joi, noiembrie 21, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaVIDEO. Minciunile lui Putin. De la "Rusia nu are nimic de-a face...

VIDEO. Minciunile lui Putin. De la „Rusia nu are nimic de-a face cu Wagner” la „Wagner este finanțat în întregime de stat”. Mercenarii sunt responsabili de masacre în mai multe țări și declarați organizație criminală la nivel mondial

-

Printre numeroasele consecințe ale revoltei mercenarilor Wagner contra Kremlinului este și aceea că, pentru prima oară după aproape un deceniu de dezmințiri sistematice, Rusia recunoaște oficial că este în spatele organizației criminale. Putin personal este în situația penibilă de a-i fi mințit în față pe omologii altor mari puteri, cărora le spusese în întrevederi că nu are nimic de-a face cu Wagner. După puci, același Putin a anunțat inclusiv cât a cheltuit cu mercenarii.

Pentru Rusia, este o situație extrem de gravă – practic, acest stat și-a pierdut orice onoare și cuvânt la nivel mondial, fiind demascat pentru sperjur.

Pe Twitter sunt virale colajele cu declarațiile lui Putin, cu negările din 2019, 2022 (chiar în fața președintelui francez Macron, care-l întrebase despre Wagner) și, apoi cu confirmarea din 27 iunie 2023, după stingerea rebeliunii Wagner.

8 februarie 2022: „Statul rus nu are nimic de-a face cu asta”

27 iunie 2023: „Întregul Grup Wagner a fost finanțat de stat”

Iată succesiunea de declarații.

- Advertisement -

2019: În ceea ce privește companiile private, inclusiv companiile private de securitate sub auspiciile cărora operează persoanele pe care le-ați menționat, acestea sunt într-adevăr prezente acolo, nu fac parte din statul rus și nu sunt implicate în ostilități”.

8 februarie 2022: „Am făcut deja o declarație cu privire la Wagner. Am spus că statul rus nu are nimic de-a face cu acest lucru. Spun acest lucru în mod complet responsabil, fără niciun fel de dubiu, ei sunt invitați de autoritățile locale la nivel de stat și li se mulțumește pentru activitatea lor, statul rus nu are nimic de-a face cu asta”.

- Advertisement -

27 iunie 2023: Întregul grup Wagner a fost finanțat de stat. De la Ministerul Apărării, din bugetul de stat, am finanțat în totalitate acest grup. Numai că… Doar din mai 2022 până în mai 2023, pentru salarii și plăți stimulative, statul a plătit PMC Wagner 862.262.000.000 de ruble”.

Grupul Wagner, parte a armatei ruse, este implicat în lovituri de stat, masacre, taxe de protecție și jafuri din numeroase țări asiatice și africane

Acestea nu sunt doar niște simple mofturi. Wagner a fost implicat în acțiuni criminale, masacre și jafuri în numeroase țări, între care Siria, Libia, Republica Centrafricană, Mali, Sudan, Mozambic. În 2018, pe 7 februarie, mercenarii Wagner susținuți de armata siriană au atacat o unitate a armatei americane, în unul dintre cele mai grave incidente petrecute în timpul războiului civil din Siria. Generalii americani i-au contactat pe omologii lor ruși, cerându-le să-și retragă oamenii. Comandanții ruși i-au refuzat și le-au răspuns că nu știu cine sunt militarii care se pregăteau să atace. Americanii au ripostat pe câmpul de luptă, nimicind în acea noapte sute de mercenari Wagner și membri ai trupelor lui Bashar al-Assad. Ulterior, Moscova a continuat să susțină că nu știe cine a luptat acolo, pentru că nu erau oamenii săi.

În Libia, trupele de mercenari s-au implicat direct în războiul civil. În Republica Centrafricană au pus mâna pe stat, percepând taxă de protecție de 15 milioane de dolari de la hunta militară care a organizat un puci. Wagner exploatează acum mine de diamante din acest stat african.

Numeroase țări ale lumii, inclusiv Franța, Statele Unite și Marea Britanie, au declarat Wagner organizație teroristă. Acum, se confirmă oficial, de la cel mai înalt nivel, că Rusia finanțează terorismul.

Minciuna ca tradiție a politicii de stat rusești. Cazul din 1878, când Rusia a încălcat convenția cu România și a anexat Basarabia de Sud

Nu este prima oară când liderii imperiului rus ajung în această situație, inclusiv România demascându-i într-un rând pentru sperjur. S-a întâmplat în 1878, când țarul Alexandru al II-lea a încălcat convenția din aprilie 1877, prin care garanta integritatea teritorială a României atunci când țara noastră a acordat drept de tranzit trupelor rusești către Bulgaria, în războiul Rusiei cu Imperiul Otoman. Ulterior, în vara aceluiași an, la rugămințile insistente ale rușilor, Carol I a acceptat ca armata României să intre în război și să-i sprijine contra turcilor. După victorie, însă, rușii au încălcat convenția cu românii, au refuzat să mai părăsească țara, n-au mai respectat culoarele de tranzit al trupelor și – cel mai grav – au anexat Basarabia de Sud.

La Congresul de la Berlin, din 1878, delegația României a pus pe masa marilor puteri documentul purtând semnătura țarului prin care se garanta integritatea teritorială a țării noastre. Rușii s-au înfuriat cumplit și au amenințat că ocupă toată România, făcând chiar pregătiri pentru a asedia Bucureștiul. Însă Guvernul și regele n-au cedat, au mobilizat armata și s-au pregătit de rezistență.

În cele din urmă, rușii au renunțat la planurile de a ocupa toată România, dar au refuzat să mai returneze Basarabia de Sud.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Fraudă la Bac în „România Educată”: la ora 3.56, înaintea testării la Limba română, au început brusc căutările pe Dexonline.ro. Elevii cu pile au primit subiectele înainte

* Legea mafiei imobiliare, clocită de PSD-PNL în Parlament, va aduce România în situația Turciei la un cutremur, avertizează Ordinul Arhitecților. „Fenomen nociv”, „haos urbanistic” și „dispreț față de locuitorii onești”

* Amenințare bolnavă a Rusiei teroriste: „Nu avem de ales, va trebui să lansăm un atac nuclear asupra Europei!”

EDITORIAL CARTIANU: Solovioave, ai grijă că-ți rup urechile!

Nepotism scârbos al premierului Ciolacu: și-a numit-o șefă de cabinet pe Otilia Romașcanu, nașa fiului său, după ce pe nașul Lucian Romașcanu l-a făcut senator și ministru!

* Gata cu impostura: Ciolacu rămâne fără certificatul de revoluționar! O comisie din Guvernul său i-a respins cererea de a fi declarat „luptător cu rol determinant” în decembrie 1989

* Acești bogați care controlează Biserica Ortodoxă Română. Cazul preotului „influencer” Constantin Necula – predicatorul nabab

VIDEO. Simulare: așa a făcut implozie submersibilul Titan, lângă Titanic, pe fundul Oceanului Atlantic! Moartea celor 5 pasageri a fost instantanee

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -