Delegații la Congresul partidului-fantomă ALDE, aliatul-cheie al PSD în sinistra „epocă Dragnea – Tăriceanu”, au ales sâmbătă o nouă conducere, formată din trei copreşedinţi: Varujan Vosganian (fost ministru și senator), Mohammad Murad (patronul unui mare lanț hotelier) şi Mircea Minea (primarul orașului Chiajna, de lângă București).
Varujan Vosganian (64 de ani) a devenit celebru prin felul în care și-a apărat imunitatea parlamentară, apelând la mătănii și ungându-se cu mir în ședința decisivă a Senatului. A fost ministru de Finanțe în Guvernul Tăriceanu (2004-2008). Este considerat responsabil pentru creșterile nesăbuite ale cheltuielilor bugetare, care au provocat cea mai mare criză financiară din ultimele decenii.
Mohammad Murad (55 de ani) este un afacerist libanez venit în România în perioada comunistă pentru a studia Medicina, mai întâi la Iași, apoi în București. Revoluția l-a prins medic la Spitalul Colentina. Imediat după schimbarea regimului politic, Murad a început mici afaceri, prima dintre acestea fiind o terasă deschisă în Regie. În 1992 a deschis lanțul de fast-food Springtime, care s-a bucurat rapid de succes la vremea respectivă. Acum e foarte activ în turism, mai ales pe litoral. Murad a candidat fără succes pentru Primăria Mangalia, în 2020, susținut de o alianță din care făcea parte și PSD. Ulterior, a cochetat cu AUR, fiind invitat la o dezbatere a partidului extremist. Acum e copreședinte ALDE.
Mircea Minea este primarul orașului Chiajna din județul Ilfov. A fost vizat de mai multe dosare penale. În 2016, procurorii îl suspectau că s-ar fi folosit de bani din primărie pentru a sponsoriza echipa de fotbal sau pentru diverse cheltuieli. Are o relație apropiată cu anumite structuri interlope din Chiajna, pe care le folosește inclusiv în acțiuni electorale.
ALDE a rămas în afara Parlamentului la alegerile parlamentare din 2020, când nu a avut liste proprii de candidați, ci și-a plasat candidații pe listele partidului lui Victor Ponta, ProRomânia. Acesta a obținut 4,09% la Camera Deputaților și 4,13% la Senat, sub pragul de 5%.
ALDE a fost fondat de Călin Popescu Tăriceanu și a fost principalul aliat politic al PSD în sinistra „epocă Dragnea”.
Anul trecut, după retragerea lui Tăriceanu de la conducerea ALDE (ca urmare a eșcului usturător de la alegerile parlamentare din decembrie 2020), președinte al partidului-fantomă a fost desemnat un necunoscut, Daniel Olteanu. La începutul lunii septembrie 2022, membrii Biroului Politic Central al ALDE l-au acuzat pe Olteanu că a participat la Şcoala de vară a tinerilor din PMP „fără a avea un mandat” din partea conducerii partidului. Ulterior, Olteanu a demisionat. Interimatul a fost asigurat de Alexandru Tiberiu Dekany., iar de sâmbătă există conducerea tricefală Vosganian – Murad – Minea.