Carmen Daniela Dan (50 de ani), ministrul de Interne favorit al pușcăriașului Liviu Dragnea, a rămas șomeră în iulie 2019, când a pierdut funcția de ministru. Între timp a făcut rost de o leafă bună, pe principiul: o sinecură e mai bun decât un cinstit loc de muncă!
Ministru de Interne la represiunea barbară din 10 august 2018, Carmen Dan a fost recuperată de „sistem” prin angajarea la Uniunea Națională a Notarilor Publici din România (UNNPR). Mai exact, la subramura numită Centrului Naţional de Administrare a Registrelor Naţionale Notariale – Infonot (CNARNN), care se ocupă cu programul informatic al notarilor din România.
Conform surselor Ziaristii.com, Carmen Dan se comportă în regim sinecurist: merge în jur de două-trei ore la birou, apoi pleacă și își vede de treburile personale. Are birou separat de restul lumii, e neclar pe ce funcție a fost instalată.
Carmen Dan a fost „trasă pe dreapta” pe bani frumoși. Conform surselor Ziaristii.com, ea încasează lunar peste 12.000 de lei.
Conform propriului CV, Carmen Dan a absolvit Facultatea de Drept la o „privată” (Universitatea Ecologică București).
Infonot asigură organizarea și funcționarea tuturor registrelor naționale notariale prevăzute la art. 162 din Legea nr. 36/1995, republicată, după cum urmează: RNNEPR, RNNEOS, RNEAD, RNNEL, RNNRM, RNNECD, RNNES, RNNEC, RNPMP.
Sediul Infonot se află în București – Bd. Theodor Pallady, nr. 40G (în incinta Centrului de conferințe „Auditorium-Pallady”).
Și Viorica Vasilica Dăncilă, șefa lui Carmen Daniela Dan la Guvern în perioada ianuarie 2018 – iulie 2019, și-a găsit recent o sinecură, fiind angajată consilier pe strategii europene la Banca Națională a României (BNR).
Dăncilă și Carmen Dan provin din Videle, județul Teleorman, județ păstorit multă vreme de binefăcătorul lor, Liviu Dragnea.
Păiii…, acuuu’…, dacă Livache-al-ei este puțin-absent din peisaj…, nu tre’ să înghită și gura ei cevaaa…, cum ar zice CEILALȚI (!) țigani???!
Sauuu… NU știați că ea, „Carmendan”, este… „r(r)omă”, chiar dacă-i mai albă la față (a stat mai puțin la-cuptor și nu s-a rumenit destul…) și umbla numa’ cu „gagii” (în țigănește: români sau NEțigani-în-general!)???!
Și pentru că toate, dar absolut toate trebuiau să poarte un nume li s-a spus….ROMÂNUL. Noi am fost și suntem singurii vinovați de toate relele pe care le-am trăit și le îndurăm ca niște bivoli tăcuți ce nu știu să-și facă singuri dreptate. Popor prefăcut că o duce bine. Vai de noi. Ne-au păcălit comuniștii, securiștii, juzii și procurorii. Aseară CTP spunea cum ne consideră politrucii ăștia toți: „popor de imbecili”. Și noi, fără reacție. Exact ca animalele.
Eu nici nu am fost gazat de pesedistii ca carmen dan, nici nu m-am dus sa pun stampila pe premierul de la Grivco pentru a-l inscauna monarh impotriva marionetei veorica rasplatita cu un salariu gras pentru figuratia de la prezidentiale, dar voi astia care ati fost gazati, ati tremurat in frig la OUG 13 si ati votat si sustinut ca orbii pe mafiotii mincinosi din PNL(USL) si pe iohannis, cand va uitati in oglinda sunteti mandri de prostia voastra, sunteti mandri ca justitia cu procurorii numiti de iohannis a inchis toate dosarele de la Revolutie la 10 august, nu aveti nicio tresarire cand vedeti in ce hal isi bat joc de voi azi marionetele regimului dragnea si cum prospera cei care v-au umilit pe munca voastra?! Prospera ca niciodata pesedistii in regimul iohannis-citu-PNL. In timpul acasta aflam din Libertatea cu documente ca regimul iohannis-citu-PNL prin semnatura ambasadoarei Romaniei la UE recomanda europarlamentarilor romani sa voteze impotriva introducerii unui salariu minim obligatoriu in UE!!!! In regimul iohannis-citu-PNL doar pesedistii trebuie sa propspere, romanii sa munceasca ca sclavii sa ii tina in spate!
Da tovarase Poligraf Poligrafovici! Cu siguranta!
[…] Între timp, a făcut rost de o leafă bună, pe principiul: o sinecură e mai bună decât un loc cinstit de muncă, scrie Ziaristii.com. […]
Inca una care ne da cu tifla in loc sa fie langa cel care e deja in puscarie, RUSINE JUSTITIE ROMANA!!!!!!!
[…] Acolo, “Carmen Dan se comporta in regim sinecurist: merge in jur de doua-trei ore la birou, apoi pleaca si isi vede de treburile personale. Are birou separat de restul lumii, e neclar pe ce functie a fost instalata”, dar incaseaza peste 12.000 de lei. (sursa ziaristii.com) […]