vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaȘocanta poveste a unuia dintre tadjicii care i-au masacrat pe ruși în...

Șocanta poveste a unuia dintre tadjicii care i-au masacrat pe ruși în cazarmă: fusese răpit de poliție lângă o stație de metrou și mobilizat cu forța, deși nu era cetățean rus

-

Natura criminală și incompetentă a regimului lui Putin generează în Rusia povești îngrozitoare. Unul din autorii carnagiului produs săptămâna trecută într-un poligon militar de lângă Belgorod, soldat cu 32 de morți și 25 de răniți, a fost Ehson Aminzoda, un tadjic care fusese pur și simplu răpit de la metrou, în Moscova, și mobilizat cu forța! Tânărul nici măcar nu avea cetățenia rusă.

Articole din presa rusă și cea tadjică încep să contureze detalii șocante ale întregii afaceri.

Pe 15 octombrie, la un poligon dintr-o cazarmă aflată lângă Belgorod, trei tadjici au deschis focul cu mitraliera asupra camarazilor ruși, după ce un colonel le spusese că Allah e un laș și un fricos.

Tadjicii le-au cerut în prealabil militarilor de alte etnii – daghestanezi, azeri etc. – să nu se bage, apoi au îndreptat mitralierele către ruși și au făcut carnagiu.

- Advertisement -

Primul împușcat a fost chiar colonelul Lapin, fiul unui general din conducerea Ministerului Apărării. Colonelul fusese cel care îi insultase pe tadjici cu o oră și jumătate mai devreme.

Tadjicii de sex masculin aflați în Rusia au dispărut brusc, rudele bănuind că au fost mobilizați cu forța. Printre aceștia s-a numărat și Ehson Amizonda, răpit de poliție lângă o stație de metrou din Moscova

Acum, mărturii culese de jurnaliști relevă faptul că tadjicii fuseseră mobilizați cu forța și, cel puțin în parte, ilegal. Istoricul militar și cercetătorul Chris Owen a căutat în presa din Rusia și din Tadjikistan, apoi a pus cap la cap amănuntele.

Publicația „Vlasti“ raportează că cetățenii de sex masculin din Tadjikistan care locuiesc în Rusia au dispărut brusc, ceea ce a făcut ca rudele lor să se teamă că au fost mobilizați cu forța. Între cei răpiți și înregimentați s-a numărat și Ehson Aminzoda, în vârstă de 24 de ani, unul dintre cei trei tadjici atacatori.

- Advertisement -

Aminzoda este fiul unui ex-oficial guvernamental tadjik de rang înalt care venise la Moscova, în căutarea unui trai mai bun. Lucra de câteva luni într-un restaurant din Moscova și economisea bani pentru nuntă, fiind logodit cu o femeie din Tadjikistan. Amizonda NU avea cetățenie rusă, iar rudele sale spun că nu avea nici cea mai mică intenție de a merge la război.

Tânărul n-avea cetățenie rusă și niciun gând să participe la războiul din Ucraina. Varianta oficială a autorităților e că s-a înrolat „voluntar”

Tânărul a dispărut pe 10 octombrie, în apropierea stației de metrou Liublino, în sud-estul Moscovei. Familia n-a mai știut nimic de el pânăpe 16 octombrie, când a primit vestea că a murit. Potrivit postului de radio „Ozodi“, rudele lui Aminzoda au primit ultima oară vești de la acesta la 10 octombrie, când le-a spus că merge în vizită la niște prieteni, la Liublino. Amicii au relatat că au văzut când tânărul a fost oprit de poliție.

Prietenii și familia au declarat că Ehson Amizonda nu era în niciun caz un radical. Fratele celui ucis menționează chiar că era „un imigrant obișnuit care dorea să muncească și să-și construiască viața”. El a fost informat de autorități despre moartea lui Aminzoda a doua zi după împușcăturile în masă.

După dispariția tânărului, „toți l-au căutat și au crezut că s-a dus la cunoscuții săi ori s-a întors în Tadjikistan. Nu era radical, nu era diferit de alți tineri. Dacă ar fi fost un radical islamic, nu ar fi lucrat niciodată într-un restaurant”.

Potrivit versiunii oficiale, Aminzoda a fost mobilizat voluntar de către biroul de înregistrare și înrolare militară din districtul Șertanovski din Moscova, la aproximativ 10 kilometri de Liublino. Există însă numeroase rapoarte despre faptul că poliția a luat cu forța bărbați pentru mobilizare. Judecând după aceste rapoarte, pare probabil că Aminzoda a fost răpit de poliție și dus cu forța la biroul de mobilizare, unde a fost înrolat în ciuda faptului că nu era eligibil (nu era cetățean rus). Au existat multe rapoarte privind încălcarea regulilor de eligibilitate.

După ce a fost răpit de pe stradă și mobilizat cu forța, tadjicul a constatat, în cazarma de la Belgorod, că atât el, cât și alți oameni de religie musulmană sunt ținta persecuțiilor și a discriminării din partea ofițerilor și a camarazilor ruși. Tadjicii se pângeau că nu sunt lăsați să-și facă rugăciunile rituale, iar colonelul Lapin a pus bomboana pe colivă proferând insulte la adresa lui Allah.

Furioși, frustrați că sunt ținuți acolo cu forța și ilegal, tadjicii au răbufnit cu prima ocazie, răzbunându-se pe cei care-i hărțuiseră și insultaseră. La poligon, când li s-au dat arme, au făcut masacru, dar numai printre ruși. Cu camarazii de alte etnii n-au avut nimic de împărțit.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

„Săgeata Rusiei” recidivează. Răcnete isterice la RTV: „RoExit! Marș! Marș afară! Voi milita să ieșim din Uniunea Europeană!”

Rușii l-au împușcat pe dirijor! Artistul refuzase să cânte „binefacerile” aduse de invadatori în Herson

Masacru într-o cazarmă putinistă: 30 de morți după ce rușii și tadjicii s-au mitraliat între ei, din motive religioase! Scandalul a pornit de la un colonel care a spus că Allah era „un laș”

* Putin a făcut praf rezervele de aur și valută ale Rusiei. Îi mai ajung banii pentru cel mult 17-18 luni de război. A cheltuit deja 102,5 miliarde de dolari

„Ucraina va elibera Crimeea cel târziu vara viitoare. Aceasta este ultima iarnă în care Rusia va mai perturba economia Europei” – fostul comandant al trupelor SUA în Europa

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -