Ignoranța este urmarea păcatului prostiei, lucru generat de ratarea întâlnirii cu cunoașterea în ceea ce-l privește pe ÎPS Teodosie, spune teologul Vasile Bănescu, fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei, după noile declarații controversate ale arhiepiscopului de Tomis, care a decretat că oamenii se îmbolnăvesc pentru că păcătuiesc. În lipsa unei reacții a noului reprezentant al Patriarhului, preotul Adrian Agachi, care pare paralizat în fața delirului mistico-superstițios al lui Teodosie, replica la discursul de Ev Mediu al acestuia a venit tot de la Vasile Bănescu.
Acesta a dat două replici la așa-zisele învățături ale lui Teodosie, care într-o emisiune la Radio Dobrogea a spus că femeile căsătorite trebuie să umble cu capul acoperit, dar și că „boala este urmarea păcatului“.
Vasile Bănescu l-a „tamponat“ foarte dur pe maleficul prelat, afirmând că aceste refuză să se smulgă din ignoranță, pe care o transformă în viclenie. Fără a-i pomeni explicit numele lui Teodosie, Bănescu începe prin a face referire la afirmațiile acestuia, apoi spune că nu-i pasă de realitate, că se ocupă de intrigi și calomnii, că e parvenit și că s-a scufundat în ritualism, comițând păcatul prostiei aliat cu cel al trufiei.
Referindu-se la afirmația ÎPS Teodosie, cum că femeile căsătorite trebuie neapărat să umble cu capul acoperit, Bănescu spune că asta arată o mentalitate fanatic misogină, conform căreia femeia e o ființă de rangul doi și care tot ea e vinovată dacă e violată.
Mai jos, mesajele prin care Vasile Bănescu arată că pozițiile publice ale ÎPS Teodosie sunt profund toxice și nu au legătură cu teologia creștină autentică.
Teologul Vasile Bănescu despre Teodosie: „A refuza să te smulgi din ignoranță, a o transforma instinctual în viclenie, a nu-ți păsa de realitate și de sensul vieții (creștine), a comite în serie păcatul prostiei aliat cu cel al trufiei, înseamnă nu doar a te rata și ajunge impostor, ci a-i împinge și pe alții pe calea smintelii și orbirii“
„A predica îmbrobodirea femeilor în secolul XXI, dar nu contra insolației, ci a „ispitirii” fragilului bărbat ajuns pe „nedrept” doar el în pușcărie pentru viol, act abominabil care, după părerea unui teolog universitar, nu ar fi chiar dezagreabil femeilor, traduce o viziune ruptă de realitate, în care femeia e percepută ca o ființă situată invariabil pe locul doi și căreia i se poate impune orice năzbâtie debitată de fanatismul misogin.
Nu în numele lui Hristos, desigur, nici în cel al Sfântului Pavel care trimitea prin scrisori adresate comunităților creștine din secolul I sfaturi utile și bine adecvate la complexa realitate socio-religioasă în care acestea se formau,
ci în numele unora care sunt siguri că nici Hristos, nici Sfântul Pavel nu ar ști azi mai bine decât ei cum stau cu adevărat lucrurile în Biserică.
Ce mai contează că autentica teologie creștină mariologică e fundamentul primar pentru emanciparea femeii din lumea antică, dar și al drepturilor femeii perfect egale cu bărbatul în cea mai înaltă viziune antropologică din lumea de azi?“
„Ignoranța e urmarea «păcatului prostiei». Acesta presupune ratarea întâlnirii cu necesara cunoaștere, deși echipamentul «gnoseologic» strict necesar este la purtător, în dotare. El trebuie însă folosit. E o datorie ilustrată inclusiv în parabola biblică a talanților, despre care se vorbește adesea cu patos, ca și cum ea ar fi fost cu adevărat înțeleasă și asumată personal.
A refuza să te smulgi din ignoranță, a o transforma instinctual în viclenie, a nu-ți păsa de realitate și de sensul vieții (creștine), aceasta fiind în altă parte decât în divertisment, în colcăiala intrigilor și calomniilor, în parvenire, ritualism sau ridicol hieratism, a comite în serie păcatul prostiei aliat cu cel al trufiei, înseamnă nu doar a te rata și ajunge impostor, ci a-i împinge și pe alții pe calea smintelii și orbirii.
Boala ignoranței e, în general, curabilă. Vindecarea e însă dificilă și nu vine de la sine. E nevoie de smerenie, admirație și ascultare. De ochi și urechi pentru adevărul pe care l-ai contrazis îndelung.
În stadiul final, încremenirea în ignoranță coincide cu încremenirea ireversibilă în prostie, păcatul devenind viciu și lenea mintală/ morală supliciu.“
E aproape egal cu zero ce zice Banescu. E parerea lui si atit, nici macar purtator de cuvint nu mai este.
Ar avea valoare daca pe supersfintul Teodosie Porcul l-ar „da de pamint” ultrasfintitul Daniel. Numai ca Daniel ori e indolent ori nu e chiar asa de parere contrara, in ciuda unor zvonuri. Doar zvonuri.
Bine spus. „Doar zvonuri…”
Asta e din categoria „palitura cu efect, da tot din fundul curtii”. Schön.
IL UNG CALUGARII DE LA MANASTIREA SEKU PE MACHE patriarh ?
Talantii erau moneda de la vremea respectiva, echivalentul intr-un metal pretios. Existau talantii grecesti, egiteni.. Interesant ca azi avem cuvantul talent, as in talentat, care se trage din latinescul talentum.
Ce inteleg ca spune pilda amintita in text: talantii sunt inzestrarile sufletesti, calitatile inascute pe care la sfarsitul povestii aflam ca avem misiunea sa le inmultim si ca scopul nu este cel al inmultirii talantilor cu sensul de moneda.
Extrapoland, intr-o economie ideala, talantii, moneda, se obtin din talent insa talentul ca o calitate nu talentul ce il descrie azi si pe smecher.
Daca ar fi vorba in pilda despre talantii ca bani, intr-o pilda adaptata la zilele noastre, probabil ca ‘al de Sus ar introduce si personajul fiu care face o schema Ponzi si vine in fata “investitorului” cu rezultatele financiare in valize cu documentele despre banii inmultiti cu talent si plasati prin offshore uri.
Frumos spus.
Eu cred totusi ca e vorba, in special, de caracter. Adevarata acoperire a monedei este in caracter. Banul este o simpla promisiune, dar si o marfa.
Fara caracter si vointa stricta de a onora „promisiunea” banii nu mai au valoare. Banul ca marfa nu mai aduce dobanzi, nici certitudini.
Ca dovada ca stanga este o degenerare este asocierea generala a stangii cu inflatia monetara. Stanga implica degenerarea moravurilor, ceea ce implica inflatie.
Talentul in sine nu prea valoreaza nimic in absent caracterului.