Rezultatele din Grupa E, penultima, au calificat detașat Suedia și Spania (în această ordine) și au trimis acasă celelalte două echipe din grupă, Slovacia și Polonia. Scorul zdrobitor de la Sevilla (Spania – Slovacia 5-0) și eșecul Poloniei la Sankt Petersburg (2-3 cu Suedia) au adus o mare bucurie în tabăra Ucrainei, ocupanta locului 3 în Grupa C, care se vede catapultată – la golaveraj – în „optimi”, după ce era ca și eliminată!
După două remize cu un singur gol marcat (0-0 cu Suedia, 1-1 cu Polonia), Spania s-a dezlănțuit în cel de-al treilea meci de la Sevilla: a ratat un penalty (prin Morata), apoi a marcat de 5 ori! Au fost din nou două autogoluri, ca în partida Germania – Portugalia.
Spania s-a aflat chiar la câteva secunde de a câștiga grupa și a avea astfel, în „optimi”, un adversar mai modest (Ucraina), pentru că în meciul Suedia – Polonia era 2-2. Dar a marcat Viktor Claesson (jucător la Krasnodar, în Rusia) în minutul 4 de prelungiri, iar Suedia a revenit pe primul loc, trimițând Spania în „cleștele” Croației.
Înfrângerea Poloniei și naufragiul Slovaciei au făcut ca ocupanta locului 3 în Grupa E (în final, Slovacia) să treacă sub ocupanta locului 3 din Grupa C, Ucraina, care obține astfel o nesperată calificare în „optimi”.
Polonia a încheiat pe ultimul loc în grupă, chiar dacă Robert Lewandowski, golgheterul Europei (a marcat de 41 de ori în Bundesliga recent încheiată), și-a făcut treaba, înscriind 3 din cele 4 goluri ale echipei sale la Euro 2020.
Ultima etapă în Grupa E
-
Suedia – Polonia 3-2. Goluri: Forsberg (2, 59), Claesson (90+4) / Lewandowski (61, 84)
-
Spania – Slovacia 5-0. Goluri: Dubravka (30 – autogol), Laporte (45+3), Sarabia (56), Ferran Torres (67), Kucka (71 – autogol)
Tabloul complet al „optimilor” va fi stabilit miercuri, spre miezul nopții, după ultimele două meciuri di Grua F: Germania – Ungaria și Portugalia – Franța. Celor 14 echipe deja calificate li se vor adăuga, probabil, Germania și Portugalia.
Echipele calificate (se știu deja 14 din 16)
- Italia, Belgia, Olanda, Anglia, Suedia (de pe locul 1)
- Țara Galilor, Danemarca, Austria, Croația, Spania (de pe locul 2)
- Elveția, Cehia, Ucraina (de pe locul 3)
- Franța (locul nefixat încă).
Programul Euro 2020
(Au mai rămas de jucat 17 de meciuri, s-au jucat 34)
Faza grupelor (etapa a 3-a)
Miercuri, 23 iunie
- 22.00: Germania – Ungaria (München / F)
- 22.00: Portugalia – Franța (Budapesta / F)
Primele două clasate din fiecare grupă şi patru echipe de pe locul 3 se califică în faza următoare.
Optimi de finală
Sâmbătă, 26 iunie
- 19.00: 2A – 2B (Amsterdam / Optime 1)
- 22.00: 1A – 2C (Londra / Optime 2)
Duminică, 27 iunie
- 19.00: 1C – 3D/E/F (Budapesta / Optime 3)
- 22.00: 1B – 3A/D/E/F (Sevilla / Optime 4)
Luni, 28 iunie
- 19.00: 2D – 2E (Copenhaga / Optime 5)
- 22.00: 1F – 3A/B/C (București / Optime 6)
Marți, 29 iunie
- 19.00: 1D – 2F (Londra / Optime 7)
- 22.00: 1E – 3A/B/C/D (Glasgow / Optime 8)
Sferturi de finală
Vineri, 2 iulie
- 19.00: Câştigătoare Optime 6 – Câştigătoare Optime 5 (St Petersburg / Sfert 1)
- 22.00: Câştigătoare Optime 4 – Câştigătoare Optime 2 (München / Sfert 2)
Sâmbătă, 3 iulie
- 19.00: Câştigătoare Optime 3 – Câştigătoare Optime 1 (Baku / Sfert 3)
- 22.00: Câştigătoare Optime 8 – Câştigătoare Optime 7 (Roma / Sfert 4)
Semifinale
Marți, 6 iulie
- 22.00: Câştigătoare Sfert 2 – Câştigătoare Sfert 1 (Londra)
Miercuri, 7 iulie
- 22.00: Câştigătoare Sfert 4 – Câştigătoare Sfert 3 (Londra)
Finala
Duminică, 11 iulie
- 22.00: Câştigătoarele din semifinale (Londra)
S-au „supărat” (daaa’… RĂU!) mai întîi danezii…, apoi i-au imitat vecinii suedezi…, iar în final și-au amintit și spaniolii că sunt… ” (La) FURIA ROJA”, daaaaaaaaaaa?!!!!!
Și tocmai o plângea…, ieri, Mircea Lucescu, pe Ucraina, o echipă BUNĂ (păcat de ultimul meci, SLĂBUȚ…, cu Austria!), construită pe o OSATURĂ formată din… elevii lui „Il Luce”, de la „Dinamo” Kiev!
Uite că au avut baftă ucrain(i)enii!…