vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăDiaspora"Timpul se termină, luăm măsuri!". Proteste în toată lumea pentru a obliga...

„Timpul se termină, luăm măsuri!”. Proteste în toată lumea pentru a obliga politicienii să acţioneze pentru salvarea Terrei

-

Recentul summit ONU de la New York, organizat special pe tema reacţiei lumii politice internaţionale faţă de schimbările climatice, n-a liniştit câtuşi de puţin comunitatea civică de pe mapamond.

Protest la Madrid, la primele ore

Dimpotrivă, organizaţiile ecologiste obişnuite cu lentoarea politicienilor au văzut în indiferenţa unor lideri politici din SUA, China sau India semnul că revoltele trebuie să ia forme şi mai accentuate, pentru ca lumea să salveze ce se mai poate salva dintr-o tendinţă ce, pentru unii oameni de ştiinţă, este deja ireversibilă.

Mişcarea internaţională Extinction Rebellion, care îşi propune să-i oblige pe politicieni să întreprindă mai multe acţiuni pentru combatarea schimbărilor climatice, şi-a început luni protestele în mai multe oraşe ale lumii, ocupând artere importante din apropierea clădirilor guvernamentale.

- Advertisement -

Grupurile ecologiste cer o mobilizare masivă și pașnică în marile capitale mondiale, ca protest împotriva lipsei de măsuri politice faţă de schimbările climatice și cer acţiuni urgente.

Capitala Spaniei, blocată dis-de-dimineaţă

În Madrid, activiștii au blocat traficul pe marele bulevard „Paseo de la Castellana”, o zonă comercială și financiară a capitalei Spaniei.

Unitatea de intervenție a Poliției Naționale a evacuat deja activiștii și i-a arestat pe mai mulți dintre ei, dar măsurile de forţă nu schimbă cu nimic determinarea grupurilor de cetăţeni „eco”.

- Advertisement -

„Suntem o rebeliune internațională. De astăzi, mii de oameni se revoltă în întreaga lume împotriva inacțiunii în fața crizei climatice. Manifestările, scrisorile și reuniunile au fost ignorate. Timpul se termină, luăm măsuri„, spune organizația în Twitter-ul tău.

Extinction Rebellion Spain@EsXrebellion

Ver imagen en Twitter

Londra, faţă cu „reacţiunea verde”

Poliţia londoneză a anunţat că, până la ora 07.00 GMT, arestase 21 de activişti de mediu ai grupării Extinction Rebellion.

Aceasta a dat duminică startul a două săptămâni de acţiuni de nesupunere civilă pentru a cere acţiune guvernamentală urgentă vizând reducerea emisiilor de CO2.

Reporterii agenţiei Reuters au relatat din cartierul guvernamental Westminster că activiştii au blocat un pod şi mai multe artere rutiere.

Berlin: marş lângă birourile Angelei Merkel

În capitala Germaniei, activiştii mişcării Extinction Rebellion şi-au început protestul printr-un marş de la tabăra lor, aflată lângă birourile cancelarului Angela Merkel, spre o mare intersecţie rutieră din apropiere.

Militanţii, al căror număr era estimat în jurul orei 04.00 la circa 1.000 de persoane, au ocupat şi blocat traficul în intersecţie, unde converg cinci artere importante, a indicat poliţia.

Ministrul de interne al Berlinului, Andreas Geisel, a declarat că autorităţile vor monitoriza adunările şi le vor lăsa să se desfăşoare un timp, dar vor reacţiona dacă se va recurge la violenţă sau dacă vor fi afectate infrastructuri critice, cum ar fi aeroporturile.

Proteste în Australia şi Noua Zeelandă

Mişcarea, cunoscută sub iniţialele XR, a desfăşurat luni dimineaţă un protest în capitala Noii Zeelande, Wellington, în cursul căruia mai multe de 30 de persoane au fost arestate. Sute de membri au blocat străzile centrale, intrările în ministere şi au luat cu asalt o bancă din oraş.

Activiştii s-au aşezat în cerc pentru a bloca traficul în apropierea parlamentului, au declarat organizatorii.

Sute de demonstranţi au blocat străzi şi în Australia, pentru a marca începutul protestului.

La Sydney, poliţia a arestat 30 de persoane, care au refuzat să se conformeze ordinului de a debloca accesul pe o arteră spre gara centrală, notează Agerpres.

În Olanda, un mare târg din centrul Amsterdamului a fost de asemenea blocat de activişti XR.

Gruparea a anunţat că va organiza acţiuni în 60 de oraşe ale lumii.

UE şi-a asumat rolul de elită mondială în domeniu

La 26 septembrie, Donald Tusk, președintele Consiliului European, s-a adresat liderilor mondiali, în numele UE, în cadrul Adunării Generale a ONU organizată special pe tema schimbărilor climatice.

Tusk a subliniat că patriotismul secolului 21 trebuie să aibă o dimensiune globală, astfel încât să nu devină un egoism național comun.

„Istoria națiunilor noastre ne arată cât de ușor este să transformi dragostea față de patrie în ură față de vecini. Cât de ușor este să transformi mândria pentru propria cultură în dispreț pentru cultura străinilor. Cât de ușor este să folosești sloganurile propriei suveranități împotriva suveranității altora”, a spus Tusk.

În discursul său susținut în fața Adunării Generale a ONU, acesta a făcut apel la apărarea ordinii internaționale bazate pe norme.

„Viața noastră se poate schimba în iad, dacă nu găsim aici, în cadrul Organizației Națiunilor Unite, soluții adecvate pentru amenințările globale, cum ar fi: conflictele armate și terorismul, proliferarea nucleară sau distrugerea mediului”, a mai avertizat preşedintele Consiliului European în funcţie.

Discursul lui s-a concentrat, de asemenea, pe actuala situație de urgență în domeniul mediului. „Ne apropiem rapid de un punct dincolo de care vom fi în măsură doar să atenuăm daunele îngrozitoare provocate asupra mediului, și nu să le inversăm tendința”, a afirmat el.

Donald Tusk a subliniat rolul de lider al UE în punerea în aplicare a Acordului de la Paris și ambiția sa de a deveni primul continent neutru din punctul de vedere al emisiilor de dioxid de carbon din întreaga lume.

Numai în 2017, UE și statele sale membre au cheltuit 20 de miliarde de euro pentru a ajuta țările în curs de dezvoltare să facă față schimbărilor climatice și să se adapteze la acestea.

„Europa va câştiga cursa”

Donald Tusk

Donald Tusk a reafirmat hotărârea Europei de a conduce lupta împotriva amenințării climatice în cadrul summitului ONU pentru acțiuni climatice. Summitul și-a propus să promoveze acțiunile în domeniul climei și să intensifice punerea în aplicare a Acordului de la Paris.

„Sunt convins că Europa va câștiga cursa, devenind primul continent neutru din punctul de vedere al impactului asupra climei din întreaga lume. Obiectivul UE de atingere a neutralității climatice până în 2050 a fost deja aprobat de marea majoritate a statelor noastre membre. Personal, consider că este doar o chestiune de timp înainte ca toate țările UE să adere la acesta”, a anunţat Tusk, de la tribuna Naţiunilor Unite.

Înainte de summit, Comisia Europeană a adoptat un proiect de reafirmare a angajamentului UE de a conduce lupta împotriva schimbărilor climatice. UE este pe cale să își atingă obiectivul de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030. Aceasta furnizează, de asemenea, peste 40 % din finanțarea publică a combaterii schimbărilor climatice la nivel mondial.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* „Acum ori niciodată! Timpul discuţiilor s-a încheiat, următorii 5 ani sunt decisivi pentru omenire”

* „Nu mai negaţi că Pământul moare!” Merkel bagă 40 de miliarde de euro în Revoluţia Verde. Proteste masive în toată lumea pentru salvarea planetei de la sufocare

Candidatul-fantomă: Radu Moraru. Cronica unei șarlatanii anunțate

Clotilde Armand a câștigat alegerile interne în USR cu 62% și e candidatul partidului la Primăria Sectorului 1. E mama a 6 copii

Lista primelor 444 de secții de votare din Diaspora. Alte 394 de secții sunt în pregătire. Restanțe majore în Italia, Spania, Marea Britanie, Franța și SUA

Tragedia din Ialomița. Lista celor 8 femei ucise de TIR + șoferul microbuzului. Au rămas orfani 15 copii

VIDEO. Greșeala fatală a celor doi alergători care au murit în maratonul din Piatra Craiului. Coarda pe care n-au văzut-o

VIDEO. Cumpănașu murdărește și 10 august! Zice că la mitingul Diasporei au venit „zbengoși, șmenari și boschetari”, trimiși de Cioloș sau de USR. Sursă sigură: i-a spus lui o curvă din Italia

VIDEO. Cumpănașu, mitocanul delirant cu amenințări naziste: „Iohannis, nici să rămâi în țară nu vei mai putea după ce voi fi președinte!” / „Eu sunt Corrado Cattani de România!” / „Tu câte clanuri mai ascunzi, Iohannis?” / „Ai în fața ta viitorul președinte al României! Poporul mi-a dat mie această putere, ție nu ți-a dat!”

* Cazul Kovesi. CTP, atac furibund la Tăriceanu: „Acest porc mistreţ solemn al politicii, Motocicleanu, Răzgândeanu…”

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -