Municipiile de coastă din sudul provinciei Castellón (unde există o mare comunitate de români), în special Moncofa și Almenara, suferă consecințele furtunii maritime puternice, iar apa a traversat promenadele şi plajele și a ajuns pe străzile situate pe a doua linie a falezei.
Probleme mari sunt şi în Benicarló, Peñíscola și Vinaroz, cu şcoli închise și drumuri blocate, ca de altfel în toată zona de coastă a regiunii Comunidad Valenciana, din care fac parte provinciile (similare cu judeţele din România) Valencia, Castellon şi Alicante.
Violența „Gloriei” a scos la iveală imagini apocaliptice în sătucul El Perellonet, situat la malul mării şi la sud de Valencia Capital – al treilea mare oraş din Spania, după Madrid şi Barcelona.
Furtuna a provocat moartea a sute de pești care au fost târâți în largul mării, până acolo încât să ajungă pe drumurile interioare ale cătunului.
Vecinii din liniştitul „pueblo” aflat pe coasta Mării Mediterane s-au trezit în această dimineață cu o imagine dantescă, notează cotidianul Levante, de vreme ce atât străzile, cât și malul mării erau pline de pești morți.
Nu sunt singurele semne că furtuna „Gloria” continuă să facă ravagii pe coasta vestică a Mediteranei, aducând cu ea un val de frig rarisim, vânt de tip uragan și ploi torenţiale în avalanşă. Şi efectele fenomenului de tip uragan se văd nu doar în Comunitatea Valenciană, ci şi în nordul ei, în altă regiune autonomă a Spaniei – Catalunya.
Aici, un fenomen nemaiîntâlnit s-a petrecut în celebra staţiune de la malul Mării Mediterane, Tossa del Mar, unde un fel de spumă marină (valuri de zăpadă amestecată cu apă de mare) a invadat străzile din spatele plajelor.
Daunele provocate sunt mari. Există deja 3 morţi din cauza vremii, drumuri impracticabile şi şcoli închise – peste 200.000 de elevi au rămas acasă.
De asemenea, tot în Catalunya rafalele de vânt au depășit 100 de kilometri pe oră în Mataró și numeroase ziduri căzute și palmieri frânţi au fost văzuți în zona Maresme. Promenada a fost complet plină de nisip, iar creșterea nivelului apei a afectat barurile de plajă din Areyns de Mar.
Cei care au îndrăznit să folosească instrumentele video pentru a înregistra furtuna au umplut rețelele de socializare cu videoclipuri de genul acesta, unde puteți vedea cum valurile s-au agitat puternic în Benissa.
La borrasca Gloria visitando Jávea. pic.twitter.com/Si2DgRtGwT
— Charlie Watts (@ElRollingStones) 20 ianuarie 2020
În Sevilla, în special în Coria del Río, distrugerile cauzate de vânt lasă o imagine sumbră formată din cărămizi și moloz.
Creo que la borrasca Gloria ya ha llegado a Coria del Río pic.twitter.com/ggdsUnMsFC
— FJ MM (@FcoJavieMellado) 20 ianuarie 2020
Și la Ibiza, ploaia a transformat zona Cala Bassa într-un fluviu de stradă.
La tormenta perfecta para #CalaBassa #Gloria #Borrasca #Tormenta #Eivissa pic.twitter.com/MiTOwICKG3
— Pedro Porto Taboada (@PedroPPorto) 20 ianuarie 2020
La tormenta perfecta para #CalaBassa #Gloria #Borrasca #Tormenta #Eivissa pic.twitter.com/MiTOwICKG3
— Pedro Porto Taboada (@PedroPPorto) 20 ianuarie 2020
Agenția Statală de Meteorologie (AEMET) prevede mâine, miercuri, precipitații locale puternice și/sau persistente în Aragon, Catalunya și sudul Andaluziei, ninsori în Pirinei și temperaturi în creștere în cea mai mare parte a Peninsulei Iberice, dar şi în Insulele Baleare și în Insulele Canare.
De asemenea, vor fi înghețuri moderate în zonele montane. Vântul va sufla de la est spre Peninsulă și în Insulele Baleare, cu intervale puternice pe litoralul Galiției (nord-vestul Spaniei, la graniţa cu Portugalia) și în Girona (Catalunya, nord-estul Spaniei, la graniţa cu Franţa), dar și pe Insulele Canare.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
* VIDEO. „Gloria” face ravagii în Spania: Cod Roşu de vreme rea, cu zăpadă pe plaje, valuri de 8 metri, potop şi rafale de vânt foarte puternice
* VIDEO. Agonie în avion pe ruta București – Londra. Panică și strigăte de groază
* A doua gafă majoră a ministrului Vela: l-a numit șef la „Doi și-un sfert” pe fiul unui mafiot din SRI și ginerele pușcăriașului Liviu Luca
* Arsene de la Neamț, tovarășul lui Dragnea, mai bagă niște bani publici în buzunarele lui Cumpănașu
* VIDEO. Cristina Țopescu și Andrei Gheorghe, întâlnirea emoționantă care le-a supraviețuit
* Rareş Bogdan o pune la punct pe şefa socialiştilor europeni. Ruptă de realitate, aceasta pune semnul egal între Dragnea şi Iohannis
* Coronavirusul gripal din China trece graniţa cu avionul!
* Zbiară disperaţi baronii roşii! PSD loveşte din nou cu moţiune, haos, hoţie, instabilitate