joi, noiembrie 21, 2024
AcasăDezvăluiriVIDEO. Primar PSD arestat când lua "șpagă de pandemie": cu mască pe...

VIDEO. Primar PSD arestat când lua „șpagă de pandemie”: cu mască pe figură și mănuși de protecție! S-a ferit de covid, dar l-a lovit flagrantul

-

„Ciuma Roșie” operează și în pandemie! Corupții nu se sperie de Covid-19, dar îi mai lovește câte-un flagrant, cum s-a întâmplat vineri seară cu Ilie Munteanu (PSD), primarul comunei Crișan, județul Tulcea.

FLAGRANTUL. Vineri seară, primarul comunei Crișan s-a dus să ia o șpagă de 10.000 de lei de la reprezentantul unei firme de construcţii. Dar omul a fost prevăzător: în plină pandemie de coronavirus, s-a echipat cu mască și cu mănuși de protecție.

Așa a fost filmat (pe ascuns) și surprins în flagrant de procurorii Parchetului în colaborare cu agenții Direcției Generale Anticorupție (DGA), din cadrul Poliției Române. Filmarea a fost pusă la dispoziția presei de DGA.

Un lucru e cert: primarul PSD-ist e cetățean model în ceea ce privește abordarea pandemiei de coronavirus! El nu poate fi acuzat de zădărnicirea combaterii bolilor (faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352, alin. 1 Cod Penal). Este acuzat însă de luare de mită (art. 289 Cod Penal). Ba, mai mult: a fost arestat preventiv, iar șpaga i-a fost confiscată.

- Advertisement -

VIDEO: Ce frumos lua primarul banii!

„Mulțumesc mul! Și ținem legătura…”

Tribunalul Tulcea a admis, sâmbătă, propunerea Parchetului local pentru arestarea preventivă a primarului comunei Crişan, Ilie Munteanu (PSD), acuzat de săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Edilul a fost reţinut de procurori vineri seara, în urma unui flagrant organizat de procurorii Parchetului în colaborare cu DGA, în care bărbatul a luat 10.000 de lei de la reprezentantul unei firme de construcţii.

În imagini se vede cum primarul ia banii de la mituitor și zice, respectuos: „Mulțumesc mult! Și… ținem legătura, ținem legătura…”

- Advertisement -

În urma acţiunii de flagrant, primarul comunei Crişan a fost reţinut pentru 24 de ore, iar sâmbătă a fost prezentat în faţa unei instanţe a Tribunalului Tulcea, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit deciziei Tribunalului Tulcea, publicată pe site-ul instituției, măsura arestării preventive poate fi contestată în termen de 48 de ore, adică până luni.

Primarul Ilie Munteanu

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Ciudata imunitate pe care o cere Streinu-Cercel: garanția că justiția „nu va avea voie să se atingă de noi”

2 COMENTARII

  1. Dar este in continuare primar. Nu? Are nevoie de citeva zile sa isi activeze relatiile si revine la primarie pentru alte spagi. La fel ca si Pintea care e bine mersi dupa o spaga de 35 000 de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -