Mărturia fostului mercenar rus Marat Gabidullin, combatant între 2015 și 2019 în grupul Wagner (armata privată a lui Putin), oferă o explicație avizată, din interior, pentru surprinzătorul eșec al Rusiei, care de 5 luni se străduiește – cu succese minore și pierderi masive – să înfrângă Ucraina. Foarte bun cunoscător al armatei și societății rusești, din care a făcut parte, dar și observator pe viu, în Ucraina și Siria, al modului de organizare și funcționare al trupelor lui Putin, mercenarul are cuvinte dure despre comandanți. Corupția, incompetența, superficialitatea sunt la ele acasă în armata rusă, unde toată lumea încearcă să fure statul sau să se fofileze. „Nu există niciun simț al onoarei, al datoriei, nimic“, concluzionează Gabidullin.
Mercenarul, care și-a scris memoriile în 2020, a fost timp de 10 ani membru al trupelor de parașutiști sovietice și, apoi, rusești. Ulterior, după o lungă perioadă în care nu și-a găsit drumul, s-a întors la meseria armelor, înrolându-se la 48 de ani în rândurile mercenarilor Wagner.
În cartea sa, care ar fi trebuit să apară inițial în primăvara lui 2021, la una din puținele edituri independente rămase în Rusia, descrie misiunile întreprinse în Siria, unde mercenarii au fost trimiși de Guvernul rus să salveze regimul dictatorului Bashar Al-Assad.
Gabidullin nu are regrete, iar în carte răzbate adesea mândria față de faptele de arme ale mercenarilor ruși. În același timp, însă, el face un portret șocant al forțelor guvernamentale siriene și ale camarazilor din trupele regulate ale armatei ruse.
Despre soldații sirieni, numiți „Sadiq” (pe care autorul îl interpretează ca însemnând “Prieten” în arabă), nu există decât cuvinte de dispreț. Slab pregătiți, fără nicio motivație de a lupta și corupți, „sadiq” sunt acuzați că i-au părăsit de nenumărate ori pe câmpul de luptă pe mercenarii ruși, punându-i în pericol.
Nu de puține ori, relatează Gabidullin, obiective cucerite cu greu de soldații Wagner erau pierdute imediat după aceea aproape fără luptă de armata siriană, care deși era foarte bine echipată, dădea bir cu fugiții la apropierea teroriștilor ISIS sau a rebelilor sirieni din Armata de Eliberare.
În ceea ce privește armata regulată rusă, Gabidullin o descrie ca pe o lume a corupției și incompetenței, unde totul se cumpără și se vinde – inclusiv decorațiile. Trupele sunt prost instruite pentru că, pornind chiar de la vârful armatei, timp de aproape 20 de ani a fost o preocupare doar pentru „circ”, după cum spune mercenarul. Soldații dau mită pentru a se fofila, superiorii lor acceptă, iar generalii devalizează bugetul, înlocuind instrucția reală cu demonstrații regizate la sosirea inspecțiilor.
Mai jos, un fragment din cartea „Memoriile unui mercenar din grupul Wagner”, apărută în primăvara acestui an într-o ediție în limba română la editura Corint.
„Nu aveam decât dispreț față de înaltul comandament, care transformase forțele armate ale țării într-un circ permanent: biatloane de tancuri, forumuri, exerciții de paradă – numai spectacol“
„Dikii („Sălbaticul“), un servant de mortier, tocmai terminase o lungă poveste despre experiența sa în calitate de comandant al unei baterii de artilerie, într-o unitate din Daghestan, una dintre republicile meridionale rusești, în Caucazul de Nord. Problemele armatei regulate îi preocupau în continuare pe mercenari. Dacă, din diverse motive, abandonaseră serviciul militar, toți rămăseseră în primul rând soldați. Știam din experiență situația armatei ruse și cunoșteam perfect toate dedesupturile. Nu aveam decât dispreț față de înaltul comandament, care transformase forțele armate ale țării într-un circ permanent: biatloane de tancuri, forumuri, exerciții de paradă – numai spectacol.
Dikii povestea cum djighiții (cavaleriști de elită din Asia Centrală și din Caucaz și, prin extensie, denumire dată bărbaților din aceste regiuni) din împrejurimi transformaseră serviciul militar între o formă de parazitism: deși primeau sume frumușele pentru îndeplinirea atribuțiilor, nu veneau decât în ziua de salariu, dar le dădeau, în mod evident, o parte din banii primiți superiorilor lor.
În consecință, nivelul trupelor era slab, iar comandanții nu aveau nicio autoritate, fiindcă aveau obiceiul de închide ochii, fie la presiunea propriilor superiori lacomi, fie fiindcă ei înșiși acceptau regulile jocului.
– Fiecare face ce poate! a aruncat Bandit.
– Și tu, Dikii, de ce nu te-ai opus acestui sistem rușinos?
– Doar nu era să fac singur pe eroul. Tu te-ai ridica împotriva sistemului?
– Să te duci împotriva sistemului este ca și cum te-ai ridica împotriva propriului tău popor, a răspuns o voce din fundul cortului. În ambele cazuri vei fi considerat vinovat. Toată lumea era mulțumită de acel aranjament. Ofițerii, care erau unși, localnicii, care nu mișcau un deget, comandantul, care își primea cadourile și rapoarte în regulă. Dacă te revolți, îți faci mulți dușmani.
– Funcționarii sunt toți niște jigodii, nu am nimic sfânt, nici patria, nici drapelul, vor doar să își umple buzunarele.
– Același rahat este în toată Rusia, nu doar în Caucaz. Totul se negociază: să îți vezi numele pe o listă sau să nu faci serviciul militar. Candidaturile pentru decorații sunt vândute, se face comerț cu posturi. Armata este un mare bazar de multă vreme, totul se vinde și se cumpără. Nu există niciun simț al onoarei, al datoriei, nimic.
Vorbisem pe un ton calm, așezându-mă pe un taburet pliant pe care mi-l cedase politicos Dikii.
– Li se dau apartamente, li se măresc salariile, le crește prestigiul, a zis Tatarin („Tătarul“), ridicându-și palma în sus.
– Când vor începe să își facă datoria în mod cinstit?
– Sunt la fel de bolnavi ca restul societății. În 2015, înainte de misiune, programasem o ședință de tir, voiam să mă antrenez puțin la mânuirea pistolului. Când am ajuns acolo, am găsit forțele speciale ale brigăzii. În timp ce soldații se antrenau făcând mișcări stupide, ofițerii aduseseră salam și își mestecau sendvișurile. I-am întrebat: „Stați mult?“; și mi-au răspuns: „Din nefericire, da! Avem inspecție de la Moscova, ne au trimis să exersăm. Vor veni curând să filmeze“. Asta e! Chiar și pentru un ofițer din forțele speciale, antrenamentul a devenit o povară. „Din nefericire“, a mai zis o dată, în timp ce soldații lui alergau ca niște tâmpiți. La ce bun toate astea? Pierdere de timp și de energie. Asta este armata de care se debarasase Serdiukov (minitrul Apărării din Rusia în perioada 2007-2012, care avea misiunea de a reforma armata, a fost destituit după un mare scandal de corupție) pentru a porni pe calea renașterii. Nu se satură niciodată, să plâng tot timpul. Niciunul nu se gândește la profesionalism și la ce înseamnă să lupți.“
Ca și la noi, comuniștii USL nu au „niciun simț al onoarei, al datoriei, nimic !”.
[…] de puține ori, relatează Gabidullin, obiective cucerite cu greu de soldații Wagner erau pierdute imediat după aceea, […]