vineri, martie 29, 2024
AcasăNewsFalcă ("vice" PNL): PSD e "răul mai mic" în comparație cu USR....

Falcă („vice” PNL): PSD e „răul mai mic” în comparație cu USR. PSD e chitit pe banii publici, dar aduce „o stabilitate mai mare”

-

Gheorghe Falcă, europarlamentar și vicepreședinte PNL, a numit luni PSD „răul mai mic“ prin comparație cu USR, motiv pentru care, deși și-ar fi dorit o alianță cu ultimii, susține un Guvern al liberalilor cu social-democrații. Fostul primar al Aradului recunoaște că PSD i-a reconfirmat și acum că n-are ca țintă decât capturarea resurselor bugetare, dar cu toate acestea social-democrații ar fi preferabili USR-ului pentru că aduc „o stabilitate mai mare“.

În interviul acordat RFI, Gheorghe Falcă a recurs la acrobații logice pentru a justifica alianța PNL-PSD. Fruntașul liberal s-a plâns că și-ar fi dorit din tot sufletul o refacere a coaliției cu USR, pe care el personal ar prefera-o, dar n-are încotro și merge pe mâna PSD, pentru că fostul partener a provocat criza guvernamentală.

Gheorghe Falcă: Aș fi vrut să continuăm (negocierile – n. red.) cu ambele partide, pentru că eu am văzut deja în spațiul public solicitările celor de la PSD și mi-au demonstrat încă o dată că dânșii nu se gândesc decât la cheltuieli bugetare. Noi avem nevoie de o Românie mai inteligentă, avem nevoie de o Românie mai verde și aici avem PNRR-ul care ne sprijină pe acest domeniu (…). Mă interesează această Românie mai socială, care nu înseamnă să aruncăm bani pe geam“.

Întrebat ce argumente poate aduce în favoarea coaliției PNL-PSD, Falcă a răspuns: „Ca oameni politici, poți să găsești argumente să conduci cu o stabilitate mai mare țara, poți să-ți dai seama că în continuare cei de la USR te consideră un adversar. (…) E greu să guvernezi cu un partid care a fost lângă tine și a provocat o astfel de criză, s-a aliat cu AUR, semnând o moțiune care cred că va rămâne în istorie această asociere, o greșeală politică majoră. Eu sunt un partener al ideii să guvernăm cu USR, dar în același timp, USR trebuie să-și respecte partenerii“.

- Advertisement -

Falcă a afirmat că PNL n-are prea multe în comun nici cu USR, nici cu PSD, dar „așa se fac majoritățile“.

Jurnalistul Cosmin Ruscior i-a pus apoi lui Gheorghe Falcă o întrebare frontală: cum a devenit brusc frecventabil PSD pentru PNL, din moment ce până acum liberalii au susținut că e partid corupt, plin de baroni? Răspunsul a fost surprinzător: „Aici nu mai vorbim de frecventabilitate, ci de formarea unei coaliții funcționale. La un moment dat, trebuie să iei răul cel mai mic, de aceea am spus că doctrinar nu te poți potrivi nici cu unii, nici cu alții, dar am avut speranțe că putem realiza o coaliție pe 3 ani cu cei de la USR și nu au trecut nici 9 luni de zile și am intrat în această criză politică. Eu sunt adeptul de a crea o coaliție cu USR, dar vedem că orice negociere cu ei ajunge în situația în care pun condiții“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* DEZVĂLUIRI. Vineri, 29 octombrie, după ora 17.13 – momentul în care Cîțu a început să cumpere masiv like-uri de la ruși, vietnamezi, africani și arabi! De la români îi vin doar furie și râsete

* Cîțu are un „vietnamez” chiar aici: Claudiu Elwis Săftoiu, fost șef al SIE. Acesta îi dă premierului like după like, la întrecere cu cei din Indochina

* Pe Cîțu încep să-l lase și aliații. Primarul Ciucu, șeful PNL București: „Nu susțin alianța cu PSD și nu doresc refacerea USL, ca să fie foarte clar!“

* Apel emoționant al lui Cristian Băcanu, deputat PNL și apropiat al lui Cîțu: „Am inhalat gaze pe 10 august, am luptat să închid firmele bugetofage ale lui Firea. Cum să stau în rând cu Firea?”

* VIDEO. CTP: „«Șocîțu» e un politician rânced, laș, oportunist, fripturist. Are probleme grave de caracter. Enervează 95% dintre români înainte să deschidă gura”

* DNA anchetează un mare „tun” al lui Tudorache (PSD), la Sectorul 1: băncuțe cu prețul umflat de 20 de ori! Banii au mers la firme din județul Neamț, moșia baronului Arsene

* Interlopii Filozof, Superman, Gilbert și Amar au povestit, la Înalta Curte, cum au fost scoși din arest contra unei șpăgi de 50.000 de euro, dată judecătoarei Burlan, după ce au vrut să-i taie capul cu sabia unui datornic

- Advertisement -

6 COMENTARII

  1. Doamne si cat m-am bucurat in 2019 ca pleci la „Brucsel” ca scapam de tine…
    Mutarea este totusi previzibila:de la alegerile locale de anul trecut,tensiunile PNL-ului au fost mai mari,culmea,cu USR fata de PSD.Si apropos,in orasul pastorit de mnealui 15 ani(pana in 2019) s-a auzit ca vice va fi un USL-ist(aaa pardon PSD ist sustinut de PNL)

  2. Au profitat de democratie,de vot,sa-si asigure pe viata stabilitatea lor financiara,nemernicii!! Noi am fost prostiti in fata mai rau ca votantii pesedeului,caci aia oricum voteaza ca zombie ,indiferent de cat sunt furati…asta este constructia lor interna- voteaza pentru a primi ceva fara munca si sa poata fura si ei ,daca tot voteaza hoti!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -