Hassan Al-Thawadi, șeful comitetului de organizare al Cupei Mondiale la fotbal din Qatar, a recunoscut luni, în timpul unui interviu, că între 400 și 500 de muncitori aduși din alte țări au murit pe șantierele deschise după 2010 ca să fie construită infrastructura competiției. Declarațiile au fost făcute la TalkTV, într-un interviu luat de cunoscutul om televiziune britanic Piers Morgan. Până acum, autoritățile qatareze au recunoscut un număr mult mai mic de decese, însă cifra reală a muncitorilor morți în accidente pe șantiere, susține presa britanică, trece de 6.500 de persoane.
Marea problemă morală a acestei Cupe Mondiale din Qatar este – așa cum a fost și cea a Olimpiadei din 2008, de la Beijing – cea că se ține într-o țară unde nu există drepturi ale omului și unde acest lucru s-a văzut cel mai clar în exploatarea oamenilor puși să construiască infrastructura. Zeci de mii de muncitori aduși din țări sărace precum India, Pakistan, Nepal și Bangladesh au muncit în condiții inumane, extrem de periculoase, pentru a construi 7 stadioane, hoteluri, facilități și multe altele înaintea Mondialului din Qatar.
Al-Thawadi a fost întrebat despre numărul de decese ale muncitorilor migranți ca urmare a lucrărilor efectuate pentru pregătirea turneului. Răspunsul a fost surprinzător: „Estimarea este în jur de 400, între 400 și 500 de persoane. Nu am numărul exact, este un lucru care a fost discutat. Un singur deces este prea mult, este la fel de simplu ca asta. Cred că, în fiecare an, standardele de sănătate și siguranță pe șantiere se îmbunătățesc, cel puțin pe șantierele noastre, cele de la Cupa Mondială, cele de care suntem responsabili, cu siguranță”.
Este o diferență colosală între ce au recunoscut qatarezii până acum și ce a spus șeful comitetului de organizare luni. Un oficial guvernamental din Qatar declarase anterior pentru CNN că au existat 3 decese legate de muncă pe stadioanele Cupei Mondiale și 37 de decese nelegate de muncă. Așadar, 40 cu totul. Acum, șeful comitetului de organizare recunoaște o cifră de 10 ori mai mare!
În cursul zilei de marți, un purtător de cuvânt al Comitetului suprem pentru livrare și moștenire (SC) din Qatar a ținut să nuanțeze: „Citatele separate privind cifrele se referă la statisticile naționale care acoperă perioada 2014-2020 pentru toate decesele legate de muncă (414) la nivel național în Qatar, acoperind toate sectoarele și naționalitățile”.
Pe de altă parte, publicația britanic The Guardian scria anul trecut că 6.500 de muncitori migranți din Asia de Sud au murit în Qatar de când țara a primit Cupa Mondială în 2010, majoritatea fiind implicați în munci periculoase efectuate adesea în condiții de căldură extremă, pe salarii mizerabile.
Raportul The Guardian nu a făcut legătura între toate cele 6.500 de decese și proiectele de infrastructură ale Cupei Mondiale, dar faptul că s-a contorizat intervalul de timp 2010 (când Qatar a primit dreptul de a organiza Mondialele) – 2021 este elocvent.
Condiții infernale, de sclavagism modern, pe șantierele din Qatar: muncitori neplătiți, care nu pot pleca, obligați să muncească la temperaturi îngrozitoare și cu angajatori care-i amenință
Știrea dată de The Guardian n-a putut fi contestată direct de qatarezi, care au acuzat că raportul n-are context și că e un „titlu senzațional”. Un oficial guvernamental din Qatar a declarat în octombrie pentru CNN: „Cifra de 6.500 ia numărul tuturor deceselor lucrătorilor străini din țară pe o perioadă de 10 ani și îl atribuie Cupei Mondiale. Acest lucru nu este adevărat și neglijează toate celelalte cauze de deces, inclusiv boala, bătrânețea și accidentele de circulație. De asemenea, nu recunoaște faptul că doar 20% dintre lucrătorii străini din Qatar sunt angajați pe șantierele de construcții”.
Potrivit Amnesty International, lucrătorii migranți reprezintă 90% din totalul forței de muncă din Qatar.
Organizațiile pentru drepturile omului au semnalat în repetate rânduri că, de când Qatar a primit Cupa Mondială de fotbal în 2010, mulți lucrători migranți s-au confruntat cu întârzieri sau cu salarii neplătite, cu muncă forțată, cu ore lungi de lucru pe vreme caldă, cu angajatori care-i intimidau și cu imposibilitatea de a-și părăsi locul de muncă.
