Fostul primar al Sectorului 1, Daniel Tudorache, și-a anunțat suspendarea din PSD. Atenție: suspendarea, nu demisia! Și nici retragerea de pe lista candidaților PSD pentru Camera Deputaților. Doar suspendarea. El speră că va ajunge, totuși, în Parlament. Și că va fi o majoritate care să nu-i ridice imunitatea.
În prima parte a zilei de sâmbătă, Daniel Tudorache a postat două texte pe pagina sa de Facebook.
Mai întâi s-a arătat consternat că procurorii l-au încolțit acum, când e la un pas de a deveni parlamentar. „Nu pot să nu mă întreb: oare ce reclamă atâta urgență, în cazul unor presupuse fapte din 2008??? Acum, cu 2 săptămâni înainte de alegerile parlamentare!”, se oftică șpăgarul PSD-ist, care, evident, se consideră „nevinovat”.
După o oră a mai făcut un pas, dar nu prea hotărât, pe drumul de la Primărie la pușcărie, cu o incertă escală parlamentară: „În lumina evenimentelor recente, am luat decizia de a mă suspenda din PSD”.
Situația candidatului Daniel Tudorache este deocamdată neclară. Legea prevede că pentru a-ți fi înregistrată candidatura pe lista unui partid trebuie să fii membru al acelui partid. De aceea, de exemplu, C. A. C. P. Tăriceanu și-a dat demisia formală din ALDE (partid pe care-l conduce) și s-a înscris în Pro România, de aceea Aurelian Pavelescu și-a dat demisia formală din PNȚCD (partid pe care-l conduce) și s-a înscris în PER.
Tudorache a îndeplinit condiția de a fi membru al PSD în momentul înregistrării la Biroul Electoral Central (BEC) a listei de candidați a PSD la Camera Deputaților, în Circumscripția București.
Dilema e: își pierde el statutul de candidat dacă – prin autosuspendare – nu mai e membru PSD? Probabil că nu, dat fiind că Tudorache nu și-a anunțat nici demisia din PSD, nici viitoarea demisie din Camera Deputaților, după ce va fi ales.
Sunt indicii clare că mega-șpăgarul Tudorache se agață cu dinții de imunitatea parlamentară de care e atât de aproape. Dar, oricum, o viitoare majoritate parlamentară non-PSD-istă îi va ridica imunitatea, dacă procurorii o vor cere!
Prima postare a lui Tudorache
„Oare ce reclamă atâta urgență, în cazul unor presupuse fapte din 2008???”
„Dragi prieteni,
Indiferent cât de neplăcut este acest subiect, am promis că vă voi ține la curent cu mersul anchetei.
Aseară am fost convocat la DNA, unde am zăbovit mai mult de 12 ore, cerându-mi-se explicații pentru presupuse fapte din urmă cu mai mult de 12 ani.
Nu m-am prevalat de dreptul la tăcere, pentru că, așa cum am spus, NU AM NIMIC DE ASCUNS.
Am încredere în Justiție și voi contribui activ la aflarea adevărului.
Totuși, nu pot să nu mă întreb: oare ce reclamă atâta urgență, în cazul unor presupuse fapte din 2008??? Acum, cu 2 săptămâni înainte de alegerile parlamentare!
Cu toate acestea, refuz să intru pe tărâmul speculațiilor, deși tentația este foarte mare…”
A doua postare a lui Tudorache
„Am luat decizia de a mă suspenda din PSD”
„În lumina evenimentelor recente, am luat decizia de a mă suspenda din PSD.
Sunt nevinovat și sper ca Justiția să facă lumină cât mai repede în acest dosar.
Nu doresc să pun în pericol șansele reale de câștigare a alegerilor parlamentare, pe care le are partidul al cărui membru sunt de peste 20 de ani și în slujba căruia mi-am pus toată activitatea politică.
Până la sfârșitul anului, atribuțiile de președinte PSD Sector 1 vor fi preluate de președintele executiv.”
Comunistii au fost copii mici pe langa golanii astia care au distrus tara , niste javre ordinare ce-si bat joc de toata populatia .
E vrajeala mediatica auto-suspendarea, zice el ca nu vrea sa dauneze partidului, perfect, atunci sa se retraga de pe lista psd, insa treaba asta nici prin gand nu-i trece, sperand disperat ca si jarteaua de firea, ca imunitatea parlamentara sa-i ajute sa scape de mega-hotiile pe care le-au facut.