VIDEO. Simona Halep – Venus Williams 6-2, 6-3 (live text). Victorie în stil de mare campioană

1
790

Simona Halep o învinge pe Venus Williams cu 6-2, 6-3, în turul 3 la Australian Open. În „optimi”, românca o va întâlni, luni, pe Serena Williams (37 de ani), sora lui Venus.

6-3. Venus se prăbuşeşte: face două duble greşeli şi îi scurtează Simonei drumul spre victorie, cu un nou break reuşit de româncă.

5-3. Simona e în pericol la 15-30, dar joacă fantastic şi îşi face serviciul.

4-3. Break la 15, Simona țâşneşte spre victorie!

3-3. Ghem lejer Simona, câştigat la 15.

2-3. Venus serveşte aspru şi conduce cu 40-0, Simona revine la 40-30, dar alunecă şi pierde ghemul.

2-2. Ghem alb, cu lovituri năucitoare ale Simonei!

1-2. Simona îşi procură două mingi de break, dar Venus este salvată de serviciul puternic şi de două erori ale româncei, care forțează şi trimite în fileu.

1-1. Re-break Venus la 15! Este primul ghem cedat de Simona pe propriul serviciu. Prin această reuşită, americanca întrerupe seria de 6 ghemuri consecutive câştigate de româncă.

1-0. Tot Venus serveşte prima şi în setul 2. Şi începe bine, are 40-15, dar Simona revine formidabil, cu patru mingi câştigătoare consecutiv, şi face break din start.

Ora 10.56: începe setul 2.

6-2. Simona salvează o minge de break şi câştigă setul.

5-2. Al doilea break consecutiv pentru Simona Halep!

4-2. Venus joacă formidabil, îşi procură patru mingi de break, dar Simona găseşte soluții, inclusiv o „scurtă” fină la fileu.

3-2. O nouă minge de break, pe care Simona n-o mai ratează!

2-2. De la 40-0 se face 40-30, dar serviciul o ajută pe Simona să facă punctul.

1-2. Simona are 40-15, dar ratează două mingi de break. Pierzând patru mingi consecutive, ratează o şansă mare de a lua avantaj din start.

1-1. Simona ripostează cu un ghem alb. Serviciul îi funcționează foarte bine.

0-1. Deşi Simona are o minge de break, Venus îşi face serviciul.

10.14. Meciul începe cu Venus la serviciu.

Programat la ora 10.00, meciul are o mică întârziere. Se anunță 10.10.

„Va fi un meci aspru de tot, dar cred că Simona va merge mai departe”, spune fostul mare tenismen suedez Mats Wilander, la Eurosport.

Venus Williams este veterana turneului: are 38 de ani şi 7 luni.

Meciul Simona Halep (1) – Venus Williams (36) se dispută în turul 3 de la Australian Open. Învingătoarea va juca în „optimi” cu Serena Williams, sora lui Venus.

CITIŢI ŞI:

Meciul Simona Halep – Venus Williams se va juca după ora 10.00. Televizat de Eurosport, live text pe ziaristii.com

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here