Moartea manipulatorului PSD-ist Răzvan Theodorescu, la 83 de ani, i-a prilejuit lui Emil Constantinescu (de asemenea, 83 de ani), fost președinte al României, un nou plonjon în ridicol, așa cum face de multă vreme.
Emil Constantinescu a fost președintele României timp de patru ani, 1996–2000, în urma victoriei în fața lui Ion Iliescu (54,41% – 45,59%), după ce în 1992 fusese învins de același Ion Iliescu (38,57% – 61,43%).
În cele două campanii electorale, din 1992 și 1996, dar și în guvernarea dificilă din complicații ani 1996-2000, Emil Constantinescu a simțit pe propria-i piele agresivitatea propagandei mincinoase a lui Ion Iliescu și a FSN / FDSN / PDSR.
Mai mult: în iunie 1990, Emil Constantinescu era conferențiar la Facultatea de Geologie, catedra de Mineralogie, a Universității din București, unde deținea și funcția de prorector (în 1992–1996 avea să devină rector). Mineriada din 13-15 iunie i-a adus o experiență terifiantă: facultatea sa a fost devastată, studenții bătuți, iar mostrele mineralogice – distruse.
Emil Constantinescu a povestit de multe ori clipele cumplite prin care a trecut la Mineriada din iunie 1990. El știe foarte bine că unul dintre marii vinovați ai dezlănțuirii de ură și violență din acele zile a fost directorul general al TVR, Răzvan Theodorescu, care a folosit televiziunea publică pe post de mitralieră propagandistică, mințind, intoxicând și instigând populația împotriva Opoziției politice, a intelectualilor nesupuși, inclusiv a studenților și profesorilor de la Universitate și, evident, de la Facultatea de Geologie.
Deși cunoaște rolul sinistru jucat de Răzvan Theodorescu la Mineriada din 13-15 iunie 1990, Emil Constantinescu i-a adus adus miercuri ode nerușinate, într-un comunicat plin de minciuni istorice și de omisiuni jenante. De asemenea, a făcut afirmații jenante și la înmormântarea de la Cimitirul Bellu.
„A dispărut un povestitor. Când începeai o discuție cu Răzvan, nu voiai să se mai termine. Era interesat mereu de toate. (…) Răzvan Theodorescu a fost, într-adevar, o persoană care a putut să-i inspire pe alții. Să-i inspire în momente grele, când a protestat împotriva demolării Mănăstirii Văcărești, să inspire în momentele mai recente, în care există această decădere culturală generală. Și el a rămas o lumină”, a declarat Emil Constantinescu la finalul ceremoniei de înhumare de la Cimitirul Bellu.
Dar n-a fost suficient. Etalând o amnezie care-l aruncă în ridicol, fostul președinte al României a dat publicității și un comunicat, prin intermediul agenției Agerpres. Emil Constantinescu plonjează în penibil amintindu-și o întâlnire cu studentul Răzvan Theodorescu din 1959, dar fiind atins de o amnezie totală în legătură cu rolul aceluiași Răzvan Theodorescu, de astă-dată director al TVR, la Mineriada din 13-15 iunie 1990.
Explicația poate fi una care ține de micile slăbiciuni umane: ca PSD-ist de cursă lungă, Răzvan Theodorescu a susținut înființarea unei sinecuri stupide și personale pentru Emil Constantinescu, Institutul de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului. Această sinecură a prins viață în luna mai a anului 2017, în plin regim Dragnea, la inițiativa parlamentară a partenerului de guvernare al acestuia, Călin Popescu Tăriceanu (ALDE).
Caraghiosul și nejustificatul Institut de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului funcționează și astăzi, tocând anual peste jumătate milion de euro din bani publici, fără nicio eficiență științifică. Singura sa menire este să asigure sinecuri consistente pentru Emil Constantinescu și mica sa clientelă. Din acest buget, în ultimii ani a fost îndestulat și Răzvan Theodorescu, căruia Emil Constantinescu i-a întors serviciul, cooptându-l în calitate de colaborator și plătindu-l cu generozitate!
Comunicatul lui Emil Constantinescu la moartea lui Răzvan Theodorescu
„In Memoriam Răzvan Theodorescu
Sunt profund afectat de vestea că academicianul Răzvan Theodorescu a plecat dintre noi. Scriu aceste rânduri pentru a aduna, împreună cu toţi cei care l-au cunoscut, mărturii care recompun această figură luminoasă a culturii şi ştiinţei istorice româneşti.
Îmi va rămâne mereu în amintire tânărul întâlnit pe 12 martie 1959, la «Clubul 303», unde studenţii de la Istorie şi Drept fuseseră convocaţi la o «şedinţă de condamnare» a profesorilor Mihai Berza, Ion Nestor şi Dionisie Pippidi, care trebuiau eliminaţi din învăţământul superior pentru că nu se supuneau propagandei de partid şi de stat.
Sinistrul prim-secretar al Municipiului Bucureşti, Florin Dănălache, le-a cerut celor trei profesori să dea exemplul unui student pe care l-au educat cum trebuie, iar ei s-au înţeles să vorbească despre «eminentul student Răzvan Theodorescu». După două săptămâni, a fost dat afară din UTC şi din Universitate şi trimis la munca de jos. A fost fierar-betonist timp de trei ani şi s-a putut reîntoarce la facultate în momentul dezgheţului din 1963. L-am cunoscut prin intermediul unor prieteni comuni, regretaţii Zoe Petre şi Tudor Berza. Împreună cu Răzvan Theodorescu au format un trio de nedespărţit.
În 1977, când a fost demolată Biserica Enei, apoi în 1986, când a fost demolată Mânăstirea Văcăreşti, una din vocile care au criticat dărâmarea acestor vechi monumente de artă sacră a fost cea a istoricului Răzvan Theodorescu. După promulgarea Legii Ordinelor Naţionale, la 1 decembrie 2000, am semnat decretul prin care i s-a conferit «Ordinul pentru Merit» în grad de mare ofiţer, pentru contribuţia sa în cercetarea istoriei, artei şi spiritualităţii româneşti. Ne-am reîntâlnit în fiecare an, din 2002 până în 2019 la seminariile internaţionale «Penser l’Europe», înfiinţate de regretatul Eugen Simion. Cărţile sale «Europa noastră şi noi» şi «Cele două Europe» au fundamentat integrarea politică, dar mai ales culturală în Uniunea Europeană.
Opiniile noastre politice nu au coincis întotdeauna, dar colaborarea noastră ştiinţifică a fost excepţională. Autor al unor lucrări fundamentale, «Bizanţul, Balcanii şi Occidentul la începuturile culturii medievale româneşti (Secolele X-XIV)» şi «Românii şi balcanicii în civilizaţia sud-est europeană», a fost unul din susţinătorii înfiinţării Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului, dar şi un colaborator apropiat al acestuia, înţelegând, cu erudiţia, rafinamentul şi subtilitatea care l-au caracterizat, misiunea pe care ne-am asumat-o.
Convingerile comune în privinţa importanţei spaţiului levantin pentru cultura occidentală şi civilizaţia secolului XXI au condus la o colaborare cu rezultate notabile. Mă refer acum la editarea culegerii de studii «Pars Orientis. Studii de istorie a culturii europene», lucrare aparţinând regretatului academician Emil Condurachi, inclusă în planul editorial al Institutului de Studii Sud-Est Europene în anul 2019, dar şi în colecţia «Savanţi români în cercetarea Levantului», lansată atunci de institutul nostru. Apoi, la apariţia publicaţiei «The International Journal of Levant Studies», din al cărei Consiliu Ştiinţific a acceptat să facă parte, alături de profesori din Marea Britanie, Statele Unite, Germania, Israel şi Liban. Şi, nu în ultimul rând, la Şcoala anuală de studii bizantine şi postbizantine, organizată de institut, al cărei director ştiinţific a fost la ediţia din 2019.
Academicianul Răzvan Theodorescu şi cu mine facem parte din aceeaşi generaţie. Ne-am trăit tinereţea şi o parte din viaţa adultă într-un regim criminal, considerând că arma noastră împotriva lui este performanţa intelectuală. Astăzi, când ne-a părăsit, Răzvan Theodorescu a lăsat în urma lui o veritabilă şcoală, pe care tinerii cercetători ai Institutului de Studii Sud-Est Europene şi ai Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului au datoria să o ducă mai departe.
Emil Constantinescu”
Germina Nagâț: „Nici nu știu ce mă scârbește mai tare – adorația lui Iliescu față de individ sau amnezia «primului președinte democrat» al României”
Penibilul în care se scaldă Emil Constantinescu a fost sesizat și de Germina Nagâț, cercetător științific la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS).
Aceasta a scris într-un mesaj pe Facebook: „Fundația lui Emil Constantinescu (Fundația Română pentru Democrație – n. red.), ajuns președintele României prin susținerea Convenției Democratice, a publicat un ferpar incredibil, în care a recapitulat toate «faptele de glorie» ale acestui personaj, dar nu suflă o vorbă despre mineriadă. Cuvântul «mineriadă» nu există în text. Nici nu știu ce mă scârbește mai tare – adorația lui Iliescu față de individ sau amnezia «primului președinte democrat» al României, care de atâtea ori a evocat devastarea Facultății de Geologie în 14 iunie, sângele de pe pereții Universității… Marele «om de cultură» și academician n-a tresărit niciodată la amintirea acelor orori”.
Multă PSD-ime la înmormântarea lui Răzvan Theodorescu
Răzvan Theodorescu a fost înmormantat miercuri, 8 februarie, cu onoruri militare, pe Aleea Academicienilor de la Cimitirul Bellu Ortodox.
Slujba de înmormântare a fost oficiată de Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Salajului, Andrei Andreicuț, împreună cu un sobor de preoți.
Înaltul ierarh a prezentat mesajul de condoleanțe al Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Prea Fericitul Daniel, care a subliniat că Răzvan Theodorescu a fost „un ilustru istoric de artă, profesor universitar, scriitor, academician”. „Autor a numeroase volume de specialitate, multe dedicate unor mănăstiri și biserici românești de patrimoniu, a peste 600 de articole și studii valoroase publicate în reviste din țară și străinătate, venerabilul academician Răzvan Theodorescu rămane autorul unei opere compuse din cărți și studii fundamentale pentru istoria, arta românească și europeană”, a transmis Patriarhul Daniel.
Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a spus: „Răzvan Theodorescu a ars ca o flacără pe altarul celor care au fondat această instituție, s-a emoționat de fiecare dată în Aula Academiei și a privit-o ca pe un Empireu al celor mai alese spirite ale acestui popor. Pornește pe urmele lor, pe urmele întemeietorilor, și se duce cu nădejdea că va fi așezat în lumea celor drepți. Dumnezeu să-l odihnească în pace, să ne lase nouă marea moștenire să o ducem mai departe și să trăiască din veac în veac în amintirile noastre! Dumnezeu să-l ierte!”.
La ceremonia de la Cimitirul Bellu au fost prezenți, pentru a-l conduce pe Răzvan Theodorescu pe ultimul drum, alături de familie, actuali sau foști demnitari, majoritatea din zona PSD, dar și conducători de instituții culturale. Printre aceștia:
- Emil Constantinescu – fost președinte al României
- Adrian Năstase – fost prim-ministru
- Petre Roman – fost prim-ministru
- Valer Dorneanu – fostul președinte al Curții Constițutionale
- Lucian Romașcanu – ministrul Culturii
- Toni Greblă – prefectul Capitalei
- Ioan-Aurel Pop – președintele Academiei Române
- Nicolae Manolescu – președintele Uniunii Scriitorilor
- Adrian Iorgulescu – președintele Uniunii Compozitorilor
- Petru Lucaci – președintele Uniunii Artiștilor Plastici
- Liviu Sebastian Jicman – președintele Institutului Cultural Român
- Ionuț Vulpescu – fost ministru al Culturii.
Ion Iliescu laudă „viziunea” cu care a manipulat Răzvan Theodorescu ca director al TVR
Ion Iliescu a absentat de la ceremonia de la Cimitirul Bellu. El a trasmis luni, pe blogul său, un mesaj de de condoleanțe, scoțându-se singur în prim-plan, la modul cel mai caraghios: „Îi mulțumesc că, într-o țară în care a fi «omul lui Iliescu» a fost, mai ales în ultimii ani, eticheta unui stigmat, Răzvan Theodorescu nu s-a dezis niciodată de această legătură, ba dimpotrivă, a afirmat-o cu onoare și a transformat-o în ceea ce el numea, generos, ca fiind «un titlu de noblețe»”.
Cea mai nerușinată frază a lui Ion Iliescu este cea în care îl laudă pe Răzvan Theodorescu pentru mandatul criminal al acestuia la conducerea televiziunii publice. Pentru Iliescu, manipulatorul instigator din fruntea TVR a fost „un președinte cu viziune al Radioteleviziunii Române”.
Mesajul lui Ion Iliescu
„Am aflat cu imensă durere despre dispariția academicianului Răzvan Theodorescu. L-am cunoscut de când era student, așadar, nu greșesc dacă spun că ne știam de o viață.
Viața lui a fost încercată: și-a hrănit vocația de profesor și de cercetător când ușile universității i-au fost închise, iar mai târziu, a devenit nu doar unul dintre cei mai buni istorici ai artei și civilizației României ultimului secol, dar și un profesor extraordinar, un rector formidabil, un președinte cu viziune al Radioteleviziunii Române, un ministru al Culturii care a dat excelență acestei funcții, un academician a cărui operă va fi imposibil de egalat, și un vicepreședinte al Academiei Române care a știut să modernizeze această instituție.
Însă printre toate aceste roluri publice, Răzvan Theodorescu a rămas un om liber. Și tocmai această libertate a făcut ca prietenia dintre noi să fie una adevărată. Sunt puține prietenii adevărate astăzi, tot așa cum sunt puțini oameni autentici, așa cum a fost «profesorul națiunii», Răzvan.
Îi mulțumesc că, într-o țară în care a fi «omul lui Iliescu» a fost, mai ales în ultimii ani, eticheta unui stigmat, Răzvan Theodorescu nu s-a dezis niciodată de această legătură, ba dimpotrivă, a afirmat-o cu onoare și a transformat-o în ceea ce el numea, generos, ca fiind un titlu de noblețe.
A făcut România mai culturală într-o societate insensibilă la valorile culturii, și poate aceasta a fost printre cele mai grele misiuni pe care și le-a asumat lucid, nu doar altruist.
Transmit condoleanțele mele familiei, iar Ilincăi, fiicei sale, îi doresc putere și alinare; pierderea ei este și pierderea României, una care speram să întârzie oricât de mult.
Cu regret,
Ion Iliescu”
Este trist cînd om moare, este la fel de trist cînd își supraviețuiește.
Emil Constantinescu? Nulitatea perfecta!
La alegerea acestui președinte – ca și a celui actual – ne agățam de speranța că se va schimba paradigma. Din păcate speranțele ne-au fost înșelate. Vom continua să sperăm, vom continua să votăm căci altfel sigur nimic nu se va schimba vreodată.
Aflam de la Emil Constantinescu despre existenta unui trio de „nedespartit” : Zoe Petre, RT si Tudor Berza.
Despre ultimul probabil ca lumea a auzit mai putin, Este fiul istoricului Mihai Berza, si el pomenit in necrologul lui „Geologul” care ne se spune ca s-a vrut eliminarea sa din invatamant in 1959, alaturi de alti istorici, printre care si tatal lui Andrei Pippidi, insa uita sa adauge ca acest lucru nu numai ca nu s-a intamplat insa istoricul Berza a pus umarul voiniceste la primul tratat de „Istorie a R.P.R” unde , la partea de istorie medievala timpurie, se promova teza sovieto-stalinista a rolului covarsitor al slavilor in formarea statelor medievale romanesti. Adica civilizarea unei populatii romanice de catre niste barbari care se aflau in epoca de „destramare a comunei primitive”, cum le placea istoricilor marxist-leninisti sa eticheteze. Se relata in acest sens o legenda din vechile cronici ruse („Pavest Vremmenyh Let (povestea vremurilor de demult)” sau Cronica lui Nestor) dupa care in sec. VI sau VII printul Kyi (cel care ar fi dat denumirea orasului Kiev) a sosit la Gurile Dunarii insa localnicii „rai” (probabil stramosii daco-romani) l-au alungat. Fiul, Mihai Berza, era geolog si a murit recent. Ca si amicul RT a recuperat cu o suspecta usurinta o mosie si o vie foarte valoroasa in Prahova dupa revolutie. Nu ca fraierii care stau si acum la coada la ANRP ca sa li se dea niste puncte defalcate pe ani de zile din care o sa le ajunga de un mic si o bere. Era bun prieten cu un urmas al unei celebre familiii de aristocrati rusi emigrati in Romania dupa puciul bolsevic din 1917, Nicolai Panin, tot geolog si membru corespondent al omniprezentei Academii Romane (un inaintas al acestuia a inabusit rascoala din Urali a lui Emelean Pugaciov in sec.XVII). Nici vorba de dizidenta la acest triou din protipendata Bucurestiul a anilor ’60, asa cum lasa sa se inteleaga aceasta ilustra mediocritate care insa a avut viclenia sa il pacaleasca pe Corneliu Coposu si pe noi fraierii in 1992 si 1996.
Errata : Geologul este Tudor Berza iar rascoala din Urali a fost in Sec.XVIII.
Scuze.