joi, noiembrie 21, 2024
AcasăPoliticăUn mesaj care dinamitează frontul anti-PSD. Năsui și Voiculescu (USR-PLUS): "De liste...

Un mesaj care dinamitează frontul anti-PSD. Năsui și Voiculescu (USR-PLUS): „De liste comune nici nu poate fi vorba!”

-

Un mesaj tăios lansat de copreședinții USR-PLUS București, Claudiu Năsui și Vlad Voiculescu, înspre PNL și PMP este pe cale să dinamiteze discuțiile pentru formarea unui front anti-PSD pentru alegerile locale. Cei doi spun că, în condițiile actuale, „nu se pune problema să negociem nimic pe colțul mesei; iar de liste comune nici nu poate fi vorba”.

Cerințele celor doi lideri ai USR-PLUS București sunt legitime, dar tactica imperativă – ori vă reformați cum vă spunem noi, ori adio candidați comuni! – poate duce la un dezastru electoral atât pentru PNL, cât și pentru USR-PLUS. Pe fondul fărâmițării politice, în condițiile unor alegeri locale desfășurate într-un singur tur, multe primării și consilii județene ar fi câștigate – nemeritat, cu sub 50% – de PSD. Ar fi un cadou de neiertat făcut partidului-mafie, care are în genetica sa corupția, autocrația, anti-justiția și anti-europenismul!

„Să discutăm cum scoatem nu doar PSD-ul din administrația Bucureștiului, ci și PSD-ismul, PDL-ismul, USL-ismul și ciocoismul”

Deputatul Claudiu Năsui (USR) și fostul ministru Vlad Voiculescu (PLUS) au lansat un atac dur la adresa liberalilor, amenințându-i cu respingerea oricărei șanse de a merge cu candidați comuni la alegerile locale.

Cei doi au fost deranjați de „declarațiile unui lider liberal care vorbește despre împărțirea listelor între USR-PLUS, PNL și PMP”, „sub aceeași placă repetată de 30 de ani: «Este nevoie de dreapta unită, doar așa scăpăm de PSD»”.

- Advertisement -

Năsui și Voiculescu le transmit liberalilor că „nu mai ține cu chemările la oaste împotriva PSD”, în condițiile în care PNL „recrutează primari de la PSD”.

„Aveți și oameni cinstiți în partid, cu care puteți construi pe curat – încetați să-i umiliți și pe ei prin metehne vechi USL-iste! Rupeți orice legătură cu primăriile controlate de PSD, retrăgeți-vă băieții de la partid din consilii de administrație și numiți profesioniști și apoi haideți într-adevăr să discutăm cum scoatem nu doar PSD-ul din administrația Bucureștiului, ci și PSD-ismul, PSD-ismul, USL-ismul și ciocoismul”, este mesajul transmis de tandemul Năsui – Voiculescu.

Mesajul transmis de Claudiu Năsui și Vlad Voiculescu

  • „În ultimele zile au apărut câteva zeci de articole despre cum Bucureștiul a fost împărțit. Vedem astăzi declarațiile unui lider liberal care vorbește despre împărțirea listelor între USR-PLUS, PNL și PMP. Totul, sub aceeași placă repetată de 30 de ani: «Este nevoie de dreapta unită, doar așa scăpăm de PSD».
  • Este o placă obosită. Și e prea puțin. Am investit prea mult în anii ăștia ca să scăpăm doar de PSD. Asta e valabil pentru toți cei care au ieșit să protesteze în toată țara și pentru toți cei care au pătimit cu adevărat de pe urma nemerniciei PSD.
  • Știm că și în PNL sunt câțiva care gândesc la fel, nu lor ne adresăm aici, ci tuturor celorlalți.
  • Nu mai ține cu chemările la oaste împotriva PSD, când voi recrutați primari de la ei! Schimbatul de tricouri, geci și «campioni» între partidele voastre și PSD e un sport prea vechi.
  • Cu cine să unim «dreapta»? Cu domnul Chirica de la Iași, care a sărit de la PSD la PNL? Cu domnul Popescu de la sectorul 2, care încă nu știe dacă e la «dreapta» sau la «stânga»? Cu domnul Hubert Thuma de la Ilfov, vechi USL-ist și condamnat penal? Cu fostul viceprimar al lui Vanghele? Cu lobby-istul Tănase Stamule? Cu PMP-ul care acum 4 ani absorbea UNPR-ul lui Gabriel Oprea și între timp a făcut blat după blat cu Firea-PSD?
  • Ce faceți voi de 30 de ani e mai aproape de feudalism decât de democrație. Pentru voi, «dreapta» și «stânga» sunt doar două mâini care au acces, pe rând, la banul public. În funcție de care are dexteritate mai mare la furat, jonglați de la o mână la alta. Schimbați echipa în funcție de cine oferă mai mult: azi e «am semnat cu FC Dreapta Unită pe viață», mâne e «am fost fan CSM Stânga de mic».
  • Nu mai ține. Noi, USR-PLUS, reprezentăm acea parte a societății care nu mai vrea unirea unora cu alții pentru ciolan. Reprezentăm acea parte a societății care caută unitatea bazată pe principii comune, care se așteaptă ca cei aleși în funcții publice să urmărească interesul cetățeanului și al societății, nu doar interesul propriu, cu obsesia de a se căpătui.
  • În București, funcțiile au fost negociate de-a lungul timpului pe colțul mesei și chiar pe sub masă. Cei care trăgeau sforile în PNL și-au negociat posturi în administrațiile din București, în direcțiile din primării, în adunările generale și consiliile de administrație ale companiilor municipale marca Firea-PSD.
  • Dacă vreți cu adevărat ca lucrurile să se schimbe, arătați-ne că ați început curățenia! Începeți cu propria curte! Aveți și oameni cinstiți în partid, cu care puteți construi pe curat – încetați să-i umiliți și pe ei prin metehne vechi USL-iste! Rupeți orice legătură cu primăriile controlate de PSD, retrăgeți-vă băieții de la partid din consilii de administrație și numiți profesioniști și apoi haideți într-adevăr să discutăm cum scoatem nu doar PSD-eul din administrația Bucureștiului, ci și PSD-ismul, PDL-ismul, USL-ismul și ciocoismul. Că doar asta vrem cu toții, nu?
  • Până atunci, nu se pune problema să negociem nimic pe colțul mesei, iar de liste comune nici nu poate fi vorba.
  • USR-PLUS s-a lansat cu mesajul «Ne-am unit și mergem la victorie», și rezultatul a fost ca USR-PLUS a luat în București peste «FC Dreapta Unită» și «CSM Stânga» la un loc. Asta este singura unitate de care puteți fi siguri.
  • Am spus acum un an că fără hoție ajungem departe. Nu fără PSD, ci fără hoție! Nu contează dacă ea vine din dreapta sau din stânga, ca să putem construi ceva serios, trebuie să eliminăm hoția sub toate formele ei”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Afară cu șantajistul din PNL! Să candideze pentru PSD!

* Fostul șef al trupelor americane în Europa: „Rusia ar putea lansa o invazie în România sau în statele baltice“, pentru a testa reacția NATO

Cele 17 țări europene pentru care, din 15 iunie, se redeschid cursele aeriene, fără izolare sau carantină

4 COMENTARII

  1. Desi sunt de acord cu ce spun USR-PLUS-istii, asteptand sa se reformeze PNL-istii, atunci putem sa ne trezim cu PSD-istii din nou la putere!!!! USR-PLUS-istii incep sa apara ca oamenii PSD-ului sau, mai rau, ca sustinatorii tendintei pro-ruse….nici nu stim unde sunt mai multi agenti de influenta pro-rusi…perversa situatie!!!!

  2. Mesajul ar fi foarte bun daca n-ar fi sustinut de persoane dubioase, si Nasui si Voiculescu sunt persoane necredibile, tinand cont de cum l-au sabotat constant pe candidatul USR-PLUS la primaria Bucurestiului, Nicusor Dan. Pana acum, PNL si PMP au facut mult mai mult pentru el, decat cele doua partide al caror candidat este, zice-se.

  3. Eu nici nu stiu ce sa mai cred despre astia cu USR+.
    Nu au doctrina,nu au program economic, nimic, ceata.Vin numai cu niste infantilisme rasuflate.
    Cam un fel de psd mai mic. Numai interese.
    Ei vor sa fie votati numai pentru ca sant noi in politica.
    O sa-i vedeti voi daca nu or sa urle in cor cu psd pentru marirea pensiilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -