joi, noiembrie 21, 2024
AcasăNewsUn individ de 29 de ani din Botoșani s-a certat cu soția...

Un individ de 29 de ani din Botoșani s-a certat cu soția și, de supărare, şi-a dat foc la casă, în ziua de Paște

-

Gest nebunesc în județul Botoșani, chiar în ziua de Paște. Un bărbat de 29 ani din satul Poiana, în comuna Brăeşti, şi-a incendiat duminică bunurile dintr-o cameră, după o ceartă cu soţia.

Cei care au sunat la 112 au fost vecinii, speriaţi că flăcările s-ar putea extinde la întreaga locuinţă, dar şi la o altă casă din apropiere, a anunțat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU Botoșani), Dorina Lupu, citat de Agerpres.

„La faţa locului au ajuns, în cel mai scurt timp, trei echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD, dar şi voluntarii din comună. La sosirea forţelor de intervenţie, ardeau bunurile dintr-o cameră şi o parte din acoperişul casei. Incendiul a fost stins în limitele găsite de pompieri”, a precizat reprezentantul ISU Botoşani.

Bărbatul incendiator a fost transportat la spital, întrucât prezenta escoriaţii la o mână, după ce a spart şi geamurile de la casă, a mai spus sursa citată.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* CTP l-a „dat în primire” pe șeful SIE, în direct, la TV. Ce minunății franțuzești conținea cutia-cadou trimisă jurnalistului

* FOTO-VIDEO: 7 poze cu agentul GRU expulzat pentru că încerca să racoleze oficiali români

* INTERDICȚII. Președintele Parlamentului European și alți oficiali UE nu-și mai pot face concediul în Siberia!

* Clotilde Armand îi scoate din locuințele sociale pe reporterul-videochat de la RTV și pe doi angajați de la Antena 3. Aceștia le-au obținut ilegal, de la fostul primar Tudorache

Revolta unui medic, după coșmarul din India: „Mai are tupeu Adina Alberts să spună ceva despre Covid, India, ivermectină, tratamente inventate? Se ia în continuare de vaccinuri?”

Adrian Năstase, Petre Roman, Gabriel Oprea, Gheorghe Funar – printre foștii parlamentari care își vor pensiile speciale înapoi! Numărul celor care dau în judecată statul, ca să-și recupereze privilegiul, este de ordinul sutelor

* Nistorescu despre ex-amicul Dan Voiculescu: „Participa la negocieri pentru că punea la dispoziție trustul de presă – «Vin și eu cu Antena 3». Iar acum face considerații grețoase”

* Senzațional! Dan Diaconescu revine cu serialul „Pandemia” – 10 sezoane a câte 6 episoade. Ca să-l vezi pe DD, trebuie să te abonezi

* A murit actorul spaniol Juan Joya Borja („El Risitas”), al cărui râs contagios a amuzat milioane de români. Avea 65 de ani

* Haos la Manchester! Marele derby cu Liverpool a fost amânat din cauza protestului fanilor împotriva patronilor americani

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -