Rușii sunt un popor absent din propria istorie, complet inert, o momâie care a contemplat absentă săptămâna trecută lupta pentru putere dintre un tiran KGB-ist și un bandit ajuns miliardar, sună verdictul profesorului Valentin Naumescu, expert în relații internaționale, asupra puciului încercat de Prigojin împotriva Kremlinului.
Analiza, publicată în „Revista 22”, creionează un portret zguduitor al unui popor – cel rus – de la care pare că nu mai există nicio așteptare. În această privință, părerea lui Naumescu pare să coincidă cu cea a profesorului Armand Goșu, rusolog care spune încă de anul trecut că schimbarea la Kremlin, dacă se va produce, nu va veni dintr-o revoltă populară, ci dintr-o lovitură de palat.
Rusia dă impresia, în descrierea lui Valentin Naumescu, unei națiuni de suflete moarte, asemenea celor din cutremurătorul roman al lui Gogol. Este o dezagregare totală, așa cum probabil doar în perioada lui Stalin s-a mai întâlnit.
Nu mai există nicio capacitate de coagulare, de indignare, de reacție ori de atitudine pentru că nu mai există societate, ci doar niște cioburi de categorii, fiecare individ încercând să supraviețuiască și să scape cumva pe cont propriu.
Situația este cu mult mai rea decât cea lăsată moștenire de Elțîn lui Putin în 1999, iar azi, după 23 de ani de domnie a colonelului KGB, singura alternativă la actualul regim paranoic rămâne dictatura militară la Moscova, concluzionează Valentin Naumescu.
Mai jos, câteva fragmente din descrierea pe care profesorul de la Universitatea Babeș-Bolyai o face Rusiei de azi.
„Scurta rebeliune militară a lui Prigojin și a legiunilor Wagner a arătat deopotrivă rușilor de rând și lumii întregi cât de tragic și de lipsit de speranță este destinul acestui imperiu putred, care și-a devorat, înainte de toate, propriul popor”
„Timp de o zi, a părut că rușii chiar ar avea de ales între regimul grețos al tiranului KGB-ist, care durează de peste 23 de ani, și bandele violente de mercenari ale fostului pușcăriaș din epoca sovietică (nouă ani pentru tâlhărie și trafic cu minori în anii ‘80), ajuns miliardar și patron de armată privată în capitalismul rusesc mafiot. Primii ucid „cu mănuși”, prin otrăvire sau aruncare pe fereastră, cu excepția cazurilor care au notorietate publică, în care se recurge la fabricarea de dosare și trimiterea în închisoare pentru opoziție și critici la adresa Președintelui, ceilalți se cam stropesc cu sânge când strivesc capetele deviaționiștilor, cu barosul. Asta au avut de ales rușii. Și doar pentru o zi.
(…)
De fapt, așa cum s-a confirmat în doar câteva ore, rușii de rând nu au avut nimic de ales, după cum nu au avut niciodată posibilitatea să aleagă ceva în istoria lor, ci doar au supraviețuit și s-au adaptat la ce li s-a pus în față.
(…)
Un popor absent din propria istorie. Nu ne este clar ce vor rușii. Vor schimbare? Vor continuitate? Sunt conștienți că țara lor a invadat o altă țară, a început un război și produce crime și suferință? Le pare rău? Poate că da, poate că nu.
(…)
Să conturăm un tablou sumar. Partidele politice sunt de carton, presa și televiziunile aplaudă frenetic regimul, societatea civilă nu există, biserica este o tribună jalnică a înapoierii rusești tradiționale, a corupției și slujirii umile a regimului, infima clasă mijlocie din marile orașe are deocamdată ce mânca și se consolează cu o bunăstare mediocră, elitele intelectuale se gudură pentru firimiturile de la masa Kremlinului, tineretul fie este îndoctrinat din copilărie și trăiește delirul putinist, fie caută o soluție să fugă în Vest cu prima ocazie, dacă a apucat să cunoască și altceva, amărăștenii din satele scufundate în noroi sunt umpluți cu votcă din cap până în picioare, oligarhii și familiile lor sunt preocupați să-și salveze iahturile și vilele din străinătate, iar trupele guvernamentale uriașe și debile arată ca o oaste de strânsură adunată de prin ținuturile asiatice îndepărtate și sărace, o oaste cotropitoare prost echipată și prost pregătită, primind derutată comenzi după comenzi și așteptându-și cu resemnare moartea în tranșeele din Ucraina, sfârtecați de rachetele occidentale. Aceasta este Rusia, la zi, care a contemplat tensiunea între marele tiran și marele bandit.
(…)
Înainte de a fi capabili să se integreze în sistemul relațiilor internaționale al lumii civilizate sau de a emite pretenția să formuleze „o nouă viziune asupra ordinii mondiale”, așa cum își închipuie Vladimir Putin, Rusia ca stat și rușii ca popor trebuie să își privească în primul rând eșecul lor lamentabil de a-și crea o țară decentă. Trebuie să-și recunoască lucizi dezastrul intern, lipsa lor de soluții și să se trezească din delirul ideologic imperialist. Până atunci, nicio schimbare reală nu va fi posibilă în Rusia, iar Moscova, drept centru de putere, va rămâne nefrecventabilă pentru comunitatea democrațiilor liberale. Pe lângă Rusia lui Putin, până și China comunistă pare rezonabilă, cel puțin în aparență, dacă nu în profunzime. Rusia și-a pierdut până și aparența de civilizație.
Rusia este captivă în propria neputință de a produce soluții decente pentru ea însăși.
(…)
Scurta rebeliune militară a lui Prigojin și a legiunilor Wagner a arătat deopotrivă rușilor de rând și lumii întregi cât de tragic și de lipsit de speranță este destinul acestui imperiu putred, care și-a devorat, înainte de toate, propriul popor. Să fim lucizi, în acest moment singura (eventuală) alternativă la regimul Putin ar fi o dictatură militară, o preluare a puterii de către generali, ceea ce nu este o perspectivă tentantă, nici pe plan intern, nici pe plan extern. De la nivelul societății și partidelor nu pornește deocamdată nimic.”
