vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsDirectorul de la Protecția Consumatorului București - călcat de DNA. Percheziții într-un...

Directorul de la Protecția Consumatorului București – călcat de DNA. Percheziții într-un dosar de luare de mită: se făceau controale la mari magazine, apoi se cerea șpagă

-

DNA a făcut miercuri percheziții la sediul ANPC (Protecția Consumatorului) București, într-un dosar care-l vizează pe directorul instituției, Paul Anghel, scrie G4Media. Procurorii au pe rol un dosar de corupție – luare de mită de la diverse firme pe care ANPC le-a controlat în ultimii 4 ani.

Agenția Națională pentru Protecția Consumatorului s-a remarcat în ultimii ani prin zgomotoase acțiuni popularizate intens, care au vizat nu doar covrigării, piețe și restaurante, dar și hipermarketurile. Împotriva acestora s-a dus chiar o campanie, ANPC dispunând închiderea temporară a câtorva magazine pe motiv că alimentele vândute în zona de mâncare gătită erau stricate sau ținute în condiții improprii.

Însă tocmai acele raiduri ultramediatizate la TV par să fi avut alte scopuri. Procurorii DNA spun că sunt suspiciuni privind comiterea unor infracțiuni de corupție la controale efectuate la producători, distribuitori, mari retaileri de produse alimentare și nealimentare.

Paul Silviu Anghel, directorul sucursalei din București, a candidat în 2016 la Primăria Sectorului 5 din partea UNPR – partidul generalului Gabriel Oprea.

- Advertisement -

Mai jos, comunicatul DNA privind perchezițiile de la ANPC București.

DNA: „Suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada 2018 – 2022, în legătură cu efectuarea unor controale la mai mulți agenți economici“

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada 2018 – 2022, în legătură cu efectuarea unor controale la mai mulți agenți economici (producători, distribuitori și mari retaileri de produse alimentare și nealimentare). În cursul zilei de 19 octombrie 2022, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții la o instituție publică situată în municipiul București. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.“

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

„Săgeata Rusiei” recidivează. Răcnete isterice la RTV: „RoExit! Marș! Marș afară! Voi milita să ieșim din Uniunea Europeană!”

Rușii l-au împușcat pe dirijor! Artistul refuzase să cânte „binefacerile” aduse de invadatori în Herson

Masacru într-o cazarmă putinistă: 30 de morți după ce rușii și tadjicii s-au mitraliat între ei, din motive religioase! Scandalul a pornit de la un colonel care a spus că Allah era „un laș”

* Putin a făcut praf rezervele de aur și valută ale Rusiei. Îi mai ajung banii pentru cel mult 17-18 luni de război. A cheltuit deja 102,5 miliarde de dolari

„Ucraina va elibera Crimeea cel târziu vara viitoare. Aceasta este ultima iarnă în care Rusia va mai perturba economia Europei” – fostul comandant al trupelor SUA în Europa

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -