Liberalii în Senat: „Ciucă are 3.000 de euro. Dacă asta vi se pare o pensie mare…”. În realitate, premierul are 3.600 de euro, de 10 ori mai mult decât pensia medie în România. Și s-a pensionat la 52 de ani!

3
1135
Senatorii USR au protestat în plen împotriva menținerii pensiilor speciale, legea adoptată acum garantând, în forma actuală, pierderea banilor din PNRR. FOTO: USR

Momente de comic involuntar miercuri, în plenul Senatului, unde liberalul Virgil Guran, încercând să apere drepturile pensionarilor speciali, și-a ales să-l dea exemplu pe șeful său de partid, premierul Nicolae Ciucă, spunând că pensia acestuia, de 18.000 de lună, nu e deloc una mare. Luat de val, Guran a și mințit un pic, micșorându-i „din vorbe“ pensia generalului trecut în rezervă la 50 de ani.

Senatul a adoptat miercuri, în ultima zi când mai era posibil, unele modificări la legea pensiilor, dar concesiile făcute sunt foarte departe de cerințele minimale ale Comisiei Europene privind eliminarea pensiilor speciale și trecerea la principiul contributivității – cât cotizezi, atât iei pensie când ieși din activitate.

Adoptatea acestor modificări nu s-a făcut însă fără strigături și momente ridicole. Cei de la USR au protestat, cerând eliminarea pensiilor speciale pentru ca România să nu piardă banii din PNRR. În replică, PSD-iștii – care tocmai au reintrodus pe furiș OUG 13 a lui Dragnea privind pragul până la care pot fura funcționarii fără să fie pedepsiți – au turnat o găleată de minciuni și insulte.

În plen a vorbi Cristian Vasilcoiu, secretar de stat în Ministerul Muncii, și nu îngrămăditul ministru Marius Budăi: „De principiu, proiectul prevede că nicio pensie de serviciu nu va mai putea depăşi venitul din activitate, că pensiile de serviciu nu se mai indexează cu valoarea salariilor în plată ci cu inflaţia, că pensiile mai mari decât salariul mediu, pentru partea de necontributivitate, vor fi impozitate cu 15%, că nu se mai pot cumula mai multe pensii de serviciu şi vreau să vă spun că am făcut ieri, împreună cu colegii de la Casa de Pensii, mai multe rulări în datele din sistem şi acest proiect duce la scăderi de până la 81% ale pensiilor de serviciu“.

Gargaragiul Radu Oprea, senator PSD, s-a repezit la tribună să țipe că USR-ul e de vină, pentru că a convenit cu Comisia Europeană introducerea în PNRR a eliminării pensiilor speciale. În opinia PSD-istului, eliminarea pensiilor de câte 50.000 de lei/lună (cazul procurorului Codruț Olaru, ieșit cu această sumă la pensie la 49 de ani, e celebru) este o crimă de neiertat: „Cei care ne zic acum că pierdem PNRR au introdus noaptea ca hoții acel 9,4%. Ați ieșit pe ușa din spate a Guvernului și luați acum oala de ciorbă de pe foc cu mâna altuia. Acum ziceți că de abia trăiesc cei cu pensie minimă și când le-am mărit tot voi ne criticați“.

Senatorul liberal Virgil Guran, dorind să se pună bine cu șeful Nicolae Ciucă, a generat un moment de umor involuntar, dar care spune totul despre felul în care privesc politicienii coaliției „oamenii de rând“: „Poate ar fi bine să organizăm o tabără militară și să îi invităm. Nu e nicio pensie nesimțită. Eu știu ce privilegii nu au avut: să se mute în diferite garnizoane. Știți ce înseamnă teatru de operații? Poate ați văzut doar în filme. Înseamnă să stai la 50 de grade, 6 luni, să nu îți vezi copiii, să ieși din cort, să îți vezi colegii morți, vezi talibani, asta înseamnă. Câți nu se sperie să nu îi ia în Ucraina? Când vedem ce e acolo ne dăm seama ce înseamnă. Avem nevoie de ei, nu trebuie să îi tăvălim, le sunt îngrădite multe drepturi (…) Nicolae Ciucă a fost comandantul Armatei Române. Are 3.000 de euro. Dacă asta vi se pare o pensie mare… Merită acest respect“.

Momentul a fost înregistrat și difuzat de cei de la USR.

În realitate, „modesta“ pensie a lui Nicolae Ciucă e de 3.600 de euro (18.000 de lei) pe lună, nu de 3.000 de euro. Iar în decembrie 2022 pensia medie în România era de exact 10 ori mai mică (1.739 de lei/lună) decât cea „modestă“ a lui Ciucă. În Armată, pensia medie este 4.000 lei/lună.

Neadoptarea reformei pensiilor speciale va menține blocajul fondurilor din PNRR care îi revin țării noastre pentru construcția de autostrăzi, reabilitarea căilor ferate, modernizarea și digitalizarea administrației, construcția de școli și spitale etc.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Ciolacu minte ca o poștă sovietică: zice că PNRR e „secret”, deși atât el, cât și ceilalți PSD-iști l-au votat în Parlament! Documentul poate fi citit de oricine, oricând, pe site-ul ministerului

* Liberală din preajma lui Rareș Bogdan, atacuri violente la UE și propagandă rusească delirantă. „De ce nu mai sunt bani de pensii? Că se fac politici de diminuare a populației? Că se aruncă banii în farma și armament?”

* Șoșoacă, scelerată: „Am devenit ținta numărul 1 a criminalilor ucraineni. Vor să mă elimine fizic”. Putinista a fost declarată „amenințare la adresa securității naționale” a Ucrainei și supusă unui regim de sancțiuni

* A mai fugit un PSD-ist corupt: baronul de Neamț, Ionel Arsene, condamnat la 6 ani și 8 luni de închisoare pentru luare de mită și trafic de influență

* Record mondial: Guvernul lui Iohannis a ajuns la peste 200 de secretari de stat, de 5 ori mai mulți decât are Japonia! Grindeanu (PSD) are 9 secretari de stat, iar Boloș (PNL) – 7

* Colonelul Turcescu și-a găsit locul: s-a angajat la televiziunea clanului Firea-Pandele! Milionarul putinist va fi plătit generos de locuitorii orașului Voluntari. Va fi coleg cu Oana Lovin și Mădălin Ionescu, prietenii ambasadorului Kuzmin

3 COMENTARII

  1. Oameni buni, oameni responsabili, oameni educati, patrioti si cu respect pentru istoria noastra, oameni temerari amintiti-va ca se impune iesirea din letargie, comoditate sau pesimism !
    Nu va mai lasati umiliti si nu va mai manifestati ca si cand voi ati fi vinovati . Singura vina este lipsa solidaritatii ,dar si cea a respectului de sine si a celui de langa noi.
    Numai si numai impreuna determinati de dorinta adevaratei schimbari in bine ne va mobiliza spre ruperea (in sfarsit) a nodului gordian.
    Se impune o noua revolutie, si inca una adevarata.
    Desteapta-te romane!

  2. Daca a contribuit la sistemul de pensii sa aiba un venit la 52 de ani de 3.600 Euro sa fie primita. Altfel este un special, o plosnita, o putoare nesimtita care papa bani nemeritati platiti de ceilalti.

    Cunosc cazuri concrete de pensionari militari (MApN) iesiti in anii ’90 cu varsta de 60 ani. Au fost umiliti prin pensii de mizerie echivalentul de astazi a 4 – 500 Euro pentru grade de colonel. I-au amagit pana in 2010 cu recalculari astel incat putini au mai beneficiat de bani, murind intre timp. Se pare ca Sistemul are un mod urat de a oferi „specialilor” pensiile muncite ale celorlalti. Intr-un fel parca ii rasplateste pentru „merite”. Ce se intampla cu SRI, Militie, Jandarmerie si Justitie este de-a dreptul revoltator. Armata a fost demult pusa pe butuci, la inceputul anilor 2000 erau inchise si dati afara peste 70% din cadrele active, drept dovada zecile de unitati militare inchise. Au ramas doar aparatele de represiune, siguranta, justitie pe cai mari, care s-au ascuns dupa militarii din MApN, fraierii, care au ajutat un criminal bolsevic sa dea in 1989 o lovitura de stat si sa duca Romania in sfera URSS. Nu uitati jandarmul colonel Cucos care a batut in 10.08.2018 o piata de 100.000 de manifestanti, a iesit saracutul la pensie la 40 de ani. Unul de la SRI la 39 de ani. Una de la USR era la Ministerul de Interne secretar de stat la 47 de ani era pensionara de lux si cumula veniturile.

    Nu am vazut atata jaf si nesimtire in banul public nici pe vremea lui Ceausescu. Nu regret epoca insa regret ca suntem mai idioti ca in acele vremuri iar javrele astea ne-au bagat in datorii.

  3. Ce le trebuie ăstora, citez, „autostrăzi, căi ferate, modernizarea și digitalizarea administrației, construcția de școli și spitale”?
    Pentru ăștia aș moderniza un singur lucru. PUȘCĂRIILE! Acolo e de ei!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.