joi, aprilie 25, 2024
AcasăIstorieSERIAL: "Sfârșitul Ceaușeștilor" (21). "Nu renunţaţi, tovarăşe secretar general!"

SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (21). „Nu renunţaţi, tovarăşe secretar general!”

-

În ședința CPEx din 17 decembrie 1989, Ceauşescu a jucat scena demisiei din funcţia de secretar general al PCR. “Convins” să se răzgândească, Nicolae a împuternicit-o pe Elena să conducă România până la întoarcerea lui din Iran. Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor” (Editura Adevărul, 2010).

“Deci nu sunteţi de acord cu măsura propusă?! Atunci, alegeţi-vă alt secretar general!”

Şoc: cei 31 de demnitari comunişti aflaţi în sală, membri ai Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, au încremenit. Aşa ceva nu se întâmplase niciodată în 24 de ani de putere absolută. Era 17 decembrie 1989, ora 17.40, iar Ceauşescu juca un rol care-i era total necunoscut: cel al demisiei.

Momentul lipseşte din stenograma oficială a şedinţei, căci era consemnat în pagina 19, singura dintre cele 21 care a dispărut! Pe 4 ianuarie 1990, stenografa Maria Ionescu – aceeaşi care realizase şi stenograma originală – a reconstituit din memorie, la sediul Ministerului Apărării Naţionale, dialogurile din 17 decembrie 1989. A rezultat o stenogramă mult simplificată, de numai 8 pagini.

- Advertisement -

Reconstituirea a elucidat motivele dispariţiei paginii 19: acolo erau consemnate demisia lui Ceauşescu şi linguşelile unor membri ai CPEx. Apelând la amintirile Mariei Ionescu şi consultând câţiva demnitari din CPEx, am refăcut atmosfera celor 12 minute tragicomice. Atât a durat până când Ceauşescu a revenit asupra deciziei.

După ce i-a invitat pe membrii CPEx să-şi aleagă “alt secretar general“, Ceauşescu , teatral, a trântit hârtiile din faţa sa. S-a ridicat de pe scaun şi s-a îndreptat spre uşă. A început circul.

Silviu Curticeanu: “Nu aşa, tovarăşe secretar general! Eu niciodată n-am să vă părăsesc, voi rămâne totdeauna lângă dumneavoastră!”

- Advertisement -

Constantin Dăscălescu, ridicându-se de pe scaun: “Nu se poate, tovarăşe secretar general! Noi nu asta am vrut! Nu vom merge mai departe fără dumneavoastră!”

Dumitru Popescu: “Dar cine a spus asta?”

Emil Bobu: “Vă rugăm să nu vă supăraţi, tovarăşe secretar general!”

Elena Ceauşescu murmură, rezemată de un perete: “L-aţi supărat pe Tovarăşu’”. Iar ochii ei “filmează” tot, să vadă cine ar putea să-l trădeze pe Tovarăşu’.

Din nou, Dăscălescu: “Tovarăşe Ceauşescu, nu renunţaţi! Noi mergem mai departe doar alături de dumneavoastră!”

Nicolae Constantin: “Tovarăşe Dăscălescu, nu-ţi permit să te răsteşti la tovarăşul Ceauşescu!”

Toţi tovarăşii sunt în picioare, cu feţe speriate şi cu ochii ieşiţi din orbite.

Cornel Pacoste fuge şi se pune de-a curmezişul uşii, cu mâinile pe clanţă, ca să nu plece tovarăşul Ceauşescu.

Lina Ciobanu şi Ana Mureşan încep să plângă.

Plâng şi pereţii, şi tablourile de pe pereţi, iar ghivecele de flori – chiar în hohote.

Tovarăşul Ceauşescu face paşi şovăielnici spre uşă.

Din vacarm se desprinde vocea lui Postelnicu: “Suntem cu dumneavoastră!”. Şi oferă imaginea a doi ochi languroşi.

Elena: “Uite ce i-aţi făcut lu’ Tovarăşu’!”

Bobu: “Dacă este aşa, eu zic să-i destituim”.

Tovarăşul Ceauşescu se opreşte.

Tovarăşa Ceauşescu îl apucă de mână şi-l convinge să revină pe scaunul său.

Tovarăşul Ceauşescu zice: “Bine, tovarăşi, să mai încercăm!”.

Acum, iertarea e bună, căci vine din partea lui. 

Leana, şefă peste ţară

Rugile şi bocetele se opresc brusc – chiar dacă se mai aud suspine – când Ceauşescu, reluându-şi locul, zice: “Bine, atunci eu voi pleca mâine în Iran şi vom relua această problemă după ce se vor termina evenimentele de la Timişoara”. Revenirea de la Teheran este planificată pentru 20 decembrie.

Imediat, simţindu-se din nou cocoş, anunţă că, în absenţa sa, România va condusă de “tovarăşa Ceauşescu, împreună cu Manea Mănescu”. În nicio ierarhie, Elena Ceauşescu nu e numărul 2 în stat. Deţine una dintre cele patru poziţii de prim-viceprim-ministru, alături de Ion Dincă, Gheorghe Oprea şi Lina Ciobanu, iar deasupra lor se află şeful guvernului, Constantin Dăscălescu. Manea Mănescu, măcar, este vicepreşedinte la Consiliul de Stat (Preşedinţia României), unde preşedinte este – ca peste tot – Nicolae Ceauşescu. 

Ultimii prieteni: Coreea de Nord, China, Cuba

Înainte de a declara şedinţa închisă, Ceauşescu ordonă o măsură care-i trădează frica: închiderea graniţelor. “Am dat indicaţia să se întrerupă orice activitate de turism. Nu trebuie să mai vină niciun turist din străinătate, pentru că toţi s-au transformat în agenţi de spionaj. De asemenea, să se întrerupă micul trafic de frontieră imediat!”

Frica de Moscova îl face să ordone: “Nici din ţările socialiste să nu mai vină, în afară de Coreea, de China şi din Cuba! Pentru că toate ţările socialiste vecine nu prezintă încredere. Cei din ţările socialiste vecine sunt trimişi ca agenţi”.

De altfel, în aceeaşi şedinţă, Ceauşescu vorbise cu afecţiune despre prietenul său Fidel Castro, care în acea vreme îl acuza pe Gorbaciov – ca şi “Nea Nicu” – că “va distruge socialismul”. “Are deplină dreptate Castro, în cele spuse în activul de partid, pentru că nu se poate una ca asta”, a spus, în treacăt, secretarul general.

– Va urma –

Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

  • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
  • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
  • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
  • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: redactia@ziaristii.com și le veți primi prin poștă sau curier.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

EPISODUL 20. „Ar trebui să vă pun în fața plutonului de execuție!”

EPISODUL 19. Lovitura falsă de la Iași. Rolul lui Tökes la Timișoara

EPISODUL 18. O țară liberă, dar sub ocupație sovietică

EPISODUL 17. Asaltul tăcut al turiștilor sovietici

EPISODUL 16. Ultima vânătoare: măcel la fazani

EPISODUL 15. Lovitura-șoc dată lui Ceaușescu: fuga Nadiei

EPISODUL 14. Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune

EPISODUL 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”

EPISODUL 12. „Scrisoarea celor 6”: Poștașul vine de la Moscova

EPIDODUL 11. Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

EPISODUL 10. Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

EPISODUL 9. FSN era pregătit să proclame “victoria revoluției” în 1987!

EPISODUL 8. Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974. Sub umbrelă sovietică…

EPISODUL 7: Comploturile anti-Ceaușescu

EPISODUL 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

EPISODUL 5. Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

EPISODUL 4. Gorbaciov către Ceaușescu: „Să trăim noi până atunci!”

EPISODUL 3. „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

EPISODUL 2. Întâlnirea de la Malta

EPISODUL 1. „Salvează-te, Nicule! Retrage-te pe motiv de boală şi pune-l în locul tău pe Iliescu, că oricum el este desemnat să vină!”

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -