Românii se descurcă oriunde cu brio. Ne place să ne văicărim și să ne autodenigrăm, dar în realitate suntem o nație deșteaptă și tenace.
Câteva observații aparent banale sau anecdotice din Italia.
1. Acum câțiva ani vedeai multe mașini cu număr românesc. Cred c-am mai văzut vreo două, deși am condus până la Roma și mult prin oraș și împrejurimi. Pesemne că românii din Italia s-au integrat, și-au cumpărat mașini aici. Nu mai sunt români care vin să muncească în Italia, ci italieni care mai revin în vacanțe prin România.
2. Înainte de pandemie, oriunde intrai, auzeai românește: vânzătoare, chelneri etc. Acum, mult mai puțin. Probabil că mulți români s-au îmburghezit și nu mai fac muncile de jos. Am descoperit într-o seară că două restaurante din cea mai turistică zonă a Romei sunt gestionate de un român. Acum zece de ani căra farfurii, acum e șef.
3. Prietenii mei români care au rămas în străinătate au ajuns profesori universitari, cercetători etc. Nu doar în Italia, ci peste tot: SUA, UK, Franța, Irlanda, Germania…
Acum, experiența mea personală: în 1992 ajungeam pentru prima dată la Roma, cu Oltcitul condus de tata. Am trăit toți patru din bursa de 1.000.000 de lire pe lună (500 € de azi, dar probabil cam 1.200 € ca putere de cumpărare) obținută de tata. Nu ne permiteam mai nimic. Beam apă de la fântâni. Biletul de transport sau o înghețată ne păreau scumpe. Nu am mâncat nici o singură dată la restaurant; ne gătea mama paste Barilla. Din fericire, tata avea intrare gratuită la muzee, ca bursier al statului italian, iar noi eram minori, așa că doar mama plătea bilet și am putut vizita cam tot ce contează. Inutil să spun că azi îmi permit la Roma tot ce-mi permit și la Cluj.
Acesta e drumul parcurs de mulți români: acum 30 de ani eram săracii Europei. Toți românii, cu excepția câtorva securiști și bișnițari, erau săraci în anii ‘90. Acum, destui români sunt mai prosperi decât mulți italieni.
Clujul are acum străzi, salubritate sau transporturi mai bune decât orice oraș italian în care m-am oprit. Transporturile publice din București, în sine mediocre, sunt mult mai bune decât cele romane. Nu doar atât: la Roma văd un regres față de acum patru ani; la noi – destule ameliorări.
Chiar dacă nu vom avea niciodată marea, muzeele, cultura (ah, bibliotecile!), sutele de orașe superbe, industria sau rafinamentul Italiei, cred că vom avea curând un nivel de trai comparabil sau chiar superior.
Cum, necum, ne-am descurcat bine în cele trei decenii de libertate. Să sperăm că va continua!
