Mașinile șefilor din PNL strânși la Vila Lac să hotărască formarea Guvernului cu PSD au fost bombardate, luni seara, cu hârtie igienică de doi protestatari. „Să vă fie rușine! V-ați bătut joc de voturile oamenilor!“, le-au strigat nemulțumiții, aluzie la jurămintele de până ieri ale conducerii liberale că va lupta până la capăt cu PSD.
Unui dintre cei doi nemulțumiți care au pus suluri de hârtie igienică pe mașinile liderilor PNL este Marian Moroșanu, alias „Ceaușescu“, participant la toate protestele anti-PSD și pro-democrație din ultimii ani.
O mostră a opiniei oamenilor de rând despre schimbarea de direcție a PNL a venit și din partea șoferilor care aveau drum pe acolo și care și-au făcut timp să oprească pentru a-i înjura pe liberali și pe Klaus Iohannis!
Un sondaj de opinie comandat de PSD a relevat săptămâna trecută că președintele Iohannis a ajuns, într-o singură lună, la doar 14% încredere printre români, jumătate din procentele pe care le avea înainte să declanșeze criza guvernamentală. Florin Cîțu a coborât la 7% încredere și a ajuns să-și cumpere like-uri și inimioare pe Facebook de la ferme de troli din Vietnam, Rusia și Orientul Mijlociu.
Reporterul publicației G4Media.ro a suprins următorul dialog între protestatari și jandarmul de la intrarea în Vila Lac:
Jandarm: Ce este această hârtie igienică?
„Ceaușescu”: Este votul românilor!
Celălalt protestatar: Este operă de artă…
Jandarm: Vi se pare operă de artă?
Celălalt protestatar: Da!
„Ceaușescu”: Nu călcați pe voturile românilor!
Era folosita hârtia igienică ? 😂😂😂