Dezbaterea în Parlament a moțiunii de cenzură inițiate de PSD și susținute de UDMR i-a prilejuit premierului Ludovic Orban un discurs fulminant, impetuos, devastator, rostit „la liber”, fără a-l citi de pe hârtii.
În 10 minute, Orban a făcut o radiografie devastatoare guvernărilor PSD. Stilul său a fost unul avântat, energic, pătimaș, pe alocuri emoționant. Impactul la public trebuie să fi fost uriaș, dar asta se va vedea la sobdajele viitoare.
Orban a vorbit ca și cum nu mai are nimic de pierdut. El l-a atacat și pe Victor Ponta, amintindu-i că nu s-a operat într-un spital de stat, ci într-unul privat; și nu în România, ci în Turcia.
VIDEO: Discursul lui Ludovic Orban
Discursul lui Ludovic Orban
- „Vreți, nu vreți, sunteți parlamentari născuți din pixul lui Dragnea – și nu veți scăpa de acest stigmat! Trei ani de zile l-ați slugărit cu râvnă, ați susținut toate acțiunile antiromânești, care au aruncat în aer economia și care ne-au adus pe marginea prăpastiei.”
- „Nu mă las judecat de voi, pentru că în trei ani ați arătat de ce sunteți în stare: minciună, dezinformare, slugărnicie, destabilizarea economiei. Nu ați adus nimic bun României!”
- „Singurul lucru care v-a deranjat a fost angajarea răspunderii Guvernului pe instituirea unui regim electoral care dă un plus de democrație, care permite cetățenilor să schimbe primarii care și-au bătut joc de comunitățile locale.”
- „Voi, având o majoritate parlamentară, ne atacați că am emis ordonanțe de urgență. Voi ați emis Ordonanța 13, noaptea ca hoții, ca să scăpați pușcăriabilii care vă conduceau! Noi am emis ordonanțe de urgență ca să rezolvăm problemele românilor, pentru masă caldă în școli, ca să salvăm prostiile și incompetența voastră.”
- „Am dat ordonanțe de urgență după ce ați pus pe butuci companiile statului, ca să împiedicăm închiderea acestor companii din cauza voatră. Complexul Energetic Oltenia, Tarom – am luat măsuri urgente să le salvăm, pentru că voi le-ați dus la dezastru!”
- „Ce ați făcut trei ani de zile? Ne cereți socoteală pentru trei luni în care am schimbat ritmul, am rezolvat problemele?! Pentru trei luni în care am refăcut imaginea României?!”
- „Depuneți moțiune pentru că vă e frică de democrație, pentru că într-un sistem democratic pierdeți mai mult de jumătate din primari, și primarii v-au spus că nu vă susțin.”
- „Nu dau doi bani pe afirmațiile voastre despre democrație, după ce v-ați bătut joc de români, mințind cu nerușinare!”
- „În campania electorală din 2016 erați travestiți în albine, dar după alegeri ați arătat că nu sunteți altceva decât niște viespi, care aveți doar ac și venin pentru români, nu miere, așa cum le-ați promis!”
- „Demagogia voastră mincinoasă va fi demontată și vă veți face din nou de râs.”
- „Cel mai tare m-a mirat să-l aud pe un alt lider politic – proaspăt colaborator al dvs., după ce v-a înjurat vreo doi ani de zile – că are o atitudine critică privitor la spitalele private. Păi, unde s-a operat domnia-sa, nu cumva într-un spital privat?! Dar nu într-un spital din România, ci într-un spital privat din Turcia.”
- „Cu cât mai repede vă încetați mandatul, cu atât mai bine pentru România!”
- „Dacă Guvernul va cădea, va cădea în picioare, iar românii vor susține măsurile noastre.”
- „Nu mai există limită a nerușinării la PSD!”
V-ați făcut de rușine!!!!…. acum le dați apă la moară ciumei roșii… asta-i Romania… dracu’ se mai duce la votare, pentru ce să mai merg???… să văd cum vă bateți joc de populime?,…când am mai spus-o toți credeau că sunt nebun,ei uite ce se întâmplă când lași briciul pe mâna maimuței..
Du-te tata la culcare,taaare obosit esti dupa atatea genoflexiuni la spatele lui barney si guran…voi sunteti la fel de perdanti ca si ciumatii rosii,NU ATI VRUT NICI LA GUVERNARE,ACUM NU MAI VRETI NICI ANTICIPATE!IPOCRITILOR, NU VA ASUMATI NIMIC,DAR FACETI GURA CA LA ATAT VA PRICEPETI!HUOOO,LA MUNCA!