Infernalul zgomot făcut zilele acestea în jurul reținerii lui Victor Pițurcă a acoperit adevărata miză a anchetei DNA într-o afacere foarte delicată și periculoasă: reținerea lui Gabriel Țuțu, directorul Romarm, compania de stat care ar trebui să lucreze cu aliații la susținerea efortului de război al Ucrainei. Țuțu este omul PNL – direct al generalului Ciucă –, scrie expertul Sorin Ioniță, care-l consideră „unul din bombardierii provinciali recrutați în serviciile secrete”.
Deși sonore prin faptul că sunt mult mai cunoscute opiniei publice, numele fostului fotbalist și actual antrenor Victor Pițurcă (66 de an) și cel al fiului său, Alexandru Pițurcă (38 de ani), sunt mize secundare în scandalul izbucnit acum două zile, când DNA i-a reținut pe cei doi alături de un al treilea personaj aproape trecut cu vederea de opinia publică – Gabriel Țuțu (46 de ani). Acesta din urmă este șeful Romarm, numit în funcție de PNL în decembrie 2019, la începutul guvernării Orban, și susținut puternic de generalul Nicolae Ciucă – pe atunci ministrul Apărării.
Adevăratul cap al afacerii în care a ieșit în față Pițurcă este directorul Romarm, Gabriel Țuțu. Acesta a organizat totul și a aranjat ca Armata să cumpere măștile la preț supraevaluat
Conform procurorilor DNA, Gabriel Țuțu este adevăratul cap al afacerii de corupție cu măști de protecție importate din China și livrate angajaților MapN în timpul pandemiei. Potrivit DNA, Țuțu a organizat întreaga operațiune comercială, iar Pițurcă tatăl și fiul au fost doar pionii și intermediarii șmecheriei.
Șeful Romarm a găsit clientul – MapN-ul condus de Nicolae Ciucă –, a asigurat transportul aerian al măștilor din China în România și a reprezentat cureaua de transmisie între client (Armata), furnizor (firma din China) și finanțator (Victor Pițurcă), descriu procurorii anticorupție întregul mecanism. Tot Țuțu s-a ocupat de importul propriu-zis al mărfii din China, prin SC Interarms IMPEX SRL.
Anchetatorii spun că Victor Pițurcă a finanțat operațiunea de import, el achitând furnizorii, transportul și consilierea juridică. Fiul antrenorului, Alexandru Pițurcă, a fost doar intermediar, prin firma sa.
În dosarul de corupție de la DNA mai apar și alte persoane care s-au ocupat de logistică, relația cu furnizorul și care au primit mita în numele lui Gabriel Țuțu, creierul afacerii și directorul Romarm.
Romarm este compania strategică din industria apărării care se ocupă de producerea armamentului și a muniției
Reținuți de DNA pentru 24 de ore luni, toți părtașii la această afacere au fost puși în libertate de judecători marți, care au respins cererea procurorilor de arestare preventivă pe 30 de zile. Gabriel Țuțu, Victor Pițurcă și Alexandru Pițurcă au fost puși sub control judiciar.
Această afacere de corupție este extrem de gravă nu doar pentru că arată încă o dată, dacă mai era nevoie, cum s-a întins corupția, prin partidele politice și serviciile secrete, până la instituțiile strategice pentru securitatea României, ci și pentru că, în cazul particular de acum, vorbim de industria de armament!
Romarm este compania care asigură producerea și livrarea de muniție pentru Ucraina, de când a început invazia Rusiei. Această firmă care are sub tutelă fabrici de armament ar trebui să lucreze cu parteneri occidentali pentru dezvoltarea și modernizarea capacităților. Toate acestea trebuie făcute de un om corupt, numit și protejat politic, care învârte contracte dubioase.
Sorin Ioniță, fondatorul Expert Forum și consultant al Consiliului Europei și al Băncii Mondiale pentru Europa de Est și Balcani, dezvăluie că firele lui Gabriel Țuțu duc direct la serviciile secrete de informații și la generalul Nicolae Ciucă, actualul premier al României.
Iată, mai jos, ce scrie Sorin Ioniță.
„Chestiunea de interes public e împachetarea administraţiei şi firmelor de stat cu bombardieri provinciali recrutaţi în serviciile secrete şi promovaţi apoi zece niveluri peste ce pot ei, precum acest Ţuţu, formând azi o plasă de păianjen care suge ţara de resurse“
„Pakistanizarea României. Chestiunea de interes public nu-i fotbalistul expirat Piţurcă, ori fi-su, care sunt probabil bidoane pe comision în afacerea asta: crede cineva că rămânea tot bănetul ăla smuls de la stat la ei? Chestiunea de interes public e împachetarea administraţiei şi firmelor de stat cu bombardieri provinciali recrutaţi în serviciile secrete şi promovaţi apoi zece niveluri peste ce pot ei, precum acest Ţuţu, formând azi o plasă de păianjen care suge ţara de resurse, sub înalt patronaj. Ei sunt puşi acolo ca să joace după cum se cântă şi să «take one for the team» când e cazul, ca acuma. Ceea ce numeam odinioară pakistanizarea României.
Şi da, Ţuţu pare să fie omul PNL, de aia e aşa relaxat nea Marcel (Ciolacu – n. red.) şi bâlbâit nea Nicu (Ciucă – n. red.): pus şef la Romarm imediat ce a venit Guvenul în 2019, în subordonarea directă a lui Virgil Popescu (Economie) şi cu Ciucă la Apărare. Dacă nu apărea scandalul ăsta, se presupune că ar fi lucrat acum cu partenerii europeni la aplicarea noii strategii comune de a moderniza industria de apărare, a mări capacitatea Europei de a face faţă Rusiei… etc. O fi, n-o fi caz de discuţie în CSAT şi anchetă parlamentară independentă, reţeaua asta de ofiţeri SRI în funcţii economice, ce ziceţi?”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
* Scandal uriaș în Rusia: propagandista Olga Zenkova, trimisă la Melitopol, a fost violată în restaurant de nepotul lui Kadîrov și de oamenii săi. Cameramanul a fost bătut de ceceni
* Pițurcă a dormit din nou în arest, după 41 de ani. De la tovarășii de barbut din comunism la afacerile cu măști din pandemie, alături de un fost SRI-ist. Este a treia aventură penală a lui „Satana”, după ce a fost condamnat și pentru mărturie mincinoasă în favoarea lui Gigi Becali
* VIDEO. Scuzele și explicațiile lui Emil Boc, care a repus pe soclu, prompt, statuia lui Iuliu Maniu. „M-a indignat și pe mine”
* Șoșoacă sare în ajutorul unui agent KGB: și-a trimis tovarășa putinistă, avocată și ea, să-l susțină în procesul împotriva statului român. Iurie Roșca are interdicție 5 ani de a intra în România
* VIDEO. Blestemele drăcești ale preotului Longhin Jar, trompeta Moscovei. „Ți-e sete, Bartolomeu, nesăturatule și spurcatule! Jgheab bătrân și împuțit ce ești!”
* România și alte 7 țări europene încearcă să înșele Comisia Europeană pentru a primi banii din PNRR fără să facă reformele promise – analiză „Le Monde”
* Trompetele penalilor. Răzvan Savaliuc și oamenii săi sunt anchetați de DNA pentru grup infracțional organizat și favorizarea infractorului
* Înalt oficial BNR: pensiile speciale mănâncă 0,85% din PIB, iar în 2-3 ani vor ajunge la 1,5%. „Sunt o cheltuială bugetară nu doar inacceptabilă, ci și insuportabilă”
* Măciuca liberală: Silviu Mănăstire, „scula lui Bode”. De la „dosar de politician” la amenințări de tip interlop: „să am timp să mă ocup de niște băieți, ca pe vremuri”, „fără milă și fără regrete”
* Extraordinara lecție electorală a cehilor: și-au ales ca președinte un general parașutist, pro-NATO, pro-UE și anti-Putin, erou al războiului din fosta Iugoslavie. Candidatul care făcea cu ochiul Rusiei a fost zdrobit la vot
Intr-o tara normala domnii Nicolae Ciuca ar Virgil Popescu trebuie sa dea explicatii publice pentru rolul lor in mentinerea unui infractor pe o functie de conducere. Dar cine sa-i intrebe? Televiziunile sint apropape toate vindute (nici o speranta in mai bine!) iar politrucii nu merg la emisiuni in care li se pot adresa intrebari incomode.