SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (85) / “L-a umplut de sânge pe Tovarăşu’!”

0
1008
Ceaușescu, rănit în UM 01417 Târgoviște / Captură din filmul „Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea)

În cazarma UM 01417 Târgovişte, tensiunea devenea insuportabilă. Diversiunile se succedau într-un ritm nebunesc. Militarii înădeau toate scenariile posibile, mai ales că prezenţa dictatorilor în cazarmă se dovedise a fi un secret imposibil de păstrat. (Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”)

Ce are de ascuns comandantul Andrei Kemenici? De ce nu recunoaşte că dictatorii se află în Comandament? De ce se consultă doar cu un colonel de Securitate (Gheorghe Dinu) şi cu secretarii de partid ai celor două unităţi (maiorii Ion Ţecu şi Ion Mareş)? Nu cumva Kemenici încearcă să-i facă scăpaţi pe Ceauşeşti?

În acele momente de incertitudine au existat chiar şi câteva iniţiative, din partea unor ofiţeri, de a forţa pătrunderea în Comandament şi preluarea celor doi „prizonieri”. Să nu păstreze Kemenici gloria doar pentru el!

Era o cazarmă suprapopulată: aproape 500 de militari „de-ai locului” (încadraţi la UM 01417 şi la UM 01378) şi circa 700 de militari aduşi din alte părţi (Câmpulung Muscel, Ploieşti, Moreni, Teiş) ca „întăriri”. În total, aproape 1.200 de militari înarmaţi, aflaţi în alarmă de luptă din 17 decembrie.

Necunoscându-se între ei, ofiţerii celor două unităţi din cazarmă şi cei veniţi în ajutor se suspectau unii pe alţii, mai ales că aveau uniforme de culori şi cu însemne diferite. Artilerişti de la antiaeriană, vânători de munte, infanterişti, tanchişti, cercetaşi, specialişti în radiolocaţie… Toate aceste subunităţi au fost dislocate în „cazarma de la gară” din ordinul generalului Victor Atanasie Stănculescu. Mobilizarea militară masivă avea legătură cu prezenţa Ceauşeştilor în unitate.

Tensiunile acumulate în cazarmă aveau să creeze mai multe incidente.

***

Nicolae Ceauşescu începuse să-şi piardă încrederea în căpitanul Ion Boboc. Ofiţerul îi dăduse de înţeles că va încerca să-l scoată din unitate, să-l ducă spre Voineşti sau măcar la Combinatul de Oţeluri Speciale, dar lucrurile erau neschimbate. La o zi după şocurile trăite în camionul militar, soţii Ceauşescu au trecut printr-o nouă experienţă traumatizantă. Până atunci, îngheţaseră în camion, mâncaseră prost şi dormiseră pe apucate. Mai mult, experimentaseră ţinuta militară de campanie, cu mantaua kaki trasă peste hainele civile şi cu căciula (ea) sau cascheta (el) îndesată pe cap.

Personajul central al întâmplării de duminică, 24 decembrie, din jurul orei 12.00, a fost căpitanul Ion Boboc.

„În faţa unităţii militare au revenit demonstranţii, revoluţionarii întregului oraş, mii de oameni care cereau capul lui Ceauşescu. El auzea lozincile: «Olé, olé, Ceauşescu nu mai e!», «Ceauşescu, Anul Nou / Îl va face în cavou!», «Moarte dictaturii!», «Hitler, Stalin, Ceauşescu», «Cizmarul şi Analfabeta» etc. Cu toate acestea, el a vrut să deschidă fereastra, aflată la circa 20 de metri de stradă. M-am opus. I-am spus că aşa ceva nu se poate, că «oamenii nu ştiu că sunteţi aici». «Cu atât mai bine. Când mă vor vedea, vor înceta mascarada… Trebuie să spun poporului că ţara e trădată!». L-am luat de la geam, el m-a împins, eu am procedat la fel, ne-am îmbrâncit, eram amândoi disperaţi şi nu ştiu cum s-a întâmplat că l-am văzut plin de sânge. Îi curgea sânge din nas, în timp ce Elena striga la mine: «Alo, alo, tovarăşu’… de ce dai în comandantul suprem?». Apoi, ea s-a strecurat spre uşă şi a bătut cu pumnii în ea, ţipând: «Ne omoară… descreieratul, banditul… săriiiiiţi, l-a umplut de sânge pe Tovarăşu’!…». A intrat Stoica, speriat. A strigat la noi să ne potolim, apoi a venit comandantul. Eu eram epuizat, pierdut, iar Nicolae Ceauşescu i-a zis: «Trădătorul ăsta a dat în comandantul suprem, vrea să mă omoare…».”

Cele două ferestre ale camerei Ceauşeştilor erau acoperite cu pături, ca să nu se vadă ceva în sau din stradă. Nicolae Ceauşescu s-a cocoţat cu un picior pe patul său şi cu unul pe scaunul de alături şi a vrut să smulgă pătura din geam. Boboc l-a tras jos, iar el, în cădere, s-a lovit de cuierul din dreptul patului.

***

Căpitanul Boboc îşi continuă mărturia. „Comandantul s-a descurcat, cred eu, impecabil: ne-a schimbat rolurile. Şi atât! A zis: «Boboc, treci la uşă, iar tu, Stoica, vei asigura protecţia comandantului suprem în interior!». Şi a dispărut. Atunci m-au schimbat. Era ceea ce-mi dorisem. Ceea ce-i solicitasem lui Mareş, fiindcă simţeam că nu voi mai putea rezista nici fizic (cădeam de-a-n-picioarelea de obosit ce eram) şi nici psihic (acea incertitudine şi indefinire a misiunii mele), solicitare pe care Mareş o refuzase pe considerentul păstrării secretului misiunii. («Dar până când?», îl întrebasem. «Cât va nevoie», a zis el).”

Când aprecia la „circa 20 de metri” distanţa dintre fereastra Ceauşeştilor şi Bulevardul Castanilor, căpitanul Ion Boboc făcea o estimare destul de precisă. Măsurătorile la faţa locului arată că distanţa exactă este de 26,3 metri. Atât îi despărţea pe dictatorii-prizonieri de „poporul” pe care-l tot invocau şi care-i căuta să-i linşeze…

***

Incidentul dintre Ceauşescu şi Boboc a fost povestit şi de comandantul unităţii, colonelul Andrei Kemenici. “Trecând pe bulevard, demonstranţii s-au oprit în faţa unităţii, strigând: «Olé, olé, Ceauşescu nu mai e!». El a auzit, dar a interpretat această lozincă nu în sensul entuziasmului popular provocat de căderea dictaturii, ci dimpotrivă: «Ce ne facem cu Ceauşescu, care nu mai e?». A vrut să deschidă fereastra, care se afla la 26 de metri de demonstranţi, pentru a le vorbi, a li se adresa, iar Boboc l-a oprit. Furios, Ceauşescu a forţat ieşirea în public, iar ofiţerul l-a tras de lângă fereastră. Ceauşescu s-a dezechilibrat şi a căzut, lovindu-se de colţul mesei. Oricum, a curs puţin sânge, iar Elena s-a speriat şi a început să urle: «Săriiiiiţi, criminalul îl omoară pe Tovarăşu’!». Stoica, aflat de pază în partea exterioară a uşii, s-a speriat şi m-a chemat: «E o încăierare!». Am venit, am liniştit atmosfera, scoţându-l pe Boboc din cameră şi numindu-l în locul lui, la paza interioară, alături de Paise, pe Stoica. Deci, le-am schimbat posturile…”

Versiunea locotenentului-major Iulian Stoica nu diferă prea mult de cea a lui Boboc. Doar ora e mult devansată, însă în acele zile scurgerea timpului era destul de relativă pentru ofiţerii prinşi în vârtej.

„În dimineaţa de 24 decembrie, în jurul orei 10.00–10.30, are loc un mic accident în camera în care se aflau soţii Ceauşescu. El, Nicolae, are un moment de pierdere a controlului, se duce spre fereastră şi spune că vrea să vorbească poporului, în timp ce pe stradă erau grupuri de demonstranţi. Căpitanul Boboc îl plachează şi-l trage în jos, să nu se întâmple ceva – era pericol – şi să nu afle colegii noştri că sunt acolo, că aşa se hotărâse, să nu ştie nimeni că sunt acolo. Eu am auzit altercaţia şi am deschis uşa. Lui Ceauşescu îi curgea sânge din nas. Căpitanul Boboc era extrem de nervos şi schimbat la faţă, iar ea spunea că Boboc l-a lovit pe comandantul suprem şi să vină cineva acolo. L-am chemat pe domnul colonel Kemenici, căruia Ceauşescu i-a spus că a fost bruscat, că el a vrut să vorbească poporului. Căpitanul Boboc a spus că nu mai rezistă şi a cerut să fie schimbat. Atunci dl. Kemenici mi-a ordonat să rămân eu în interior, iar căpitanul Boboc să iasă în locul meu, afară. Ceauşescu a zis ca Boboc să fie judecat şi condamnat pentru că l-a lovit pe comandantul suprem”.

Iulian Stoica avea să stea însă doar câteva ore în cameră cu dictatorii. În după-amiaza aceleiaşi zile, Ceauşescu a profitat de vizita maiorului Ion Ţecu pentru a-i spune ferm: „Nu mai vreau să stau cu ăsta! Mai bine cu ălălalt!”. Ăsta era Stoica, iar ălălalt – Boboc.

Ţecu s-a consultat cu Kemenici şi au decis să-i facă pe plac „musafirului”. Astfel, Boboc şi-a reluat postul de pază în încăperea-dormitor, iar Stoica a revenit la uşă.

În cazarmă, viaţa mergea mai departe. Se simţea însă tot mai aproape suflul rece al morţii.

– Va urma –

—————————————————

Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

  • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
  • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
  • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
  • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.

——————————————————

Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

EPISODUL 84. Căpitanul Ceaușescu, prizonier în camion

EPISODUL 83. Ordin de la Bucureşti: împuşcaţi-i pe Ceauşeşti!

EPISODUL 82. Atac terorist până unde a ajuns scara zugravului

EPISODUL 81. Diversiunile de la Târgoviște

EPISODUL 80. Oala de noapte a Comandantului Suprem

EPISODUL 79. „Iliescu şi Militaru or să ne termine!”

EPISODUL 78. Telefoanele lui Iliescu

EPISODUL 77. Pâinea neagră din cazarmă

EPISODUL 76. Surpriza Dinu de la Secu

EPISODUL 75. Drumul cel mai scurt e spre arest

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here