Participanții la chiolhanurile organizate în weekend la Școala de Vară a tinerilor liberali, organizată în stațiunea Venus, le-au dedicat într-una din seri partenerilor de coaliție, în ritm de manele, „tradiționala” scandare: “M…e PSD, m…e PSD, se știe, m…e PSD!”. A doua zi, în fața chefliilor s-a prezentat premierul Nicolae Ciucă – președinte al PNL –, care i-a lăudat și le-a transmis că ei „reprezintă viitorul”. După ce scandările triviale la adresa PSD au devenit publice, președinta tineretului liberal, pupila Mara Mareș, și-a cerut public iertare.
Urările „de bine” la adresa PSD nu surprind decât în măsura în care au devenit publice. Tensiunile dintre cele două partide aflate la guvernare sunt din ce în ce mai mari. Istoricul și politologul liberal Stelian Tănase descria situația în urmă cu câteva săptămâni: „Dacă n-ar fi Iohannis, să-i țină de gât, mâine s-ar rupe alianța. E prea mare ura, sunt prea mari resentimentele, sunt prea multe rivalități și resurse de împărțit ca să se poată tolera unii pe alții”.
Tineretul liberal venit din toată țara a fost dezinhibat, în seara de dinaintea vizitei lui Ciucă, atât de lipsa liderilor partidului, cât și de marile cantități de alcool consumate și de concertele organizate.
Probabil neștiind ce s-a petrecut cu o seară înainte, premierul Nicolae Ciucă a avut a doua zi doar cuvinte de laudă: „Vă îndemn pe toți să fiți mândri că sunteți membrii PNL, să fiți curajoși și să ne spuneți în față: «Noi o să fim mai buni ca voi!». Avem nevoie să ne spuneți asta, poate în felul acesta ne ambiționați mai mult pe cei care astăzi avem o anumită vârstă și avem nevoie de tot ceea ce înseamnă rolul catalizator al tineretului liberal în toate obiectivele și activitățile pe care noi ni le propunem și vă rog să aveți curajul să vorbiți despre ceea ce a făcut Partidul Național Liberal, despre ceea ce face, atât la guvernare, cât și la nivel local. (…) Am înțeles că aveți nevoie să avem o discuție cât se poate de transparentă și de realistă, aici suntem, iar de acum înainte cu cei cu care am discutat de la nivelul conducerii PNL, ne bazăm pe tot ceea ce înseamnă energia și voința voastră de a face mai mult și mai bine decât am făcut noi”.
După ce au apărut imaginile în care participanții la Școala de Vară înjurau PSD, în public a ieșit Mara Mareș, președinta Tineretului Liberal, ca să-și ceară iertare: „Îmi cer scuze în numele Tineretului Național Liberal pentru aceste comportamente inacceptabile. Mărturisesc ca am aflat acum puțin timp și cu mare neplăcere despre limbajul folosit. Adevarul este ca nu putem controla tot, mai ales noaptea târziu. Voi face toate demersurile să identificam persoanele din video și vom avea o discuție pe subiect. Zilele petrecute la Școala de Vară au avut drept obiectiv principal profesionalizarea echipei de tineret, prin traininguri intense și specifice. Aceste activități ne caracterizează, iar pe altele le regretăm“.
Mara Mareș, supranumită „Prințesa Cartofilor”, își datorează întreaga traiectorie tatălui ei, Ioan Mareș, fost consilier județean PNL și ex-președinte al filialei Făgăraș a PDL. Acesta e un important cultivator de cartofi, iar în 2016 și-a impus fiica, la nici 24 de ani, pe loc eligibil la Camera Deputaților.
În 2020, Mara Mareș a eșuat în obținerea unui al doilea mandat de deputat, așa că a fost luată imediat drept consilier de premierul Florin Cîțu, pe care l-a susținut frenetic când a candidat la poziția de președinte al PNL. După debarcarea brutală a acestuia, Mara Mareș a sărit cu sprinteală în barca următorului președinte al liberalilor, generalul Nicolae Ciucă, acesta oferindu-i de asemenea postul de consilier la cabinetul său de premier.
Tineri liberali, vechi liberali, psd-iști vechi sau noi, toți o apă și un pământ! Culoarea siglelor diferă, atât!
[…] țineți minte evenimentele de la Școala de Vară a tineretului liberal, când în timpul unei petreceri s-au scandat înjurături la adresa PSD? Ei bine, conducerea PNL a […]