Șoșocii de la Medicină: 88% din studenții de la UMF Iași nu vor să se vaccineze. Liderul lor spune că au scutiri medicale sau “au ales să nu se imunizeze”

13
2881
Liga Studenților din Iași acuză presiuni ale conducerii Universității pentru ca studenții să se vaccineze. Liderul Ligii Studenților are un discurs apropiat, ca abordare, de cele promovate de AUR

Studenții la Universitatea de Farmacie și Medicină Iași sunt, în proporție de 88%, împotriva ideii de a se vaccina sau testa pentru a intra în sesiunea de examene, a declarat joi, la RFI, Silviu-Emanuel Man, liderul Ligii Studenților din Iași. Acesta a pretins că ar fi existat „amenințări voalate” la adresa studenților că vor avea probleme la examene dacă nu se vaccinează.

Silviu-Emanuel Man, un contestatar al măsurilor sanitare de prevenire a infectării cu virusul, a afirmat că testarea e prea scumpă, iar în cazul vaccinării, studenții fie sunt scutiți medical, fie „au ales să nu se imunizeze”.

Peste 2.000 de semnături în petiția împotriva ideii ca studenții să intre la examene pe bază de test negativ sau dacă sunt vaccinați

Mai mulți studenți au lansat o petiție împotriva “posibilității” să fie adoptată de conducerea UMF Iași o decizie prin care doar cei vaccinați sau care prezintă test PCR negativ să poată intra la examene.

În scurt timp, s-au strâns peste 2.000 de semnături. Silvian-Emanuel Man afirmă că ar fi existat și o consultare pe care conducerea Universității a stopat-o când a constatat că 88% dintre studenți nu sunt de acord cu intenția de a impune aceste măsuri.

Liderul Ligii Studenților, Silvian-Emanuel Man, este un contestatar vehement al măsurilor de prevenire a infectării

Liderul studenților din Iași, al cărui cont de Facebook e plin cu ceremonii religioase, steaguri tricolore și mesaje de contestare a măsurilor sanitare de prevenire a infectării, evită cu grijă să-și facă publice preferințele politice. În preajma mitingurilor AUR din martie, el și-a îndesit însă mesajele care erau convergente cu liniile discursului promovat de George Simion, Diana Șoșoacă și alții asemenea.

Pe 23 martie, Silvian-Emanuel Man scria: „«Dreptul pandemiei» este cocktail toxic de limitări neconstituționale ale drepturilor fundamentale, combinat cu lipsa de garanții judiciare și căi de atac, o crasă lipsă de pregătire juridică din partea autorităților precum și cu foarte, foarte multă dublă măsură și discriminare. Singurul «fundament» găsit de oamenii politici este pixul și puterea arbitrarului“. Cu doar câteva zile mai devreme, postase un mesaj cu subînțeles: „Bibliotecile se închid din nou. Voi nu v-ați săturat?”. O prietenă îi răspundea prompt, a la Șoșoacă: „Eu m-am saturat. Vreau referendum prin care politicienii sa fie demisi si prin care sa li se interzica sa mai dea diferite «legi» ilegale si abuzive. Purtatul mastii este o FORMA DE TORTURA FIZICA SI PSIHICA. Nu se poate legaliza tortura“.

Pe 4 martie, liderul studenților ieșeni difuza și un fake-news: studenți străini îi spuseseră, iar apoi văzuse el, cu ochii lui, cum prezentau certificatele de vaccinare și erau lăsați să stea fără mască în interiorul clădirilor. Numai că, la acea oră, nici în România și nici în altă parte campaniile de vaccinare nu ajunseseră la etapa în care să fie imunizată toată populația. În România, etapa a treia de vaccinare, în care se puteau imuniza și studenții, a început abia pe 15 martie. În majoritatea celorlalte țări, această etapă a început chiar mai târziu.

Certificatele de vaccinare se eliberează abia după rapel.

Declarații ale liderului Ligii Studenților din Iași despre presiuni pe care conducerea UMF Iași le-ar face asupra cursanților să se vaccineze

Conducerea UMF Grigore T. Popa cunoaște foarte bine că nu are argumente legale și că nu poate impune din punct de vedere juridic studenților să fie vaccinați sau testați pentru a intra la examene. (…) Este, în primul rând, o problemă de costuri, pentru că aceste teste îi costă în jur de 1.200- 1.500 de lei pe sesiune. A existat o promisiune în van din partea rectorului universității că vor fi decontate, dar s-a renunțat la idee. De asemenea, sunt studenți care se află în situații practice medicale, în care vaccinurile sunt contraindicate. Pe de altă parte, sunt acei studenți care au ales să nu se imunizeze în momentul de față, ci să mai aștepte și să ia o decizie liber-consimțită și fără să fie constrânși.

Au existat inclusiv amenințări voalate față de studenți, cum că cei care nu se vaccineze sau nu doresc să fie de acord cu aceste măsuri, vor avea probleme cu notarea la examene. Există o reală frică din partea studenților mediciniști de a discuta în spațiul public ori de a avea apariții în mass-media cu privire la problemele care apar în UMF.

Suntem determinați să mergem până la capăt cu demersurile noastre, pentru a demonstra că studenții au dreptate, pentru ca ei să intre liberi în sesiune, așa cum până în momentul de față nu li s-a restricționat accesul în universitate“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Vanghelie, 11 ani și 8 luni de închisoare! Trebuie să returneze 15 milioane de euro, „rodul” luării de mită și al abuzului în serviciu

* VICTORIE! Comisia Europeană a acceptat ca 8 din cele 30 de miliarde de euro alocate României prin PNRR să meargă la autostrăzi și căi ferate

* Ginerele secretarului general al PSD a fost angajat la ASF cu 4.000 de euro pe lună, plus bonusuri

* 16 din 58 de locuințe sociale pentru tineri, în Sectorul 1, au fost date unor angajați ai Primăriei! Unii au salarii de 5-6.000 de lei

* Fugarul Sorin Strutinsky, capturat în Italia. Afaceristul din gașca Mazăre – Nicușor Constantinescu e condamnat la 10 ani și 8 luni cu executare, dar are toate șansele să scape

* Editura Curtea Veche o ridiculizeză pe Budeanca: „Nu uitați, fătălăilor și amețitelor – o carte mocangeală pentru persoanele vaccinate!”

VIDEO. Afaceristul care l-a bătut pe Marian „Ceaușescu” e om-cheie în gruparea infracțională a primarului Pendiuc (PSD), dar și asociat cu soțul Ioanei Băsescu în afacerea „Moșia Brătienilor”

* TVR a scăpat de sinistra Doina Gradea, Radioul public a scăpat de politrucul Georgică Severin! Parlamentul a votat doi directori interimari, pentru 6 luni

* Bucureștenii vor avea tramvaie românești, pe bani europeni. Nicușor Dan a semnat contractul cu Astra Arad pentru 100 de vehicule. Șmenul făcut de Firea cu turcii a fost anulat

* PSD își plasează trompetele pe TV. Codruța Cerva a primit emisiune la postul unui interlop din Caracal. Videochatista Oana Lovin a ajuns la postul lui Pandele, din Voluntari

13 COMENTARII

  1. Dacă ei nu au încredere în vaccin, cum vor avea încredere în medicamentele pe care le vor recomanda viitorilor pacienți? De ce au ales medicina? Pentru că nu au încredere în medicină? Ce caută acolo? Să plece! Cum să ai încredere în medicii tineri dacă ei sunt cei care pun la îndoială actul medical? De ce îi vor consulta pe paciență? Ca să le pună un diagnostic și atât?

    • Dada, asta ar trebui sa mearga la o facultate de teologie, care scoate talibani neoprotestanti trumpisti pe banda rulata. Individul asta e din filmul ala.
      Marginalia etc, aliniere de discurs cu AUR, e destul de clar despre ce e vorba.
      Reactionari populisti cu tendinte teocratice.

  2. MOLDOVA rămâne… „tărâmul-Sfintei-Parascheva” (Sic!), a stat prea mult timp în… SIAJUL (!) RUSIEI-PRIMITIVE, ortodoxismul-MEDIEVAL-PRAVOSLAVNIC este FILOSOFIA-de-VIAȚĂ a moldoveanului…, MOLDOVA… CONTINUĂ SĂ TRAGĂ ROMÂNIA ÎNAPOI!

    (O spunem cu DURERE-în-SUFLET, căci suntem pe-sfert moldoveni, după bunicul-matern, care era din satul Prisăcani, comuna Răducăneni, județul Iași, NOROCUL său fiind acela că a făcut armata la… Marină, TREI ani, între 1918 — a prins și ultimul an de război! — și 1920, și a rămas aici, la Constanța, fiind îndrăgostit de mare!)

  3. Specula cu Ivermectina si cu Arbidol e mai banoasa.

    Pe langa prostodoxie, se sufera tare de proasta crestere si mahalagism. Stangismul e un cancer ce macina Moldova.

    Sa nu ne lamentam totusi. Legea imuabila a realitatii functioneaza si in Moldova.

  4. Bolsevicii sunt imbracati in haine de studenti la medicina. Ei vor sa sfideze statul roman si sa incite la rebeliune absolut nejustificata impotriva masurilor rezonabile de lupta cu pandemia, doar pentru a slabi autoritatea guvernului pro-occidental. Nu au alt scop.

      • Băiii…, MihaiLOV…, să dea Bunul-Dumnezeu ca tu și toooot neamu’ tău (PROST!) NUMAAA’… de medici proveniți din seria asta de studenți de la U.M.F.- Iași SĂ AVEȚI PARTE!!!

        (Poate-așaaa…, măcar în viitor…, maiii… scăpăm de IMBECILII care s-au înmulțit periculos în țara asta!)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here