duminică, mai 19, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaȘeful Rheinmetall anunță că va livra Ucrainei artilerie experimentală care bate la...

Șeful Rheinmetall anunță că va livra Ucrainei artilerie experimentală care bate la 100 de kilometri depărtare și 700.000 de obuze. Raza artileriei actuale e de circa 40 de kilometri

-

Compania germană Rheinmetall, principalul producător european de armament, anunță că va livra Ucrainei artilerie experimentală capabilă să tragă obuzele la 100 de kilometri depărtare! Performanța este cu adevărat ieșită din comun, artileria folosită acum pe frontul ruso-ucrainean având în mod normal o rază de 40 de kilometri. Armin Papperger, CEO al Rheinmetall, a mai anunțat că urmează să trimită ucrainenilor și sute de mii de obuze în 2024.

Anunțul a fost făcut duminică, 5 mai, într-o conferință ținută la sediul din Düsseldorf al companiei Rheinmetall. Armin Papperger a menționat că „artileria este un element care schimbă jocul”.

Pe măsură ce industria europeană de armament, intrată în adormire decenii la rând, începe să-și redeschidă capacitățile, susținerea acordată Ucrainei va crește. CEO Rheinmetall spune că, în prezent, marea companie germană se concentrează masiv pe producția de artilerie. Iar acest lucru se vede din cifre.

Înaintea invaziei lansate de Rusia în Ucraina, Rheinmetall producea 70.000 de obuze pe an. În 2024, producția va fi de 700.000, adică de 10 ori mai mare! Iar ritmul va continua să crească.

- Advertisement -

„Lumea occidentală nu era pregătită pentru un război convențional”, a explicat Papperger, adăugând că producția de artilerie a scăzut treptat atât în SUA, cât și în Europa în ultimele decenii.

Acum, însă, trendul s-a inversat. Rheinmetall plănuiește să deschidă noi fabrici de artilerie în Germania și Lituania. Se știe că și România e pe lista țărilor unde se deschid noi capacități de producție – la Mediaș, județul Sibiu, deja se derulează o investiție importantă.

De asemenea, firma germană va construi o fabrică și în Ucraina, laolaltă cu facilități pentru producția de vehicule militare, praf de pușcă și artilerie antiaeriană.

- Advertisement -

Între „sutele de mii” de proiectile livrate de germani Ucrainei vor fi incluse și prototipuri de obuze care pot fi lansate până la 100 de kilometri distanță. Acestea sunt, la rândul lor, niște elemente care vor schimba regulile jocului, pentru că raza lor de acțiune e de două ori și jumătate mai mare decât cea a obuzelor obișnuite, folosite acum de artileria rusă și de cea ucraineană.

În acest moment, pe câmpul de luptă e un fel de joacă de-a șoarecele și pisica. Artileriștii execută tragerea, apoi trebuie să strângă totul rapid și să-și schimbe poziția, pentru că inamicul folosește radare speciale, care identifică locul de unde s-a tras și execută contrafoc de artilerie. Dacă tunurile nu sunt mutate îndeajuns de repede, sunt distruse de răspunsul inamicului.

În cazul artileriei care va trage cu obuze care bat la 100 de kilometri depărtare, acest pericol dispare, pentru că tunurile rusești pur și simplu nu au raza de acțiune necesară pentru a ajunge la inamic. În plus, distanța uriașă le va permite ucrainenilor să bombardeze forțele rusești adânc în spatele frontului, împiedicându-le să se organizeze și să aprovizioneze trupele aflate în linia întâi.

Spre exemplu, ucrainenii vor fi capabili să bombardeze până la Melitopol cu noul tip de obuze livrat de germani.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Mârlanul Turcescu despre Clotilde Armand: „nenorocită”, „împuțită”, „mitomană”, „scârbă ordinară”

Guvernul Ciolacu, prins de UE că a falsificat cifrele pe 2023: deficit raportat de 5,9% din PIB, când în realitate era de 6,6%!

* Doi români în Top 5 chiulangii la voturile din Parlamentul European! Ei candidează din nou pentru alianța PSD-PNL, pe locuri eligibile. Unul a lipsit la 43,6% din voturi, fiind depășit doar de un grec întemnițat de trei ani

- Advertisement -

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -