vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăOpiniiAmbasadorii "lumii ruse"

Ambasadorii „lumii ruse”

-

Germania, Franța și Italia încă nu pot crede că „partenerii” lor de afaceri de la Kremlin sunt alții decât se dădeau și, fără să-i întrebe, au trecut deschis la afacerea de bază și de totdeauna a Rusiei – războiul.

Europa se forțează să deschidă ochii, dar încă se teme să vadă fața adevărată a Rusiei imperiale, cea care a învârtit-o pe degete și a înlănțuit-o cu conductele de gaz ieftin.

Foarte mulți europeni au crezut că după prăbușirea imperiului răului, în 1991, Moscova a renunțat la ocupația ei de secole – de a fi „jandarmul Europei” și de a ocupa țări și teritorii străine. În cazul agresiunilor militare ale Rusiei împotriva Republicii Moldova (1992) și a Georgiei (2008), majoritatea țărilor europene le-a considerat accidentale și nu au luat atitudine tranșantă față de ocuparea unor teritorii străine. Războiul împotriva Ucrainei a început să-i pună însă pe gânduri și pe mulți schröderi, macroni și prieteni mai vechi ai Kremlinului. Până și state cu vădite înclinații rusofile, foarte prietenoase și loiale cu Rusia țaristă și cu cea sovietică, încep să pună la îndoială „drujba” cu „fratele mai mare”. Recentul gest – deosebit de curajos – al Bulgariei a provocat un șoc la Kremlin, iar consumatorii de narative rusești și inocenții, departe de a înțelege războiul hibrid declanșat de Rusia împotriva lumii civilizate și libere, se întreabă: ce naiba fac tocmai 70 de diplomați ruși în Bulgaria?

Până vor ieși la suprafață multe lucruri greu de crezut despre Rusia cea adevărată, ca om care a fost nevoit să trăiască aproape patru decenii în împărăția roșie, vă răspund foarte pe scurt: „diplomații” ruși, fără epoleți vizibili, creează și întrețin rețele de indivizi corupți în instituțiile statului bulgar, promovează în posturi decizionale demnitari rusofili, infiltrează miliardarii ruși în privatizarea economiei și a bogățiilor Bulgariei, instigă masele nemulțumite la revolte, subminează statul de drept, cumpără justiția (pentru a proteja bandiții) și mass-media (pentru a denigra UE, SUA și NATO), formează opinia publică în favoarea Rusiei, ca singurul salvator al Bulgariei și al Europei etc.

- Advertisement -

În genere, nu spun mare noutate, dar ambasadele ruse din Europa sunt centre legalizate de spionaj și contraspionaj, de corupție și influență, de propagandă și război hibrid. În ansamblul lor, acestea formează și alimentează metastaza canceroasă ce slăbește, paralizează și omoară organismele sănătoase; îndobitocește și moleșește societatea până la lipsă de discernământ și indiferență totală; „ajută” clasele politice naționale să-și jefuiască, după scheme legale, propriile popoare (o condiție de bază ca alegătorii să nu aibă încredere în conducătorii aleși), creează confruntări între grupurile etnice și generează prin mass-media, cumpărată sau rătăcită, o atmosferă de suspiciune și dușmănie în interiorul țărilor dezvoltate și prospere.

Cred că va trece încă ceva timp până când țările din UE vor înțelege ce reprezintă în realitate „ruskii mir”: varianta pașnică în formula „conflicte înghețate”  (Crimeea, Abhazia, Osetia de Sud, Transnistria), cea militară – Lugansk, Donețk, Harkov, plus teroarea cu rachete în toată Ucraina. De asemenea, care sunt scopurile și obiectivele adevărate ale Kremlinului pe continentul european. Rețineți și nu uitați sinteza viziunii asupra mapamondului a criminalului de război Putler: „Ce rost ar avea lumea fără Rusia?”.

Dacă în Bulgaria, dintr-o ochire, au fost identificați și expulzați peste 70 de „diplomați” implicați în activități de subminare a instituțiilor statului și a ordinii constituționale, mă întreb și vă întreb: câți asemenea „diplomați” ruși activează în spațiul românesc, în Rep. Moldova și România?

- Advertisement -

Oare fanfarele de la Chișinău și București așteaptă ca ambasadorul Valeri Kuzmin să publice listele propagandiștilor, rusofililor, putiniștilor, spionilor și agenților ruși din tot spațiul românesc, iar demnitarii de pe ambele maluri ale Prutului să se prindă într-o „horă a Unirii, fără Unire” și cu lacrimi în ochi și cu buchete de flori, ca să nu-i supere pe Putin, Lavrov, Zaharova și Rogozin, ca să-și ia rămas bun de la armata de „ambasadori” ruși?

DE ACELAȘI AUTOR:

* Golgota Basarabiei: 5-6 iulie 1949. Cel mai mare val al deportărilor organizate de Rusia în teritoriile românești ocupate

Remember: 28 iunie, ziua sfâșierii României noastre

Cine ne apără de invazia pașnică?

Moldo-ivanii. Pe două scaune… stricate și rușinoase

Gând sincer pentru un „pravoslavnic”

Tricolorul lui Gheorghe Muruziuc

Răspuns unui „frate-putinist” din dreapta Prutului

CITIȚI ȘI:

O apropiată a lui Dan Voiculescu a pus mâna pe Domeniul Știrbey din Buftea la un preț derizoriu, cu complicitatea regimului Iohannis-PSD. Proprietatea are 24 de hectare și construcții istorice

Pariul meu cu Peter Imre, tăiat de Patriciu. Olimpiada lui Oprescu

Roxana, românca sfâșiată de rechin, era inspector la ANAF Suceava. Dăduse 1.900 de euro pe excursia în Egipt

Putin e tot mai singur: chinezul Xi Jinping ar fi refuzat invitația de a vizita Rusia, kazahul Tokaev a promis că va ajuta Europa să facă față crizei energetice

VIDEO. Occidentul începe să pompeze cu adevărat armament în Ucraina. Biden: vom livra 140.000 de sisteme antitanc, 600 de tancuri, 500 de tunuri, lansatoare de rachete avansate, sisteme antiaeriene

Incredibilul colaps economic al Rusiei. Primele date: producția de mașini a scăzut cu 97,6%, frigidere – 58,1%, mașini de spălat – 59,2%, vagoane de tren – 59,8%

VIDEO. O rachetă trimisă de ruși, în Lugansk, s-a întors și a lovit punctul de lansare, provocând o explozie catastrofală!

Regimul Putin l-a arestat ca „dezertor” pe portarul naționalei de hochei a Rusiei, vicecampion olimpic în acest an. Legitimat la un club din SUA, Ivan Fedotov va fi dus cu forța la recrutare și, posibil, trimis pe frontul din Ucraina

Simona Halep intră ca uraganul în „sferturi” la Wimbledon: 6-1, 6-2 cu jucătoarea nr. 4 a lumii! Parcurs grozav: 8-0 la seturi, 49-22 la ghemuri

4 COMENTARII

  1. Domnule Reniță,

    vă sunt sincer recunoscător pentru devotamentul altruist și apelul susținut la solidaritate intelectuală în „spațiul Mioritic” din articolele de fond.
    Vă urez multă sănătate și incisivitate ziaristică în același spirit!

    Cu toată stima,
    Tiberius

  2. Sincer, nu credeam că propaganda rusească a pătruns în așa măsură în România noastră. Aveam iluzia că dacă Rusia a dezmembrat România la 28 iunie 1940, românii au imunitate la orice înșelătorii tradiționale care vin de la Moscova. Chiar atât de scurtă să fie memoria colectivă încât să se uite ce năpasta a adus Rusia peste neamul românesc, dezmembrat și la aceasă oră? Ce așteaptă putiniștii din România – Stalin și poporul rus/ Libertatea ne-au adus? E de necrezut că mai sunt rătăciți, care cred în Rusia imperială și în Putler. O mică infecție poate pune în pericol întregul organism, dacă nu intervenim la timp.
    O îmbrățișare din partea Basarabiei românești.

  3. Sincer, nu credeam că propaganda rusească a pătruns în așa măsură în România noastră. Aveam iluzia că dacă Rusia a dezmembrat România la 28 iunie 1940, românii au imunitate la orice înșelătorii tradiționale care vin de la Moscova. Chiar atât de scurtă să fie memoria colectivă încât să se uite ce năpasta a adus Rusia peste neamul românesc, dezmembrat și la această oră? Ce așteaptă putiniștii din România – Stalin și poporul rus/ Libertatea ne-au adus? E de necrezut că mai sunt rătăciți, care cred în Rusia imperială și în Putler. O mică infecție poate pune în pericol întregul organism, dacă nu intervenim la timp.
    O îmbrățișare din partea Basarabiei românești.

  4. Din această perspectivă sunt, sincer, la fel de consternat ca și dumneavoastră mai ales dacă mă gândesc la atenționarea dată de C. Stere încă din decembrie 1914:

    „Rusia e altceva decât cilivizația europeană. E „singurul stat in Europa care nu se sprijină pe o ordine de drept”: „stat polițienesc „, nu „stat de drept”.

    Simpla citire a cărții lui Stere „În preajma revoluției” ar fi fost probabil benifică pentru structura intelectualului european contemporan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -