNL-UDMR, a dus la blocarea unei rate de 3,2 miliarde de euro din PNRR. Desființarea Secției Speciale n-a fost, de fapt, o desființare, ci schimbarea denumirii și mutarea acestei secții în interiorul Parchetului General. În sfârșit, legile penale au o formă neconstituțională și vor pica la CCR.

Așadar, legile pe care Predoiu spune că le-a adoptat coaliția PSD-PNL-UDMR au fost de la bun început prost făcute, cu dedicație pentru diverse grupuri de interese. În unele cazuri a intervenit deja Comisia Europeană, în altele va interveni CCR.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* STENOGRAME. Dosarul „Șpagă la Otopeni”. Directorul arestat: „Am vorbit cu Rareș – «Stai liniștit! Garantat săptămâna viitoare!»” / Vecinul din complexul „Stejarii”

* STENOGRAME. Toți liderii PSD, invocați în dosarul șpăgii de la Aeroportul Otopeni. „Mă duc la Marcel, l-am rugat să-l sune pe Grindeanu, să-mi dea și mie o prelungire pe 3, 5, 7 ani”

* STENOGRAME. Maricel Păcuraru, patronul Realitatea Plus, denunțat în „dosarul Otopeni”. Ar fi recurs la șantaj folosindu-se de trustul său de presă

Rusofilul Cozmin Gușă îi ia apărarea lui Rareș Bogdan și spune că acesta e victima SUA: „Vă dau un nume – Victoria Nuland. Face ce dorește în România. Acesta e ultimul dans al lui Rareș Bogdan”

Guvernul PSD-PNL anunță că e gata să renunțe la 700 de milioane de euro, din tranșa a doua a PNRR, pentru că n-a introdus legea avertizorului de integritate

Liberalii în Senat: „Ciucă are 3.000 de euro. Dacă asta vi se pare o pensie mare…”. În realitate, premierul are 3.600 de euro, de 10 ori mai mult decât pensia medie în România. Și s-a pensionat la 52 de ani!

VIDEO. Ciolacu minte ca o poștă sovietică: zice că PNRR e „secret”, deși atât el, cât și ceilalți PSD-iști l-au votat în Parlament! Documentul poate fi citit de oricine, oricând, pe site-ul ministerului

George Simion s-a întâlnit cu un șef al FSB la Cernăuți, dezvăluie fostul ministru al Apărării din Moldova. „Asta explică de ce AUR face politică pro-rusă în România“

Propagandistul putinist ucis la cafenea era spărgător de bănci și trădase Ucraina pentru Rusia. El amenința din Kremlin: „Îi vom jefui pe toți, îi vom ucide pe toți!”. Tatarski este al doilea instigator la genocid anti-ucrainean aruncat în aer, după Dughina

„AVIONUL MEDICAL”. Fuga spectaculoasă a unor medici celebri din Rusia, cu un charter plătit de un miliardar secret. Ca să emigreze, au organizat un congres medical inexistent – inițial în Armenia, apoi „mutat” în Kazahstan

12 COMENTARII

  1. Tipul asta a dat cu barosul la temelia Justitie. A venit in guvern exact cand hotii au dorit sa se scape. In trecut celebrul Viorel Hrebenciuc, puscarias, facea proiecte de legi cu el.

  2. „Scapa si Andreea Cosma, Curtea de Apel Ploiesti a decis „incetarea procesului penal”. A intervenit prescriptia data de CCR”

    SINGURUL PROIECT PENTRU romania EXECUTAT CU MAXIMA DETERMINARE, PRECIZIE SI UNIUNE ESTE „SCAPAM TOTI, RAMANEM CU TOT CE AM FURAT, NE DAM LEGI SA NU MAI PUTEM FI PEDEPSITI SI NE LUAM ‘justitia’, ADICA TOATA PUTEREA.

    SA SCRIE TOVARASUL LOR, SINISTRUL morar daniel INCA 10 CARTI CU SUCCESURILI

      • Unul dintre executantii acestui project al securitatii,este si fostul presedinte democrat Iohannis din primul mandat ,actual presedinte al hotilor psd-pnl(pdl) si Tradator al celor 6,7 milioane de alegatori ce l-au ales,plus al celor de buna credinta din PNL, de care a profitat cu nerusinare ca osa obtina al 2lea mandat.

  3. Acest Predoiu se dovedeste a fi un jeg. Dupa ce ca institutia numita Justitie este cea mai compromisa institutie din Romania, acest Predoiu are si tupeul sa-si faca o virtute din prestatia precara pe care a avut-o. Tot el e frustrat! Culmea!!! Gaseste USR vinovat, ca si cum nu stie ca USR e doar o inventie pentru a crea impresia ca avem opozitie la mafia continuatoare a mafiei pcr-isto securiste ce se lafaie libera sa batjocoreasca poporul for ever!

  4. Adica tov. Predoiu este la putere inca din 2020 (exceptand 8 luni), putand schimba intervalul asta toata legislatia Romaniei si tot USR este „divina” pentru nerealizarile lor? Cine trimite la Bruxelles legile proaste? USR-ul? SIIJ a fost desfiintat sau reinventat? De ce nu s-a trimis in Parlament legea facuta de USR cu desfiintarea totala a SIIJ?
    Da, stim, USR-ul este „divina” pentru ca basinile USL 2.0 nu miros a trandafiri. Intre timp v-o luati peste bot de la UE, de nu va vedeti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -