joi, aprilie 25, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaVIDEO. "Dacă ucrainenii ne străpung linia Svatove - Kreminna, ne vom întoarce,...

VIDEO. „Dacă ucrainenii ne străpung linia Svatove – Kreminna, ne vom întoarce, practic, la pozițiile din 24 februarie”. Celebrul Igor Strelkov se plânge că rușii n-au destui infanteriști să țină tot frontul

-

Celebrul Igor Strelkov, fostul comandant al milițiilor separatiste pro-ruse din 2014 devenit azi un blogger de mare succes, s-a plâns într-una din emisiunile difuzate pe canalul său de Telegram că există pericolul iminent ca ucrainenii să avanseze în scurt timp până la linia de demarcație din 24 februarie!

Potrivit lui Strelkov (pe numele său real Girkin), trupele ruse nu mai au, în acest moment, suficientă infanterie pentru a apăra tot frontul. Au apărut astfel goluri în linia defensivă pe care ucrainenii le speculează prompt, infiltrând mici unități care interceptează drumurile, paralizând linia logistică rusească.

Peste 20 de așezări au fost ocupate de ucraineni fără luptă în ultimele zile, a dezvăluit bloggerul pro-rus, care spune că este vital pentru trupele Moscovei să reziste pe aliniamentul Svatove – Kreminna. Dacă și această linie de apărare pică, rușii vor fi aruncați înapoi până la linia frontului din 24 februarie, când a început invazia!

- Advertisement -

În acest timp, la fața locului, rușii și colaboratorii lor dintre localnici nu-și mai pun mari speranțe că va putea fi oprită această ofensivă. În cursul dimineții de joi, 6 octombrie, trei autobuze pline cu colaboraționiști au părăsit în grabă Svatove, refugiindu-se câteva zeci de kilometri mai spre est, la Novopskov.

Igor Strelkov: „Infanteria noastră nu este în stare să realizeze o linie a frontului continuă. În acest timp inamicul, îndrăzneț, decisiv, bine condus, se infiltrează în spatele liniilor noastre cu grupuri mici, creând pericolul de a fi încercuiți“

„Apare următoarea chestiune: Liman a fost abandonat și acolo n-a mai rămas nimeni care să apere linia frontului mai departe. Ca urmare, în ultima săptămână, inamicul, practic fără nicio luptă, a capturat peste 20 de așezări și a împins forțele noastre pe linia Kreminna – Statove sau, mai precis, la vest de Kreminna – Statove, iar acum încearcă să găsească punctele slabe ca să împingă linia ca să-și continue ofensiva.

- Advertisement -

Subliniez că, în ciuda aducerii unora dintre rezervele noastre în acest sector, inamicul păstrează o superioritate semnificativă în primul rând la infanterie. Inamicul a avut 8 valuri de mobilizare în timp ce nouă ni se spunea despre stadii «efective» și «concrete», obiective atinse înaintea termenului prevăzut.

Infanteria noastră nu este în stare să realizeze o linie a frontului continuă. În acest timp inamicul, îndrăzneț, decisiv, bine condus, se infiltrează în spatele liniilor noastre cu grupuri mici, blocând drumuri și creând condiții pentru a ne paraliza zonele din spate, creând pericolul de a fi încercuiți.

În acest moment, menținerea orașelor Svatove și Kreminna este de importanță critică pentru noi. În cazul în care această linie e spartă, va avea loc o retragere și inamicul va atinge Starobilsk și chiar Lugansk, din nou. Ceea ce înseamnă, practic, revenirea la aceleași poziții pe care forțele noastre și corpul de armată din Republica Populară Donețk le-au avut în 24 februarie.“

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Putin își mută în buncărul din Siberia rudele și principalii complici. A apelat la „șamani”, care i-au spus că „o pasăre arzătoare aduce biruință și moarte”. Ar putea fi definiția războiului atomic

* Regimul Iohannis-PSD vrea să adopte legile justiției înainte să vină observațiile și recomandările Comisiei de la Veneția! Europa e sfidată pe față

* Comisia Europeană avertizează regimul Iohannis-PSD că pierdem banii din PNRR dacă nu renunță la maltratarea Legii Avertizorului de Integritate! Trebuie eliminate prevederile care-i favorizează pe corupți

* De ce cad MiG-urile: mai multe s-au stricat după ce Armata a cumpărat kerosen de proastă calitate de la un fost partener de afaceri cu Sebastian Ghiță și cu generali SRI

* Jocul dubios al României în criza gazelor din Moldova. Drulă: „Putin strânge Moldova într-o menghină, iar președintele Iohannis și premierul Ciucă lasă Chișinăul să fie ostaticul unui regim fascist“

* Rareș Bogdan îl amenință pe Nicușor Dan: „Sau își bagă mințile-n cap, sau…” / „Bucureștiul este administrat haotic”

* VIDEO. „Marele protest” din Piața Victoriei a fost ruinat de răfuiala dintre Șoșoacă și Simion / „George, trădătorule! Simioane, Iuda! Rușine, Iudelor!”

* ÎPS Teodosie apare în dosarul deputatului PSD gay! „Șoferul lui Teodosie a avut o relație cu deputatul. S-o f…t pe la mănăstire. Bulangiul ăsta a aflat, Teodosie. Și a pus să-l execute pe deputat”

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -