joi, noiembrie 21, 2024
AcasăNewsScandalos! În plină criză, parlamentarii și-au dat salarii mai mari cu 25%!...

Scandalos! În plină criză, parlamentarii și-au dat salarii mai mari cu 25%! PSD a votat mărirea, dar zice că nu e de acord cu ea! Boloș (PNL): „Dacă mă uit la salariile demnitarilor din Vest, pot să fiu invidios”. USR – singurul partid care a votat împotrivă

-

Parlamentarii le-au transmis românilor miercuri, după ce și-au votat creșterea salariilor și a indemnizațiilor, că măsura luată e una de bun-simț, pentru că veniturile lor sunt prea mici comparativ cu cât câștigă omologii lor din Occident și, în plus, trebuie să se învețe să trăiască „bogați și cinstiți”. Halucinantele evenimente s-au petrecut exact în ziua în care Curtea Constituțională a admis o sesizare a USR privind tocmai interdicția ca majorările de salarii din sistemul public să fie decise prin Parlament, scrie Economedia.ro!

Amendamentele votate miercuri de Senat, prin care salariile și sporurile demnitarilor și ale primarilor cresc începând cu 1 noiembrie, au fost propuse de doi parlamentari UDMR, Lorand Turos și Fejer Laszlo-Odon, și au primit 91 de voturi pentru (PSD, PNL, UDMR, AUR) și 22 împotrivă (USR).

Unul din amendamentele UDMR-iștilor vizează majorarea cu 25% a salariilor pentru angajații de la Parlament, Administrația Prezidențială, Consiliul Legislativ și Sercetariatul General al Guvernului.

Prima reacție a demnitarilor a fost de încântare. Aceștia le-au explicat doct românilor cât de important este ca aleșii lor să fie bogați. Senatorul Virgil Guran (PNL) a spus că „trebuie să învățăm să fim bogați și cinstiți și țara o va duce mai bine”.

- Advertisement -

Marcel Boloș, ministrul PNL care e titular la Investiții și Proiecte Europene, și-a comparat salariul cu cel al demnitarilor din UE, concluzia fiind că mărirea de venituri e mai mult decât meritată, ba chiar ar trebui să primească și mai mulți bani! Boloș le transmite românilor că el are doar 2.500 de euro pe lună, pe când un demnitar UE are 15.000 de euro pe lună.

Marcel Boloș (PNL): „Să nu credeţi că avem niveluri de salarizare care în comparaţie cu ale altor demnitari sunt sfidătoare. Sunt de bun-simţ“

Liberalul a afirmat că simte invidie când vede cât bănet iau omologii săi din țările occidentale: „Dacă mă uit la salariile demnitarilor din Uniunea Europeană pot să fiu invidios. Dacă mă uit la ceea ce se întâmplă la nivel de populaţie a României şi problemele cu care ne confruntăm cred că este o perioadă de cumpătare şi deciziile luate de Guvern au fost de solidaritate faţă de oameni. De multe ori am fost la reuniunile Consiliului de miniştri şi întâmplător sau nu discuţiile despre ceea ce înseamnă salarizare şi felul în care desfăşoară activitatea miniştrii omologi, nivelurile lor de salarizare depăşesc 15.000 de euro în timp ce un demnitar al României ajunge la 2.500 de euro. Deci acest lucru spune foarte multe despre ceea ce înseamnă sistemul de salarizare românesc al demnitarilor pe care poate îl criticăm faţă de ceea ce înseamnă omologii din străinătate… Să nu credeţi că avem niveluri de salarizare care în comparaţie cu ale altor demnitari sunt sfidătoare. Sunt de bun-simţ”.

După ce a votat în Senat majorarea salariilor, PSD a așteptat să vadă reacțiile și miercuri seară a anunțat, într-un comunicat, că de fapt se opune acestei măsuri! Decizia adoptată miercuri de Senat poate fi întoarsă la Camera Deputaților. Dar modul în care a ales să comunice PSD este de-a dreptul năucitor. Partidul a transmis că se va lupta în coaliție ca măririle de salarii să nu li se aplice parlamentarilor, ci doar aleșilor locali.

- Advertisement -

Dintr-o dată, PSD s-a transformat în apărătorul bunului-simț, lăsându-i iar în ofsaid pe partenerii de coaliție din PNL, care acum au rămas brusc, alături de UDMR, vinovații principali pentru această măsură. PSD transmite: „Dacă în privința acestora din urmă (a primarilor, viceprimarilor și șefilor de Consilii Județene – n. red.) o actualizare este justificată având în vedere că nivelul de salarizare este mai scăzut, iar calculul încă se face prin raportarea la salariul minim din 2018, în cazul parlamentarilor și altor șefi de instituții publice o astfel de măsură ar fi neadecvată, în actualul context economic”.

Liberalii n-au avut nicio reacție.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Putin, un nou nivel de demență războinică: a decretat mobilizarea parțială în Rusia! „Apărăm Donbass, Herson și Zaporojie de neonaziști, de mașinăria colectivă a Vestului! Vom folosi toate mijloacele pentru a ne apăra”, inclusiv arma nucleară

Rusia își creează baza pentru atacuri nucleare: organizează brusc „referendumuri” de anexare în teritoriile ocupate Herson, Zaporojie, Donețk și Lugansk. Ce urmărește Putin

ANALIZĂ. Cum a fost distrusă armata Rusiei de cultura minciunii. Toată lumea își minte superiorii, astfel încât Putin și șefii Armatei n-au nicio idee despre realitatea din teren

Turnătorul Marga, demolat de ministerul pe care l-a condus! MAE: „Preia, încurajează și propagă narativele maligne emise de Rusia”

SUA dezvăluie: Rusia a investit cel puțin 300 de milioane de dolari, după 2014, în coruperea partidelor și a politicienilor din peste 20 de țări! Milioane au ajuns și la diverși candidați la Președinție

STENOGRAME. Perversiunile preotului Visarion Alexa, care a abuzat sexual o enoriașă la spovedanie. „Eram prea concentrat pe sânul ei” / Întrebat de femeie de ce a făcut-o într-un loc sfânt, i-a răspuns: „Nu te stresa, sfânt e tot universul, e făcut de Dumnezeu” / Amenințare: „Să nu cazi în ispita dorinței de a te răzbuna! Răzbunarea te rănește mai ales pe tine”

Anarhista rusofilă Diana Șoșoacă are o beizadea cu pronunțat profil infracțional. La 20 de ani, Andrei e recidivist pe șosele: conduce beat și fuge de polițiști. Senatoarea zicea ceva și de droguri, și de „tipe băgate pe filiera lui”

DNA anchetează contractele prin care PSD a cumpărat televiziunile! Procurorii au cerut de la partid documentele legate de această uriașă escrocherie

Primarul PNL din Otopeni, tatăl deputatului Daniel Gheorghe, a fost reținut de DNA. A plătit din bugetul orașului 8 milioane de euro pentru lucrări care nu existau!

FCSB-ul lui Becali e pe locul 14 din 16, cu o singură victorie în 9 meciuri! Dinamo riscă să retrogradeze și din Liga a II-a

8 COMENTARII

  1. Adevarul este ca si noi suntem invidiosi pe salariile occidentalilor. Dar nu ni le putem acorda in Romania. Noi trebuie sa plecam in Occident pentru a avea salarii mai bune.

  2. Populația nu are motive să ceară roexit, dimpotrivă. Daca iesim din UE, aleșii vor fura mult mai tare, iar alegerile următoare vor fi fraudate la greu, câștigătorul fiind mereu cel de la putere. Romania va fi o oligarhie de tip Rusia, mai puțin dorința de cuceriri teritoriale.

  3. Nu trebuie să uităm că în timpul Crizei 2008-2010 nomenclaturiștii marinarului tot cu măriri de salarii s-au jucat pe la Parlament.
    E nevoie de mult nerv în țară. Altfel nu vom face absolut nimic.
    Eu zic că și-au dat singuri foc la fitil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -