Ucraina a devenit o țară cât un abator, în care măcelarul nu-și ia pauză, măcar cât să ascută cuțitele. E treaz, mereu activ, iradiind moarte. Putin pulverizează oameni, orașe, vieți și destine. L-ar distruge și pe Dumnezeu, dacă i s-ar părea că e mai puternic și mai veșnic decât el. Un singur țar ajunge. Nu e loc pentru doi, nici în cer, nici pe pământ.
Toți cei care scriem despre războiul din Ucraina o facem ca să ținem treaz interesul pentru cei care zilnic mor sau suferă pierderi ireparabile. Rândurile noastre sunt, mai ales, dedicate celor ce riscă să nu mai simtă că, la doi pași, oameni nevinovați sunt măcelăriți în manieră industrială. Riscăm dezumanizarea, la răcoarea unei beri văratice și tihna unei vacanțe.
Când nu vezi Răul, poți crede că nu există. Iar când te lovește, e prea târziu să țipi, căci ești mort deja. A ști în permanență cine-ți sunt dușmanii de moarte nu e obsesie, ci înțelepciune. Fiecare zi în care cunoști cine și cum vrea să te ucidă e o zi în care ești viu, alături de cei dragi, pe pământul patriei tale. Popoarele care au înțeles asta sunt puternice și libere, au drapel și țară.
A obosi e omenește, chiar și când e despre război, mai ales dacă ți se pare că e doar al altora. A-ți aminti zilnic că fiecare bombă detonată de Putin în Ucraina e o bombă care nu explodează în România, asta poate fi istovitor, deși e adevărul. Mulți dintre cei care au susținut faptic sau moral Ucraina și refugiații ucraineni au obosit. Vor să se bucure de vară, soare, mare.
Să nu cădem în capcana uitării! Altfel, ce ne va trezi va fi o bombă mare, cu fața lui Putin rânjind, spulberând amintirea nostră de pe pâmânt.
[…] Ucraina ca un abator apare prima dată în […]