vineri, martie 29, 2024
AcasăNewsVIDEO. George Simion, limbaj golănesc și „glume” abjecte: "Nu votați cu USR,...

VIDEO. George Simion, limbaj golănesc și „glume” abjecte: „Nu votați cu USR, că sunt p…i ăia!”

-

George Simion, liderul AUR, le-a spus sâmbătă unor tineri cu care s-a întâlnit la Galați: „Nu votați cu USR, că sunt poponari ăia”. Avertizat că e live pe Facebook, fostul lider de galerie și-a menținut afirmația. Două zile mai târziu, a retractat, spunând că a fost „o glumă”.

Se aude cum Simion – îmbrăcat, ca de obicei, a la Corneliu Zelea Codreanu -, la atenționarea celui care filmează, supralicitează: „Păi, nu, asta le-am spus și lor!”. Numai că luni, întors în București și silit să dea ochii cu colegii din Parlament pe care-i jignise sâmbătă, Simion a dat înapoi. Întrebat de Libertatea, politicianul a răspuns: „Îmi pare rău, era o glumă… A fost o glumă nefericită”.

Nu e prima oară când politicieni PSD și AUR se străduiesc să asocieze imaginea USR cu cea a minorităților sexuale. Interesant este că apelează la acest stil abject de a face politică tocmai cei care, în rest, fac mare caz de credința și de toleranța lor.

Anul trecut, la startul campaniei electorale, Internetul a fost umplut de un filmuleț viral în care, pe străzile din spatele Primăriei lui Pandele, de la Voluntari, niște așa-ziși „activiști” USR, travestiți în femei, încercau pe-nserat să împartă pliante unor oameni ieșiți de la porți și care-i luau cu „Huo!”. Nimeni nu și-a asumat paternitatea filmulețului care era, în mod evident, o făcătură, iar poliția locală a lui Pandele a refuzat – bineînțeles – să verifice cine a stat în spatele înscenării.

- Advertisement -

Lui Florentin Pandele și soției sale, Gabriela Firea, le-a fost frică de posibilitatea ca USR că câștige aderență în Voluntari. Echipele reale ale celor de la USR au fost așteptate la intrarea în oraș de bătăuși, fiind nevoie de intervenția poliției pentru a-și putea face acțiunile electorale. Activiștii USR au fost amenințați de oamenii lui Pandele chiar de față cu polițiștii: „N-aveți ce căuta aici! Aici nu e zona voastră!”.

George Simion, al cărui public țintă se intersectează în bună măsură cu electoratul PSD, are același tip de discurs ca și social-democrații, incitând la ură și dezbinare în timp ce proclamă că este credincios creștin-ortodox, că apără valorile tradiționale și că iubește poporul român.

Ionuț Moștean, șeful deputaților USR, a comentat luni, în Parlament, ieșirea liderului extremist: „Cât despre ce a spus acolo George Simion, nu știu ce să zic… Eu, personal, am o soție frumoasă, o familie frumoasă, doi copii. Pe dânsul îl văd în poze numai cu bărbați. Dânsul trebuie să explice”.

- Advertisement -

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* A murit jurnalistul și poetul Lucian Avramescu. Avea 73 de ani și trăia retras în satul său natal

Cine a băgat în lege, pe furiș, permisiunea interceptării mesajelor private pe WhatsApp

Turism de lux pe bani publici: 7 senatori, printre care Gorghiu, Fenechiu, Bodog și Oprea, pleacă o săptămână în Dubai

Ministrul Florin Roman și-a plagiat lucrarea de disertație la master. Va gestiona 1,8 miliarde de euro din PNRR, pentru digitalizarea României

Decizie finală în procesul pe care Florin Cîțu i l-a intentat fratelui său

Încă un parteneriat dubios al Universității din Craiova: după Rusia lui Putin, China comunistă! Suspiciuni de spionaj, vulnerabilități de securitate

SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (20). „Ar trebui să vă pun în fața plutonului de execuție!”

- Advertisement -

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -