La Văcăreşti-Dâmboviţa, când dictatorii fugari au fost mutaţi din Dacia doctorului Nicolae Decă în cea a lui Petrişor Nicolae, coletul de la Snagov a rămas în portbagajul primei maşini. La scurt timp, Decă a obţinut viză de SUA şi a părăsit România cu familie cu tot, gustând din “visul american” la aproape 60 de ani. Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor”.
Doctorul Nicolae Decă este un personaj misterios, care – precum în filmele cu spioni – apare şi dispare la timp. Navetist pe ruta Bucureşti – Găeşti, el a “şters-o” mai devreme de la spital pe 22 decembrie, întrucât era o zi de vineri. Decă a sosit la Sălcuţa, lângă Titu, în jurul orei 13.30, ceea ce înseamnă că plecase de la Găeşti un pic după 13.00.
Întrebarea e: a ajuns întâmplător la întâlnirea cu Ceauşeştii sau a executat o misiune specială? Coincidenţele ridică multe semne de întrebare, mai ales prin prisma întâmplărilor ulterioare. Să le punem cap la cap.
10 coincidenţe bizare
1. Nu Ceauşeştii l-au solicitat pe doctorul Decă să-i ia în maşină, ci el s-a oferit să-i ajute. Decă a insistat “să intre în film” chiar dacă inginerul Marius Popescu, care gândise un alt scenariu, îl soma: “Plecaţi! Daţi-i drumul de aici!”.
2. Decă a fost extrem de respectuos cu cei doi fugari – a ieşit din maşină, şi-a ridicat pălăria şi a zis: “Să trăiţi, tovarăşe secretar general! Sărut mâna, tovarăşa Ceauşescu!”.
3. Le-a oferit dictatorilor o informaţie care sună a parolă: “Sunt nepotul blănarului Săndulescu de la dumneavoastră de acolo”, adică de la sediul CC al PCR.
4. Ceauşescu a preferat să renunţe la o gardă de corp (căpitanul Rusu) pentru a-l păstra la volan pe doctorul Decă.
5. În portbagajul maşinii lui Decă “a fost uitat”, la Văcăreşti, pachetul acela greu, de dimensiuni 70 cm x 40 cm x 30 cm, care părea să aibă o încărcătură preţioasă. “Avea vreo 15–20 de kilograme şi conţinea, probabil, vreo patru milioane de dolari”, susţine inginerul Popescu, martor ocular la urcarea coletului în portbagajul Daciei lui Decă.
6. Nici soţii Ceauşescu, nici maiorul Raţ “nu şi-au amintit” de pachetul din portbagaj, la schimbarea maşinilor, la Văcărești, aproape de Târgoviște. Or, tocmai Raţ îl pusese acolo.
7. Ajuns la Văcăreşti, Decă s-a scuzat că nu mai are benzină, argument demontat de inginerul Popescu. “Un raţionament simplu îmi spune că a fost un truc. Deci, Decă avea benzină să meargă 60 de kilometri Titu – Bucureşti, dar n-avea benzină să meargă 36 de kilometri Titu – Târgovişte?!”
8. Deşi n-a mai continuat cursa cu Ceauşeştii, Decă a avut grijă ca ei să nu rămână ai nimănui, făcându-le rost de altă maşină pentru continuarea aventurii.
9. La scurt timp după Revoluţie, doctorul Decă “s-a topit” în Statele Unite ale Americii.
10. În ultimele trei zile de viaţă, Ceauşeştii nu s-au plâns niciodată că ar fi uitat un obiect important în maşina lui Decă. Dimpotrivă, mai mulţi păzitori ai lor pretind că fosta familie domnitoare le-a promis milioane de dolari dacă-i ajută să scape.
Şi acum, un scenariu: dacă Decă avea misiunea să recupereze misteriosul colet de la fugari şi să-l dea unor destinatari prestabiliţi? De exemplu, cuiva din familia Ceauşescu.
Cert este că momentele acelea au schimbat viaţa misteriosului doctor Decă.
Minciunile doctorului Decă
Înainte de a dispărea în America, doctorul Nicolae Decă a apucat să depună mărturie despre acea zi istorică. Versiunea sa este plină de contradicţii şi de neadevăruri flagrante.
“Pe 22 decembrie 1989 veneam pe şoseaua veche spre Bucureşti. În dreptul drumului ce ducea spre Aeroportul militar Boteni, un tip înalt, cu haină cenuşie şi cu aparat de transmisie, dintre acelea de care au miliţienii, m-a oprit. Ulterior aveam să aflu că era Ivan Marian, originar din comuna Petreşti, cel care apărea întotdeauna la televizor în spatele Elenei Ceauşescu, preluând florile care, cu aleasă gratitudine, i se ofereau la diverse manifestaţii. El mi i-a arătat pe soţii Ceauşescu. Erau lângă un elicopter. Mi-a spus: «Dă-mi cheile de la maşină!». Am spus: «Nu, eu conduc». El, Elena şi Nicolae Ceauşescu mai erau însoţiţi de un bărbat cu o manta cenuşie, şi el cu un aparat radio de acelaşi tip şi cu un pistol din cele care trag 30 de focuri. Nicolae Ceauşescu s-a suit în faţă, lângă mine, iar Elena Ceauşescu în spate, lângă cel de-al doilea bărbat, despre care am aflat că e generalul Neagoe. Marian Ivan a rămas jos”.
Stop! Câteva minciuni sunt evidente. Din declaraţiile martorilor, Decă a ajuns după plecarea elicopterului pilotat de Maluţan, deci n-avea cum să-i vadă pe Ceauşeşti “lângă elicopter”.
Numele ofiţerilor sunt fie stâlcite (Ivan Marian, în loc de Rusu Marian), fie inventate (generalul Neagoe, în loc de maiorul Raţ). În realitate, existau un Ivan Gelu din Petreşti (aghiotantul Elenei Ceauşescu la Bucureşti) şi un general Marin Neagoe (şeful Direcţiei a V-a a Securităţii), dar nu la Sălcuţa!
Declaraţia lui Nicolae Decă pare desprinsă dintr-un film SF. Îl vom urmări, totuşi, mai departe (în episodul viitor).
– Va urma –
–––––––––––––––––
Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:
- „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
- „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
- „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
- „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/
Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.
––––––––––––––––––