Un document de o valoare istorică excepțională a fost produs de Mitropolitul pro-rus al Chișinăului și Întregii Moldove, Vladimir Cantarean. Pe 5 septembrie, acesta i-a trimis o scrisoare devastatoare Patriarhului Kirill al Moscovei și Întregii Rusii. Mitropolitul Vladimir i se plânge șefului său ierarhic de felul în care Biserica Ortodoxă din Republica Moldova, condusă de el, este tratată de „Biserica-Mamă”, cea de la Moscova.
În scrisoarea sa, Mitropolitul Vladimir face un rechizitoriu dur Bisericii Ortodoxe Ruse, Federației Ruse și lui Vladimir Putin personal, pe care-l consideră vinovat de „războiul declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei”, de „prăpastia care s-a deschis în urma invaziei ruse în Ucraina”, precum și de „amestecul agresiv al Rusiei în afacerile statului vecin și prieten Ucraina, dar și în propriile noastre afaceri”.
Prin contrast, Mitropolitul Vladimir remarcă – oarecum îngrijorat – acțiunile Bisericii Ortodoxe Române și ale autorităților de la București, care fac ca bisericile și credincioșii din Moldova să se simtă tot mai apropiați de România. „Preoții sunt în permanență tentați de Statul Român, care le oferă un salariu lunar garantat de 800-900 de euro, asigurare medicală, pensii și scutirea parohiilor de contribuțiile trimestriale”.
Concluzia Mitropolitului Vladimir, transmisă Moscovei: „Soarta Republicii Moldova este deja hotărâtă de marile puteri – într-un timp relativ scurt, ea se va reuni inevitabil cu România și, desigur, tot ceea ce susține Biserica Ortodoxă din Moldova va deveni parte a Bisericii Ortodoxe Române”. În prezent, preoții și credincioșii din Basarabia „tot mai des se îndreaptă către România și Occident”.
Scrisoarea Mitropolitului Vladimir al Moldovei (71 de ani) către Patriarhul Kirill al Rusiei (76 de ani) a fost publicată de fostul deputat Vlad Cubreacov (58 de ani), pe blogul său. Acesta are și cetățenia română, iar timp de 15 ani (1994-2009) a făcut parte din Parlamentul de la Chișinău.
Scrisoarea, datată 5 septembrie 2023, a fost redactată de Mitropolitul Vladimir în limba rusă și tradusă de Vlad Cubreacov în limba română, într-o variantă „neoficială”. Cubreacov a publicat și cele 5 pagini ale scrisorii originale, în facsimil.
Secretarul Mitropoliei Moldovei, Vadim Cheibaș, a confirmat – pentru Deschide.md – autenticitatea documentului.
„Moscova n-a înțeles până în prezent faptul că poporul din Moldova are rădăcini latine”
Scrisoarea Mitropolitului Vladimir către Patriarhul Kirill al Rusiei este un lung șir de reproșuri la adresa felului în care Biserica Ortodoxă din Republica Moldova este tratată de „Biserica-Mamă”, adică Biserica Ortodoxă Rusă.
Șeful Bisericii pro-ruse de la Chișinău îi mai scrie Patriahului Kirill că Mitropolia Basarabiei, care se subordonează administrativ Bucureștiului și „este sprijinită deschis de Patriarhia Română, de Republica Moldova și de România”, „a demonstrat că este o forță care nu mai poate fi oprită și care, se pare, dorește și va obține restabilirea drepturilor sale istorice”.
„Soarta Republicii Moldova este deja hotărâtă de marile puteri – într-un timp relativ scurt, ea se va reuni inevitabil cu România și, desigur, tot ceea ce susține Biserica Ortodoxă din Moldova va deveni parte a Bisericii Ortodoxe Române”, este avertismentul Mitropolitului Vladimir către Moscova.
Prelatul de la Chișinău îi trântește șefului său ierarhic de la Moscova câteva adevăruri istorice: „Moscova n-a înțeles până în prezent faptul că poporul din Moldova are rădăcini latine”; „Așa-numita «Lume Rusă» este străină aspirațiilor și valorilor noastre naționale”; „Din nefericire, această tendință reprezintă o continuare a politicii dure de deznaționalizare promovată în perioada țaristă și ulterior în perioada sovietică, pe care Biserica Ortodoxă Rusă dorește să o «desăvârșească»”.
„Să nu pomenească la sfintele liturghii numele Patriarhului Kirill!”
Mitropolitul Vladimir îi spune pe șleau Patriarhului Kirill că populația Moldovei urăște Rusia și pe Putin, dar și pe însuși Kirill, pentru declanșarea și susținerea războiului de agresiune din Ucraina.
„Biserica Ortodoxă din Moldova devine tot mai nepopulară în sfera publică din cauza legăturii sale directe cu Federația Rusă”, scrie Vladimir.
În Transnistria, dar „și în alte regiuni”, preoții sunt somați de președinții consiliilor sătești „să nu pomenească la sfintele liturghii numele Sanctisimului Patriarh Kirill, întrucât acesta continuă să-i binecuvânteze pe soldații ruși în lupta lor împotriva fraților de aceeași credință din Ucraina”. Mai mult, reprezentanții populației „propun în mod ultimativ o trecere expresă a preoților noștri în Patriarhia Română”.
Conform scrisorii lui Vladimir, cetățenii moldoveni „resping ferm amestecul agresiv al Rusiei în afacerile statului vecin și prieten Ucraina, dar și în propriile noastre afaceri”.
Îndepărtarea moldovenilor de Biserica Ortodoxă condusă de Mitropolitul Vladimir „se află în directă legătură cu apartenența noastră la Patriarhia Moscovei și cu retorica sa față de Ucraina și Moldova”.
Biserica pro-rusă de la Chișinău este asociată de cetățenii moldoveni cu „promovarea intereselor pro-ruse în Republica Moldova, determinată de apartenența la Patriarhia Moscovei, care la rândul său este percepută în societatea moldovenească ca un avanpost al Kremlinului și un susținător al intervenției ruse în Ucraina”.
Vă prezentăm textul integral al scrisorii, așa cum a fost el tradus pe blogul fostului deputat Vlad Cubreacov. Sublinierile aparțin redacției Ziaristii.com.
Scrisoarea mitropolitului Vladimir al Moldovei către Patriarhul Kirill al Rusiei
„Sanctității Sale Sanctisimului Kirill, Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, Întâistătătorul Bisericii Ortodox Ruse
Sanctitatea Voastră,
Această adresare către Sanctitatea Voastră este rezultatul unor circumstanțe tot mai presante, care împing Biserica Ortodoxă din Moldova, cu viteză accelerată, la periferia societății moldovenești.
Acest fenomen este urmarea directă a asocierii noastre ca structură bisericească cu promovarea intereselor pro-ruse în Republica Moldova, determinată de apartenența la Patriarhia Moscovei, care la rândul său este percepută în societatea moldovenească ca un avanpost al Kremlinului și un susținător al intervenției ruse în Ucraina. Pentru Biserica Ortodoxă din Moldova, această legătură este echivalentă cu dispariția noastră de pe scena religioasă și socială a țării, în virtutea respingerii ferme de către concetățenii noștri a amestecului agresiv al Rusiei în afacerile statului vecin și prieten Ucraina, dar și în propriile noastre afaceri.
Astfel de atitudini sunt confirmate și de ultimele sondaje locale de opinie, conform cărora încrederea cetățenilor în Biserică ca instituție a scăzut sub pragul psihologic de 70% de la declararea independenței Republicii Moldova, iar instituțiile laice s-au dovedit preferate de populație. Și acest lucru se întâmplă într-o situație în care Biserica a ocupat întotdeauna primul loc pe lista de încredere a respondenților, cu un rezultat de aproape 90%. Spre regretul nostru trebuie să constatăm că această tendință negativă se află în directă legătură cu apartenența noastră la Patriarhia Moscovei și cu retorica sa față de Ucraina și Moldova.
Suntem cu atât mai nedumeriți de faptul că Biserica Ortodoxă Rusă, ca Biserica-Mamă, ar fi trebuit să ne sprijine în această perioadă dificilă, care durează deja de un an și jumătate. Să ne aducem aminte doar de numeroasele noastre solicitări către Patriarhia Moscovei de a compensa facturile la gaze în timpul sezonului rece, care au crescut semnificativ, inclusiv din cauza războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei. Ce răspuns am primit la solicitările noastre? În cel mai bun caz, o ignorare aproape completă sau promisiuni care, cel mai probabil, au fost deja uitate. Corespondența și negocierile au fost ignorate, iar timpul trece foarte repede în defavoarea noastră. Problema ar fi putut fi rezolvată în mod operativ, așa cum fac vecinii noștri români. Rapiditatea era necesară pentru a-i împiedica pe preoți să fie în permanență tentați de Statul Român, care le oferă preoților un salariu lunar garantat de 800-900 de euro, asigurare medicală, pensii și scutirea parohiilor de contribuțiile trimestriale.
Cu toate acestea, această problemă de o mare importantă este una dintre cele mai mici care au apărut în relațiile dintre Mitropolia Chișinăului și Patriarhie. Este mai îngrijorător faptul că există semne că Patriarhia desfășoară consultări care privesc direct structura și activitatea Bisericii Ortodoxe din Moldova, ignorând și evitând conducerea acesteia. Să ne amintim de cazul Arhim. Filaret (Kuzmin), a cărui candidatură a fost respinsă în ultimul moment printr-o decizie care poate fi considerată disprețuitoare față de Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova și care arată că, pentru Patriarhie, mitropolitul nu este singura sursă de informare în sânul Bisericii Ortodoxe din Moldova.
O altă situație care ne face să fim îngrijorați este cea existentă deja tradițional în regiunea Transnistreană, unde episcopii sunt numiți fără acordul mitropolitului Chișinăuului și al întregii Moldove și al Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, precum și al autorităților locale – ceea ce pentru noi este un fenomen inexplicabil.
Și de parcă aceste omisiuni nu ar fi suficiente pentru a ne trezi nedumerirea și îngrijorarea, menționăm și sprijinul tot mai deschis și consecvent acordat Mitropoliei Basarabiei (și a influenței sale în creștere) din partea guvernelor Republicii Moldova și României. Acest semnal transmis de autorități este probabil cel mai clar și creează impresia că Biserica Ortodoxă din Moldova devine tot mai nepopulară în sfera publică din cauza legăturii sale directe cu Federația Rusă.
În ultimul timp, președinții consiliilor sătești din regiunea Transnistreană, veterani și participanți ai conflictul militar care a avut loc în primăvara-vara anului 1992, fac apel în mod verbal, dar și în scris către slujitorii Bisericii noastre să nu pomenească la sfintele liturghii numele Sanctisimului Patriarh Kirill, întrucât acesta continuă să-i binecuvânteze pe soldații ruși în lupta lor împotriva fraților de aceeași credință din Ucraina și propun în mod ultimativ o trecere expresă a preoților noștri în Patriarhia Română. Inițiativa lor este susținută și în alte regiuni ale Moldovei.
Pentru a înțelege amploarea fără precedent a acestei situații, să dăm un exemplu neobișnuit: pe 31 august 2023, cu ocazia aniversării a 100 de ani de la înființarea Episcopiei de Bălți (Biserica Ortodoxă Română), un sobor alcătuit din ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române – condus de Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei; Preasfințitul Ignatie, Episcopul Hușilor; Preasfințitul Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al arhiepiscopiei Clujului; și Preasfințitul Gherontie Hunedoreanul, Episcop-vicar al eparhiei Devei și Hunedoarei – a acceptat invitația Înaltpreasfințitului Petru, Mitropolitul Basarabiei, de a participa la un mare eveniment public, în cadrul căruia Înaltpreasfințitul Teofan a sfințit Crucea pe locul viitoarei catedrale din Bălți (Mitropolia Basarabiei).
Cine și-ar fi putut imagina o astfel de situație, să spunem, acum doi ani, că un ierarh dintr-o altă Biserică Ortodoxă se va deplasa pe teritoriul canonic al Mitropoliei Moldovei însoțit de un întreg sobor de ierarhi, și asta pentru a participa la un eveniment public, fără a cere permisiunea autorităților bisericești locale? Dar ceea ce părea imposibil ieri, astăzi s-a înfăptuit, iar Biserica Ortodoxă din Moldova nu are absolut nicio cale de a opri aceste procese. În această situație, orice pași ai noștri în sensul unei intervenții ar fi practic considerați drept sabotaj antinațional, pentru care poporul ne va izola și, în cele din urmă, ne va uita. Cu alte cuvinte, ne aflăm într-o situație de faliment instituțional.
Oricât ar părea de dur, realitatea este că prin evenimentele de la Bălți, din 31 august 2023, Mitropolia Basarabiei, sprijinită deschis de Patriarhia Română, de Republica Moldova și România, a demonstrat că este o forță care nu mai poate fi oprită și care, se pare, dorește și va obține restabilirea drepturilor sale istorice, iar Mitropolia Chișinăului și a Moldovei este doar un element secundar și inutil pe scena religioasă, socială și culturală a țării noastre.
Acest fapt nu ar trebui să surprindă pe nimeni, deoarece soarta Republicii Moldova este deja hotărâtă de marile puteri – într-un timp relativ scurt, ea se va reuni inevitabil cu România și, desigur, tot ceea ce susține Biserica Ortodoxă din Moldova va deveni parte a Bisericii Ortodoxe Române. Așa cum am spus mai sus, Mitropolia Chișinăului și a Moldovei poate doar urmări aceste transformări, căci orice intenție de a opri acest proces va fi percepută nu doar de societatea civilă, ci și de clerul și credincioșii noștri, care tot mai des se îndreaptă către România și Occident, ca fiind un pas subversiv și nepopular, întrucât nimeni nu poate nega factorii istorici, iar întârzierea acestui proces prelungește agonia celor care doresc să-l oprească.
O altă tendință care preocupă poporul nostru și pe clerici, care într-un procent de 80% dețin cetățenie română, este dorința tot mai persistentă a Patriarhatului Moscovei de a absorbi Mitropolia Moldovei în așa-numita «Lume Rusă», care este străină aspirațiilor și valorilor noastre naționale. Din nefericire, această tendință reprezintă o continuare a politicii dure de deznaționalizare promovată în perioada țaristă și ulterior în perioada sovietică, pe care Biserica Ortodoxă Rusă dorește să o «desăvârșească». Din păcate, Moscova n-a înțeles până în prezent faptul că poporul din Moldova are rădăcini latine și este perfect normal ca el să aspire să se apropie și să rămână în acest spațiu civilizațional, după veacuri de divizare artificială, fără a trăda Ortodoxia. Desigur, nu putem nega valorile care ne leagă de poporul rus, în special cele exprimate prin credința comună, dar acest lucru se aplică și relațiilor noastre cu popoarele cu care avem convingeri religioase comune, precum cel greac, român, bulgar, sârb și altele, iar acest lucru trebuie tratat ca atare și nu poate fi temei pentru nicio intervenție în afacerile noastre interne sau pentru «influențarea» aspirațiilor noastre.
În Rusia, atât autoritățile laice, cât și cele bisericești ne-au tratat și ne tratează ca pe un popor periferic și fără coloană vertebrală, lipsit de dreptul de a lua deciziile pe care le consideră necesare pentru bunăstarea și prosperitatea sa. Să ne reamintim de recentul refuz de a-l hirotoni întru episcop pe arhim. Filaret (Kuzmin) – în acest caz, opinia Bisericii Ortodoxe din Moldova a fost complet ignorată, deși există contestații scrise din partea episcopilor care «se presupune că știu ceva», cu atât mai mult cu cât noi l-am promovat să slujească în Moldova, unde este cunoscut și iubit. Pe de altă parte, observăm reacția Patriarhiei Moscovei, care a fost pusă în fața unui fapt împlinit și a fost complet diferită față de cazul nostru la hirotonirea arhim. Ioan (Lipšāns) ca episcop al Valmieras, de către Înaltpreasfințitul Alexandru, mitropolitul Rigăi și al întregii Letonii. În opinia Sinodului Bisericii Ortodoxe Letone, aceast fapt a fost dictat de necesitatea prezenței unui ierarh leton pentru conducerea arhipăstorească a turmei încredințate. Pentru noi, decizia de a merge pe acest drum, fără acordul Moscovei, este un act de curaj și demnitate națională, care, fără îndoială, ar trebui să servească drept exemplu pentru toți cei care au cel puțin un minim respect de sine, în special dacă acest exemplu provine de la un popor baltic, care nu va permite niciodată să-i fie călcată în picioare demnitatea.
În această situație, vă întrebăm, Sanctitatea Voastră, cum putem evita prăpastia care s-a deschis în urma invaziei ruse în Ucraina, pe de o parte, și creșterea neîncrederii atât din partea preoțimii, cât și a poporului față poziția noastră, care se presupune a fi direct legată de interesele rusești, pe de altă parte? Cum putem menține relațiile strânse cu Biserica Ortodoxă Rusă, când legătura geografică este aproape distrusă, când nu mai putem achiziționa obiecte bisericești fabricate în Federația Rusă, deoarece aproape nu există căi comerciale între țările noastre? Ce să facem în condițiile consolidării tot mai evidente a Bisericii Ortodoxe Române în Republica Moldova și ce să facem atunci când Biserica Ortodoxă Rusă, care se consideră Mamă a noastră, se comportă față de noi, în opinia noastră, ca să ne exprimăm delicat, nerespectuos?
Din păcate, timpul lucrează împotriva noastră într-un ritm accelerat, astfel încât mâine Biserica Ortodoxă din Moldova ar putea fi exclusă din viața publică, iar meritele sale în lucrarea de consolidare a Bisericii și societății moldovenești vor fi uitate rapid.
Punându-ne speranța în înțelepciunea Sanctității Voastre, dar mai cu seamă în ajutorul lui Dumnezeu, rămânem în așteptarea unui grabnic și povățuitor răspuns.
Cu dragoste în Hristos,
VLADIMIR – Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove
Nr. 01-02/132
05.09.2023″
