Acasă Politică Un senator PMP e adus cu ambulanța pentru a vota moțiunea anti-PSD....

Un senator PMP e adus cu ambulanța pentru a vota moțiunea anti-PSD. Trebuia să fie operat azi, dar pleacă din spital pe propria răspundere

Vasile Cristian Lungu, senator PMP de Sălaj, va fi adus cu ambulanța înaintea de ora 13.00, când va începe votul la moțiunea de cenzură. Anunțul a fost făcut de președintele partidului, Eugen Tomac.

„Sunt parlamentarii PMP prezenți, toți vor vota la vedere pentru căderea Guvernului. Chiar avem un coleg care era programat să fie operat astăzi, domnul senator Lungu, și a solicitat pe proprie răspundere să vină și îl va aduce ambulanța chiar în momentul votului. Înțelegem miza și responsabilitatea care ne revine în acest moment important”, a declarat Tomac înaintea ședinței de plen în care va fi dezbătută și votată moțiunea.

Senatorul Vasile Cristian Lungu (40 de ani) se află la primul mandat de parlamentar, fiind ales în 2016 în județul Sălaj. Deține și funcția de președinte al PMP Cluj.

Deține o diplomă de licență de la Universitatea Loyola din Chicago, cu dublă specializare în Afaceri Internaționale și Psihologie. Este absolvent de cursuri de specialitate la Graduate School of Business, Universitatea din Chicago.

Mobilizarea parlamentarilor PNL, USR, PMP, chiar a celor din Pro România (PSD 2) și ALDE (PSD 3), este contracarată de PSD prin cumpărarea „la bucată” a senatorilor și deputaților care au mimat „trădarea”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Noaptea marilor vânzări. Mulți PSD-iști au simulat „trădarea” pentru a obține avantaje enorme. Prețul unui vot a ajuns la un milion de euro. Din bani publici!

Mesajul pușcăriașului Dragnea către PSD-iști, transmis prin lacheul Codrin: „Susțineți Guvernul! Cu toate forțele!”

Calculele lui Orban: din cei 237 de semnatari, unul va lipsi „din motive de sănătate”, la doi „mai există dubii”. Concluzia: „trece moțiunea”!

Ca să nu pice la moțiunea de cenzură, Dăncilă îl sacrifică pe mutantul Liviu Alexa. Așa a cumpărat două voturi la Cluj, convingându-i pe deputații Horia Nasra și Cornel Itu să revină în PSD

Lista primelor 444 de secții de votare din Diaspora. Alte 394 de secții sunt în pregătire. Restanțe majore în Italia, Spania, Marea Britanie, Franța și SUA

„New York Times”: Rusia încearcă să destabilizeze Europa prin Unitatea specială 29155. Asasinate, propagandă, dezinformare și atacuri cibernetice

Tragedia din Ialomița: TIR-ul ucigaș aparține unei firme cu patron mascat, fost prefect corupt, condamnat la 3 ani de închisoare

Pușcărie pentru ministrul care l-a ajutat pe Cumpănașu să fure 1.000.000 de lei! Actorul PSD-ist George Ivașcu e omul Gabrielei Firea

Averea colosală a escrocului Cumpănașu. Anul trecut a câștigat 30.000 de euro pe lună, dintre care 84% din bani publici. Și-a cumpărat 6 case în 4 ani!

Candidatul-fantomă: Radu Moraru. Cronica unei șarlatanii anunțate

loading...

5 COMENTARII

  1. Eeeeeiiiii, se compară studiile domnului senator Lungu Vasile-Cristian cu ale koanei / tutei analfabete Drăcilă Veorika, sau cu ale pușcăriașului repetent Nikolai-Limbist DRAKnea ?! Tot PSD’ul (M U I E !!!) adunat la un loc (inclusiv trepădușii din toată țara și din diaspora !) nu are școală cât dl senator Lungu !!! 😱👹

  2. AZI e… ZIUA-cea-(MAI-)-MAREEEEEEEE: INCEPUTUL (!) procesului (LUNG-si-DIFICIL, recunoastem…) deee… ALUNGARE, de pe… CAPUL NOST’, al BIET’-POPORULUI ROMÂN(esc), a… IMPUTITEI de „CIUME- ROȘII” !!!!

    Este. in mod concret, ziulica deee… ZECE-„A-ZECEA”-cand-la-ora-…ZECE (semn-BUN, de… NOTA-MAXIMA, adica de… SUCCES !) a inceput… sedinta Parlamentului-National, in care va fi (IN SFARSIIIIT !) supusa la vot… „MOTIUNEA-de-CENZURA” a (DEOCAMDATA …) „Opozitiei-UNITE” (care… VA și TRECE, CU BRIO !), impotriva Guvernului-NENOROCIRII-nationale !

    „A.M.R.” (pentru cine aaa… „mancat-armata” — Sic ! –, ca „militar/soldatel-in-termen”, fie el si doar „T.R.”-ist…, „O, tempora…”, NU exista nevoia de a i se explica… NIVELUl-MAXIM al EUFORIEI — ! — pe care acest acronim il provoaca laaa… EPUIZAREA sa TEMPORALA !) = CATEVA… (amarate de) MINUTE, doar !!!!!!!!!!!

    Asadar: „HAI, (E)LIBERAREEEEEEEEEEEE” (de… „CIUMA-ROȘIE” !), daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa ?!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here