VIDEO. Ce-a înțeles Șoșoacă din discursul lui Zelenski: „Normal, ai avea obligația să-l inviți și pe Putin”. A părăsit sala ostentativ când vorbea președintele Ucrainei, a revenit când vorbea Ciucă

1
1674
Vorbește Zelenski, pleacă Șoșoacă (cea în negru)

Senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă (ex-AUR) a ieșit din sala de plen a Parlamentului României în momentul în care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a adresat parlamentarilor români.

Înainte de întâlnirea din Parlamentul României, programată de la ora 19.00, rusofila Diana Șoșoacă a susținut că va încerca să ia cuvântul, pentru a combate intervenția lui Volodimir Zelenski. Ea intenționa să ajungă la microfon cu forța, pentru că se comunicase oficial că, de partea română, vor vorbi doar Florin Cîțu (președintele Senatului), Marcel Ciolacu (președintele Camerei Deputaților), Nicolae Ciucă (prim-ministrul) și Nicolae Miroslav Petrețchi (deputatul minorității ucrainene).

Până la urmă, Senatoarea Urlătoare a renunțat la planul său inițial și chiar a părăsit plenul în timp ce președintele Ucrainei își susținea discursul.

Când s-a ținut momentul de reculegere pentru victimele din Ucraina, Șoșoacă a comentat din banca sa: „Pentru cei de la Fântâna Albă de ce nu țineți un moment de reculegere?!”.

De asemenea, Urlătoarea s-a arătat deranjată și de faptul că în Parlament a fost adus un steag al Ucrainei de dimensiuni mari.

Șoșoacă s-a înroșit de furie când președintele Ucrainei a început să vorbească. Senatoarea nu a mai rezistat și a părăsit plenul. Ea bombănea – mincinos – că „nu o intervenție în direct” și că discursul „e o înregistrare”.

„Am ieșit din sală. Nu pot să ascult mizeria din sală, pentru că este o înregistrare. S-au încălcat toate normele de drept internaţional, pentru că nu vine nimeni ca să stai să te uiţi la o înregistrare. Înregistrarea aceea este actul de trădare al acestor aleşi faţă de poporul român şi este lipsa de bun-simţ a Ucrainei, cu graniţele nedeclarate la ONU. Cum poate Marcel Ciolacu să spună «Slavă vecinilor?». Nu pot să asist la aşa ceva”, a mormăit Şoşoacă, într-un live pe Facebook.

VIDEO: Două momente semnificative: când pleacă și când revine Șoșoacă

Senatoarea rusofilă, coadă de topor a Moscovei, a recomandat Parlamentului să-l invite și pe Vladimir Putin să susțină un discurs.

„Odată ce l-a invitat pe domnul Zelenski să vorbească în Parlamentul României, normal ai avea obligația să-l inviți și pe Putin. De ce? Ca să se păstreze echidistanța, nu pentru că ții cu Rusia sau cu Ucraina”.

De altfel, Senatoarea Urlătoare făcuse apel la Putin, tot pe Facebook, și cu câteva ore înaintea discursului lui Zelenski, când a instigat – fără succes – și la boicotarea momentului.

„Zelenski urmează sa se adreseze Parlamentului României! Cu ce drept?! Ce vrea sa ne mai transmită de această dată?! Ipocrizia, cinismul și tupeul sunt fără margini! Scrieți parlamentarilor să refuze dialogul cu Zelenski!”

După ce a părăsit sala ostentativ în timpul discursului președintelui Volodimir Zelenski, Diana Iovanovici-Șoșoacă a revenit când vorbea premierul Nicolae Ciucă.

Vorbește Ciucă, revine Șoșoacă

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Parlamentul României a rămas repetent la organizarea „momentului Zelenski”. Probleme cu transmisia, sonorul și traducerea

* VIDEO + DOCUMENT. Discursul integral al lui Volodimir Zelenski în Parlamentul României. „Drag popor român…”

* Omenirea e cutremurată de ororile din Bucea: în urma rușilor au rămas sute de cadavre de civili împușcați pe stradă, unii cu mâinile legate la spate

* „Putiniștii” care au violat, torturat și ucis civili ucraineni în orașul Bucea sunt mongoloizi din Republica Bureatia, înființată de bolșevici în 1923

* Ungurii au ales prietenia cu Putin și gazul ieftin de la ruși: Viktor Orban – 53%, Opoziția – 35%. Fidesz are două treimi din Parlament

* Rușii au jefuit reședința lui Zelenski de pe malul Mării Azov, care timp de 11 ani a fost la dispoziția lui Hrușciov, conducătorul URSS

* „Putin mai are de trăit cel mult un an și jumătate. Fie va avea o moarte violentă (împușcat, otrăvit sau lăsat fără aer în buncăr), fie va fi răpus de cancer”

* Tot mai mulți militari ruși, inclusiv comandanți, refuză să mai participe la războiul împotriva Ucrainei. Putin recrutează civili din Donbass-ul ocupat și din Crimeea anexată

„La Kremlin se formează un pluton de execuție circular, toți cei prezenți își îndreaptă armele unii spre alții. Regimul Putin se clatină pentru prima oară” – analiza profesorului Galeotti, expert în Rusia lui Putin

* Răsplata lui Kadîrov pentru familiile cecenilor morți în Ucraina: 5 kg de orez, un săculeț cu cartofi, unul cu ceapă și un litru de ulei

Medic faimos despre Putin: „Trăim lângă un câine turbat. Nu trebuie să-l tachinăm, ci să devenim urgent atât de puternici, încât să nu ne mai fie frică de el”

* Jurnalista Emilia Șercan acuză o acțiune de „kompromat” organizată de statul român împotriva sa, după ce a dat în vileag plagiatul premierului Ciucă. Au fost sesizate instituțiile internaționale

* Lăsați singuri la ședința de ieri, Cîțu și Vîlceanu au boicotat azi Consiliul Național al PNL, care l-a înscăunat pe Flutur

* Micul turnător Băsescu, hăituit de marele turnător Voiculescu cu abjecta „lege a lui Iohannis”. De Iliescu nu se atinge nimeni

* Actor cu o avere impresionantă, Mihai Mălaimare a fost dat în judecată pentru că nu și-a plătit utilitățile. Ce sumă are de achitat fostul deputat

* Cele 8 grupe la Campionatul Mondial de fotbal, Qatar 2022. Derby Germania – Spania încă din start

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here