joi, aprilie 25, 2024
AcasăNewsPrimul arestat în stare de urgență, pe baza Ordonanțelor Militare: un "viteaz"...

Primul arestat în stare de urgență, pe baza Ordonanțelor Militare: un „viteaz” din Vaslui, care a fugit la filtrul Poliției

-

În declarația de presă de sâmbătă, de la sediul Ministerului de Interne, ministrul Marcel Vela a anunțat prima arestare preventivă de la instaurarea stării de urgență (pe 16 martie 2020).

Marcel Vela: „Din păcate, un alt factor care ne determină să introducem noi ordonanțe militare este și comportamentul unora dintre cetățeni, oameni care pur și simplu nu înțeleg cât de periculos este ceea ce fac, atât pentru ei, cât și pentru alții. Avem deja primul cetățean arestat preventiv, pentru că nu s-a supus indicațiilor date de polițiști și a încercat să fugă de agenții care l-au oprit la un filtru. S-a întâmplat la Vaslui”.

Ministrul Vela i-a avertizat pe cei care vizați: „Vreau să le comunic: legea este opentru toți, și toți trebuie s-o respectăm!”

În Buletinul de presă emis de Grupul de Comunicare Strategică sâmbătă, 4 aprilie, sunt precizate cifrele iresponsabilității.

- Advertisement -

* „Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 300 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352, alin. 1 Cod Penal.”

* „Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 7.824 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 15.917.600 de lei.”

* „De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 1.479 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 53 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -