Târgoviște, sediul Miliției județene Dâmbovița, 22 decembrie 1989, după ora 18.00. Părăsiți de toată lumea, soții Ceaușescu trăiesc experiențe umilitoare, la doar 6 ore de când au părăsit sediul puterii lor absolute. Șocul e uriaș: așa ceva era de neconceput în dimineața aceleiași zile! Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor”.
Ilie Ştirbescu, revoluționar local: „Am stat acolo în birou. Ceauşescu îşi frământă mâinile, se uită pe tavan, n-are astâmpăr. La un moment dat, zice: «De ce m-aţi adus aici, măi copii?». Răspund eu, că eram mai în vârstă: «Pentru cele bune şi cele rele făcute, tovarăşe preşedinte». «Ce anume am făcut?». «În primul rând, aţi ordonat la Timişoara să se tragă în manifestanţi, în copii şi-n oameni nevinovaţi, care nu participaseră efectiv la manifestaţie. Priveau în stradă. De ce aţi făcut lucrul ăsta?». «Nu este adevărat!». «Cum nu este adevărat? Securiştii dumneavoastră trag şi acum în Capitală. Păcat că e televizorul în camera de alături, că v-aş arătat pe viu, să vedeţi ce aţi fost în stare să faceţi din ţara asta». «Dacă au tras şi trag securiştii, înseamnă că şi-au făcut datoria». «E, să ştiţi că eu sunt comunist. Şi toţi care sunt în sediu la ora actuală sunt comunişti. Noi n-am tras în propriul nostru popor. Dacă securiştii îşi fac datoria, să ştiţi că şi noi o să ne facem datoria!». «Nu eşti comunist, eşti un trădător!». «Trădător? Trădătorul cui? Pe cine trădez? Îmi trădez ţara, îmi trădez poporul? Te trădez pe dumneata, care ne-ai trădat pe noi toţi!». E surprins de răspuns. Îşi frământă mâinile, se uită în tavan, n-are astâmpăr.”
Ştirbescu ştie de la televizor că „securiştii trag şi acum în Capitală”. Informaţia se va dovedi o dezinformare bine calculată, dar în decembrie ’89 populaţia nu avea de unde să ştie asta. Credea cu sfinţenie ce se spunea la televizor.
Totul se reia cu şi mai multă înverşunare. Povesteşte Ilie Ştirbescu: „La un moment dat, Ceauşescu zice: «Ia spune, mă, ce-am mai făcut?». «Aţi lăsat poporul fără mâncare, fără căldură, fără lumină. Pentru ce chinuiţi poporul în felul ăsta?». Oftează şi zice: «Da. Am fost obligat să o fac. Am cumpărat petrol şi gaze din URSS şi am convenit, în schimbul acestora, să dau carne şi alte alimente. Din cauza ruşilor sunt eu acum, aici, între voi». Răspicat, aşa. Şi apoi: «Eu n-am făcut nimic pentru ţara asta, pentru Târgoviştea asta a voastră? V-am făcut combinatul ăsta siderurgic, platforma asta industrială, aici am fost arestat în ilegalitate. Şi asta e răsplata pe care mi-o acordaţi voi mie?». «Da, este adevărat ce spuneţi. Dar eu v-am spus de la început că sunteţi aici pentru cele bune şi cele rele. Pentru cele bune o să fiţi elogiat, pentru cele rele o să daţi socoteală în faţa poporului». Elena Ceauşescu a sărit în apărarea soţului ei: «Hmmm… aţi văzut voi oameni morţi de foame?». Iar eu: «Nu, tovarăşa Ceauşescu, am văzut oameni rozând oase». S-a înfuriat, s-a strâmbat cu greaţă”.
Un nou respiro. Apoi, asaltul se reia. „Nicolae Ceauşescu era tot mai frământat. Mă întreabă: «Ia zi, mă, şi ce-am mai făcut?». «Aţi ordonat demolarea satelor şi a oraşelor, aţi luat pământul oamenilor până lângă casă. De ce-aţi făcut asta? Ca oamenii să nu mai aibă cu ce trăi?». Când i-am spus aşa, parcă l-am ars cu foc. Se ridică de pe fotoliu şi vine cu pumnul strâns la mine, să mă lovească: «Spune, mă, ce sate am demolat eu?», şi cu mâinile să mă strângă de gât. Eu mă apăr şi spun: «Liniştiţi-vă, că vă spun imediat. Eu aveam stupi, 180 de familii de albine, şi mergeam cu ei în zona Bucureşti, Giurgiu, Snagov, Otopeni, 30 Decembrie, dar Miliţia m-a hăituit…» N-am apucat să-mi termin fraza, că parcă l-a transformat Dumnezeu într-o stană de piatră. A rămas cu gura căscată, cu limba scoasă şi cu mâinile aşa, către mine. Am crezut că moare. Intervine Paise: «Vedeţi ce-aţi făcut? Poate-i plesneşte un vas de sânge şi amândoi o să fim traşi la răspundere. Vă rog să nu mai purtaţi nicio discuţie». Îi era frică să nu moară Ceauşescu. «Bine, eu nu mai discut», am zis. Văzând că ţine cineva cu el, Ceauşescu a început să facă paşi mărunţi înapoi, cu spatele, până la fotoliu. Intervine Enache şi zice: «Lasă-i, bre, să se liniştească! Hai să-ţi povestesc, să vezi prin câte peripeţii am trecut până când am ajuns aici». Şi mi-a povestit cum a ajuns la Protecţia Plantelor, cum a traversat oraşul cu ei, cum a ajuns la Răţoaia, cu vulpea şi aşa mai departe… Îmi povestea în faţa Ceauşeştilor. Iar ei ascultau şi nu l-au contrazis cu nimic, n-au zis «Mincinosule!». Înseamnă că Enache spunea adevărul.”
Sau mai poate însemna că Enache şi Paise conveniseră cu Ceauşeştii asupra unui anumit adevăr. Dumnezeu ştie…
Momentele tensionate de la Miliţie sunt relatate şi de sergentul-major Ion Enache. „Ştirbescu l-a supus pe Ceauşescu unui tir de întrebări. La un moment dat s-a enervat: «De ce ne-aţi înfometat?», «De ce ne-aţi demolat satele?», «De ce ne-aţi vândut petrolul?»… Ceauşescu s-a enervat, la rândul său, şi a ripostat: «Cine v-a făcut casele astea?», «Cine v-a făcut combinatul?»… Se înroşise, i se umflaseră venele la gât. I-am zis lui Ştirbescu: «Lăsaţi-l, că se poate întâmpla ceva şi dăm de necaz!»“
“Luaţi-o înapoi, că aţi greşit drumul şi coborâţi la arest!”
Revoluţionarul Ştirbescu deşiră firul poveştii până la capăt. „Uşa se deschide din nou şi apare colonelul Ion Dureci, comandantul Miliţiei Judeţene. În spatele lui era locotenent-colonelul Ştefan Conţ. Conţ îi zice lui Dureci: «Faceţi un pas în faţă, să vedeţi că e şi tovarăşul Ceauşescu… tovarăşa Ceauşescu…». Dureci bagă capul, îi vede, zâmbeşte aşa la noi, ironic, îl vede şi se retrage la el, în biroul de alături, să ia legătura cu superiorii săi de la Bucureşti. Apare şi maiorul Ion Mareş de la UM 01378. «Tovarăşu’ preşedinte, haideţi cu noi, că aici nu vă mai putem asigura protecţie. Scandează ăia jos, vor să intre cu forţa». «Unde mergem?» «La unitatea militară», îi spune Mareş. Elena: «Nu mai plecăm nicăieri de aici!». Ultimul cuvânt îl are el. Mergem. Se ridică el, se ridică şi ea. El îşi ia paltonul aşa, atârnat pe spate, ca pelerină, nu avea nici unde să se îmbrace acolo. Îşi uitase mănuşile pe birou – nişte mănuşi negre, de piele –, dar i le-am dat noi, revoluţionarii. Le ţinea aşa, la piept, şi căciula la fel. Ajunge în dreptul meu, îi pun mâna pe umeri şi îi salt paltonul, dar el: «Ia, mă, mâna de pe mine, că eşti un trădător!». Fac un pas înapoi, iar Paise face un pas înainte. El îi saltă paltonul. «Şi tu eşti un trădător, să-ţi iei mâna de pe mine!» Hopa, s-a schimbat macazul! Iese în anticamera aia, acolo erau şi Dureci, şi Conţ, şi Mareş… Iese Ceauşescu, iese Elena, iese Paise, iese Enache, ies şi eu pe hol. E un hol mare, care face legătura între Miliţie şi Securitate, la etaj. O luăm noi pe drumul greşit, care cobora la arest. Şi Conţ ne face semn cu mâna, «luaţi-o înapoi, că aţi greşit drumul şi coborâţi la arest!».”
Ceauşescu tresare. E obosit, noaptea n-a dormit, ziua a fost infernală, iar acum…. Gândurile i se învălmăşesc. Cum „arest”? Ce să caut eu în arest? Sunt comandantul suprem! Sunt preşedintele Republicii Socialiste România!
Dar se lămureşte repede că a fost o confuzie. Nu-l duce nimeni în arest, ca pe un infractor, ci într-o unitate militară, ca pe un comandant care trebuie apărat. Armata nu-şi trădează niciodată comandantul suprem! Mai ales când e condusă de generalul Stănculescu, care nici nu stă de vorbă cu trădătorii…
– Va urma –
–––––––––––––––––
Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:
- „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
- „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
- „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
- „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/
Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.
––––––––––––––––––
Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: redactia@ziaristii.com și le veți primi prin poștă sau curier.
