vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsCatastrofa PSD: România se împrumută 150 de miliarde de lei la dobânzi...

Catastrofa PSD: România se împrumută 150 de miliarde de lei la dobânzi colosale, duble față de anul trecut, dar lasă nefolosiți banii din PNRR, care au dobândă 0, acuză fostul premier Cîțu!

-

Fostul premier Florin Cîțu, azi căzut în dizgrație și marginalizat în propriul partid liberal, continuă seria avertismentelor că România se îndreaptă cu viteză către un dezastru economic colosal, în care – avertizează finanțistul – se va ajunge iar la ușa Fondului Monetar Internațional. Cîțu anunță că Guvernul PSD-PNL va împrumuta în total, în acest an, enorma sumă de 150 de miliarde de lei (30 de miliarde de euro) la dobânzi astronomice, duble față de cele de anul trecut. Asta, în timp ce banii din PNRR, 29 de miliarde de euro cu dobândă zero, zac nefolosiți.

Dobânda medie cu care s-a împrumutat Ministerul Finanțelor (MF) condus de PSD-istul Adrian Cîciu a fost, în acest an, de 7,2%, dar trendul este continuu ascendent și săptămâna trecută s-a făcut un împrumut de pe piața externă cu dobândă 9,5%. În 2021, an când încă era pandemie, Guvernul PNL-USR se împrumutase mult mai puțin și la dobândă de numai 3,3% – adică sub jumătate față de cea din 2022.

Prognozele estimează că România va avea în 2022 un PIB de aproximativ 1370 miliarde lei. Asta înseamnă că Guvernul PSD-PNL va împrumuta în acest an 11% din totalul PIB-ului țării!

Ministerul Finanțelor condus de PSD a plătit în 2022 pe dobânzi mai mult decât tot bugetul Ministerului Transporturilor!

Florin Cîțu (care a fost și ministru de Finanțe în perioada Guvernului Orban) spune că trecerea pragului de 10% dobândă la următoarele împrumuturi făcute de România este inevitabilă.

- Advertisement -

În acest ritm, cu administrația nereformată, Guvernul interesat să crească inflația cât mai mult, prăbușirea economiei românești odată cu sărăcirea populației, eșecul coaliției PSD-PNL de a folosi banii din PNRR, România va ajunge rapid iar la ușa FMI, pentru a evita colapsul, anticipează Florin Cîțu.

Joia trecută, fostul premier relata pe contul său de Facebook: „Astăzi MF-PSD a plătit pentru 400 milioane lei o dobânda de 9.52%. Enorm. Se împrumută România la 10% săptămâna viitoare? La cât timp după ce plătește 10% pentru imprumuturi se duce MF-PSD la FMI și cere ajutor?

În UK ministrul finanțelor a fost demis după 45 de zile pentru că în perioada cât a fost ministru dobânzile la care se împrumută statul au crescut cu 1 punct procentual. La noi rata dobânzii la care se împrumută statul s-a dublat față de guvernarea liberală/pro piață de anul trecut. Dar în România ministrul este bine mersi și ne spune că nu crește taxele, în afară cele pe care le-a crescut în 2022 și 2023 (deși inițial ne promisese că nu le crește nici în 2022 sau 2023). 9.52% este cea mai mare dobânda pe care o plătește statul român din decembrie 2009, când a plătit 10%, și până acum“.

- Advertisement -

„Există banii din PNRR, care au dobânda ZERO, dar MF-PSD nu-i folosește. În schimb, se împrumută cea mai mare sumă din istorie, cu 19 miliarde de lei mai mult ca în 2021. E aceasta strategia PSD de a ține România subdezvoltată?“

Săptămâna trecută, Cîțu făcuse și un scurt bilanț al celor 12 luni de guvernare PSD-PNL-UDMR:

„- În 2022 MF-PSD a plătit o dobânda medie de 7.2% pentru împrumuturi (ieri MF-PSD a plătit o dobânda de 9.35%!!!). În 2021 și 2020 guvernele liberale au plătit în medie 3.3% (pentru PSD-iști, 3.3 < 7.2). Problema este că în 2022 există banii din PNRR care au dobânda ZERO dar MF-PSD nu-i folosește.

Cheltuielile cu dobânzile în buget au ajuns la maxim istoric. În 2022 MF dă mai mulți bani pe dobânzi decât tot bugetul ministerului transporturilor, de exemplu. Este aceasta strategia PSD de a ține România subdezvoltată?

– În 2022, deși se spune că veniturile la buget sunt mai mari, MF-PSD împrumută cea mai mare sumă din istorie, cu aproximativ 19 miliarde lei mai mult că în 2021. MF-PSD trebuie să vină să explice în comisia de anchetă de ce îndatorează România când spune că are venituri mai mari și are la dispoziție și banii din PNRR.

– deficitul bugetar a crescut la rectificarea bugetară din august în condițiile în care dobânzile sunt în creștere si veniturile bugetare aparent mai mari. MF-PSD trebuie să vină să explice de ce a decis creșterea deficitului bugetar care înseamnă împrumuturi mai multe.

Acum deficitul bugetar pentru 2022 este mai mare decât cel din 2021. Un deficit mai mare crește inflația și bineînțeles dobânzile.

În următoarea ședință a conducerii PNL voi cere vot pentru analizarea activității MF-PSD în 2022“.

Măsurile urgente propuse de Cîțu: reducerea cheltuielilor bugetare, reformarea aparatului bugetar, aplicarea reformelor PNRR pentru a lua cei 30 de miliarde de euro de la UE și eliminarea intervențiilor brutale ale statului în economie

Liberalul a venit luni dimineață cu câteva propuneri despre care spune că trebuie aplicate urgent, înainte ca România să se prăbușească într-un colaps economic devastator:

„Urgent, pentru a reduce inflația și a diminua din efectele crizei economice:

– Cheltuielile bugetare reduse.

– Deficitul bugetar scăzut.

– Aparatul bugetar reformat.

– Dobânzile în teritoriul pozitiv.

– Reformele din PNRR implementate pentru a investi în economie cele 30 de miliarde euro cu dobânda zero (MF-PSD se imprumuta din piața la 9.5% și în curând la 10%)

– Fără intervenții ale statului cu bocancii în economie“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* RECHIZITORIU. Ghiță colecta șpăgile pentru PSD, beneficiar direct Ponta. „Poate vrei să te calce vreo mașină, tâmpitu’ dracu’!”

* Propagandă rusească extremă la Fugar TV: „România ar fi de 10 ori mai bogată în afara Uniunii Europene! RoExit! RoExit! RoExit!”

* De ce geme Armata română, membră NATO, de ofițeri rusofili care-l aplaudă pe Putin. „Toți sunt antiamericani convinși, din motive ideologice. Pentru ei, America e Imperiul Răului”

* Țări mici cu nostalgii mari: România Mare, Ungaria Mare, Bulgaria Mare, Serbia Mare. De ce nu e bine să ne jucăm de-a revizionismul, așa cum ne șoptește Rusia

* Codruța Kovesi confirmă jocul murdar al președintelui Iohannis: „Mi-a cerut demisia din fruntea DNA în vara lui 2018!”. Pe vremea lui Dragnea, Iohannis poza în mare apărător al luptei anticorupție

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -