Sondaj: PSD coboară spre 20%, a fost egalat de PNL. Partidul lui Ponta crește periculos

2
3251

Tradiționalul sondaj lunar realizat de IMAS arată că, în februarie 2019, PSD a continuat să scadă, apropiindu-se de pragul de 20%. Partidul lui Dragnea a fost egalat, practic, de PNL, diferența de 0,1% fiind o parte infimă a marjei de eroare.

Cu 22,7%, cu cât este cotat pentru alegerile europarlamentare din 26 mai, PSD are mai puțin de jumătate din scorul obținut la alegerile parlamentare din decembrie 2016 (45,47%).

PNL înregistrează o creștere de 2,56% (de la 20,04% la 22,6%), iar USR, aliat între timp cu nou-născutul partid al lui Dacian Cioloș, are un spor de 9,03 (de la 8,87% la 17,9%).

Bătălia se strânge, diferențele dintre primele patru partide sau alianțe sunt mai mici ca oricând. Cercetarea sociologică arată că Alianța USR-PLUS se apropie de 20% (dar în creștere), iar partidul lui Ponta, Pro România, se apropie de 15%. Între primul partid (PSD) și cel de pe locul 4 (Pro România), diferența e de numai 9,3%.

Practic, pe o mobilizare atipică, oricare dintre primele trei partide sau alianțe (PSD, PNL, USR-PLUS) ar putea câștiga alegerile europarlamentare de peste trei luni. Trendurile arată că, dintre cele trei grupări politice, cele mai mici șanse le are PSD, aflat în coborâre.

Un fapt inedit: de această dată, „cel mai mare partid” este cel numit „Nu știu / Nu răspund”, cotat la 23,1%, deci peste oricare alt partid.

Cei care răspund „Nu aș vota” se ridică la 4,9%.

Rezultatele sondajului IMAS

Întrebare: „Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru Parlament European, adică alegeri europarlamentare, și v-ați prezenta la vot, cu ce partid ați vota?”

  • PSD ………….. 22,7 %
  • PNL …………… 22,6
  • USR-PLUS …… 17,9
  • Pro România … 13,4
  • ALDE …………. 12,5
  • UDMR ………….. 4,7

Sondajul IMAS a fost realizat la comanda Europa FM.

CITIȚI ȘI:

2 COMENTARII

  1. Oamenii astia chiar sunt prosti, dupa ce ca-i vede ce fac astia impreuna cu ALDE si UDMR si tot sunt idioti care sa-i voteze, auzi, inca 22% sunt to cu ei!!! i Iar faptul ca daca nu te duci la vot ajuti doar clica PSD-ALDE-UDMR inca nu le-a intrat in cap multor „dastepti”. Lume multa la vot inseamna mai putine locuri pentru ungurii care il santajeaza pe flausat cum vor ei, si vor obtine tot ce vor daca flausatul nu pleaca in curand, iar romanii vor pierde teritorii, nu numai o viata mai buna…

  2. Cu cât vor fi mai mulți votanți șansele PSD- ului scad sub 20% atât am scris prin toamna lui 2018. Atâta timp cât PSD-ul este tot la mâna acestui derbedeu politic Livache ( nu-l ia nimeni de pantaloni sa-l dea afara) va meritați soarta ! Acest infractor dovedit NUMAI poate sa mai păcălească pe nimeni , poate doar sa-i mai aburească pe matroanele din jurul sau care-i țin tira. Dacă mai sta in Dragnea ( caracterizat de Ion Iliescu ca bun organizator )se duce de râpa acest PSD și va fu istorie. PSD-i-ați nu au înțeles un adevăr fundamental in politica, niciun partid nu trebuie sa stea doar in liderul sau. O greșeală care ii va costa scump pe cri din PSD ca su rămas înregimentați la mâna unui impostor politic ! Nu au înțeles nimic din ce înseamnă a face politica și nu sa folosești partidul pentru chestiuni de ordin personal ssu msi bine zis sa-ți rezolvi problemele cu ajutorul politicii ( de mucava).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here