vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăJustițieTudorele, ia-o p'asta! "E o onoare să fiu pe aceeași listă cu...

Tudorele, ia-o p’asta! „E o onoare să fiu pe aceeași listă cu doamna Kovesi. Am toată admirația pentru curajul ei”

-

În timp ce PSD-știi și complicii lor din ALDE nu mai prididesc cu atacurile murdare la adresa ei, Laura Codruța Kovesi primește aprecieri în Parlamentul European. Și nu doar din partea unor europarlamentari, ci și a unuia dintre cei doi contracandidați.

Andres Ritter, candidatul german pentru postul de procuror-şef european, a declarat că „este o onoare” să fie pe aceeaşi listă cu Laura Codruţa Kovesi, față de care are „toată admiraţia”, având în vedere „curajul” acesteia. Afirmația a fost făcută în timpul audierilor din comisiile LIBE şi CONT.

Andres Ritter: „Cu privire la presiunea politică, da, am avut ocazii în care au fost implicaţi aleşi politici, dar nu am suferit din cauza presiunii publice, nu ca în alte părţi. Cu privire la situaţia din alte state, e o situaţie care o afectează în special pe contracandidata mea. Este o onoare că aparţin acestui cerc de candidaţi şi că sunt pe aceeaşi listă cu doamna Kovesi. Am toată admiraţia pentru curajul domniei sale, pentru implicarea ei. Cred că trebuie să spunem foarte clar acum, măcar în ceea ce-i priveşte pe ceilalţi doi candidaţi, că mă simt de-a dreptul onorat să fiu alături de ei şi să-mi prezint astfel candidatura”.

- Advertisement -

Ritter fusese întrebat de un europarlamentar dacă a instrumentat dosare ale politicienilor şi dacă au fost exercitate presiuni asupra lui, în condiţiile în care Laura Codruţa Kovesi „este foarte atacată şi criticată de conducerea politică din România”.

CITIȚI ȘI:

Kovesi l-a invocat pe judecătorul-martir Giovanni Falcone, atrăgând simpatia unei eurodeputate italiene

Ivane, tot PSD-ist ai rămas! Umbli cu minciuni, măruntule! Îți stă în gât Codruța Kovesi

Diversiune mizerabilă a Antenei 3 chiar în „ziua Z” de la Bruxelles: fake-news cu „cele 3 case din SUA ale lui Kovesi”

LIVE VIDEO: Audierea Laurei Codruța Kovesi în Comisia LIBE a Parlamentului European

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -