vineri, aprilie 19, 2024
AcasăInfracțiuniUn cioban român a omorât doi bătrâni în Sicilia, dar nu știa...

Un cioban român a omorât doi bătrâni în Sicilia, dar nu știa că sunt mafioți. Acum e în pericol și în închisoare

-

Un român de 22 de ani, angajat ca cioban în localitatea italiană Delia, provincia Caltanissetta, regiunea Sicilia, a omorât doi frați pensionari, trecuți de 70 de ani. Românul a ajuns în pușcărie, dar un pericol mare îl pândește: victimele sale făceau parte dintr-o veche familie mafiotă din Sicilia. Capii acesteia au jurat că-i vor răzbună pe cei doi frați uciși într-un conflict pentru pământ.

Florin Scurtu (22 de ani) lucra de un timp ca cioban în Sicilia, angajat de o familie siciliană înstărită, care deţine mai multe turme de oi. La începutul lunii iunie, românul a intrat într-un conflict cu vecinii care deţineau un domeniu în apropiere, fraţii La Monaca: Calogero (76 de ani) și Filippo ş(74 de ani).

Cei doi i-au reproşat românului că animalele au intrat pe terenul lor. Scurtu le-a răspuns pe acelaşi ton agresiv. Totuși, lucrurile păreau să se fi calmat. Într-o zi, însă, cei doi fraţi au fost descoperiţi morți, la distanţă de 100 de metri unul de celălalt.

Potrivit cotidianului La Repubblica, unul dintre ei avea capul zdrobit, iar trupul celuilalt zăcea carbonizat la o distanţă apreciabilă, lângă o maşină.

- Advertisement -

Pericol pentru Scurtu: mafioții au jurat răzbunare

Într-o primă fază, anchetatorii au crezut că au de-a face cu o răfuială în stil mafiot. Cei doi fraţi făceau parte dintr-o cunoscută familie de mafioţi, La Monaca, deloc străină de violenţele care au avut loc în zonă, mai ales în anii 1980-’90.

Filippo şi Calogero erau membri influenţi ai unui clan sicilian, ceea ce i-a alarmat şi mai mult pe poliţişti, care se aşteptau la izbucnirea unui adevărat război între familiile mafiote din zonă.

- Advertisement -

Însă cercetările i-au purtat pe o altă pistă, iniţial aflată în plan secund. Aşa s-a aflat de cearta violentă dintre ciobanul român şi cei doi fraţi, astfel că Florin Scurtu a fost dus la audieri. Portalul Grandangolo scrie că  românul şi-ar fi recunoscut vina.

În urma examinării înregistrărilor telefonice ale victimelor şi ale suspectului, dar şi ale imaginilor înregistrate de sistemele de supraveghere video din localitate, s-a stabilit că  românul a fost prezent în data de 14 iunie 2019 la locul crimei.

Acum, el este acuzat de moartea celor doi fraţi şi se află în închisoarea Caltanissetta. Însă problemele sale nu se opresc aici. Reprezentanți ai clanului mafiot au anunţat că vor răzbuna moartea acestora.

Localitatea Delia, pe harta Siciliei

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -