În rândurile experților occidentali la cel mai înalt nivel a apărut o dispută pe tema cauzelor pentru care Armata ucraineană este atât de puternică încât reușește, de atâta timp, să țină în loc copleșitoarea forță a Rusiei. Jack Watling, cercetător principal în domeniul războiului terestru la Royal United Services Institute din Londra (RUSI), foarte bun cunoscător al situației, spune că această forță surprinzătoare provine de la numărul uriaș de militari de toate vârstele cu mare experiență pe câmpurile de bătălie.
Există ofițeri superiori și analiști occidentali care afirmă că antrenamentul primit de trupele ucrainene, în ultimii ani, de la experți NATO stă la baza puterii combative de acum. Acest lucru a dus la o profesionalizare a personalului, spun aceștia.
Însă Jack Watling, care a stat de vorbă îndelung cu numeroși militari ucraineni de la toate nivelurile înainte de începerea războiului, spune că antrenamentul NATO a jucat doar un rol marginal. Acesta a făcut o analiză a armatei ucrainene într-o serie de postări pe contul său de Twitter.
Se conturează imaginea unei armate de amatori profesionalizați „la locul de muncă”: militarii ucraineni sunt, în majoritatea lor covârșitoare, veterani ai teatrului de război din Donbass, iar în unele cazuri, chiar din Afganistan (1979-1989)! Aceștia pot fi găsiți la toate nivelurile, spune expertul britanic, de la corpul de comandă până la subofițeri.
Armata Ucrainei este atipică, spune acesta: este una bătrână, unde se pot întâlni, adesea cu același grad, oameni de 20 și de 40 de ani. Veteranii și-au câștigat experiența în luptă și nu la antrenamente, de aici extraordinara capacitate a trupelor de a-și păstra sângele rece și forța combativă în orice situație.
I’d agree the UAF took the importance of NCO’s to heart but Brig Gen Hilbert is I think mistaken that the Ukrainian military had built an effective NCO corps by the time the war started. Important not to draw false lessons. Some observations… 1/13 https://t.co/ONG4enbQXf
— Jack Watling (@Jack_Watling) May 5, 2022
Analiza lui Jack Watling, cercetător în domeniul războiului terestru la institutul britanic RUSI
„Sunt de acord că UAF (Armata ucraineană – n. red.) a luat în serios importanța subofițerilor, dar generalul de brigadă Hilbert cred că se înșală când spune că armata ucraineană a construit un corp de subofițeri eficient până la începutul războiului. Este important să nu tragem învățăminte false. Câteva observații…
Chiar înainte de conflict, Nick Reynolds (analist de cercetare în domeniul războiului terestru la institutul RUSI din Marea Britanie – n. red.) și cu mine am avut lungi discuții, de la subalternii de pe linia de contact până la vicepreședintele Consiliului Național de Securitate și Apărare, despre structura, planificarea și pregătirile forțelor armate ucrainene.
Nu am publicat o mare parte din material, deoarece multe dintre elemente ar fi putut deveni utile rușilor chiar înainte de invazie. Cu toate acestea, am auzit mesaje foarte consistente cu privire la subofițeri și la conducerea inferioară din toate gradele.
Deși UAF aspira să aibă un corp de subofițeri profesionist, acesta era în stadiu incipient (la startul războiului – n. red.). Nu exista o structură puternică de pregătire profesională pentru subofițerii lor. Nici rolul exact al acestui personal nu era consecvent între formațiuni, dată fiind lipsa unei culturi instituționale.
În plus, înainte de conflict, UAF a avut probleme semnificative de a reține în rândurile sale angajații, în special în rândul personalului înrolat care primise pregătire de specialitate, printre care se numărau mulți subofițeri tineri. Cu toate acestea…
Ceea ce aveau ucrainenii era un număr mare de soldați mai în vârstă care avuseseră experiența luptelor din 2014/2015 – și, în unele cazuri, chiar din Afganistan – și care serveau în toate gradele. Dacă te duceai în unitățile UAF, găseai tineri de 20 de ani și de 40 de ani la același grad.
În plus, din cauza problemei cu reținerea cadrelor în rândurile armatei și, prin urmare, a antrenării mai multor specialiști decât în mod normal, exista un corp mare de militari cu experiență în roluri civile care puteau fi mobilizați.
Un alt aspect al acestei situații a fost că comandanții păstrau o bază de date cu vechi camarazi cu abilități de specialitate în domenii precum transmisiuni și jurnale, iar atunci când unitatea lor era rotită în JFO (Joint Forces Operation, denumirea ansamblului de trupe care luptau în zona Donbass cu rușii și separatiștii în perioada 2014-2022 – n. red.) – de exemplu – îi chemau și le făceau contracte pe termen scurt.
Astfel, în multe privințe, roluri care, într-o armată NATO, ar fi fost apanajul unui subofițer cu vechime în serviciu, erau de fapt ocupate de rezerviști foarte motivați și experimentați cu preaviz scurt (fără ca respectivul rezervist să fie afectat de cantități stupide de hârțogărie inutilă).
Rezultatul este însă că unitățile UAF au o mulțime de soldați foarte experimentați care servesc alături și la același grad cu trupele nou mobilizate, iar acest lucru nu este concentrat în câteva formațiuni, ci este de fapt distribuit în mare parte din întreaga armată.
UAF au fost entuziasmați de instruirea oferită de SUA, Marea Britanie și Canada (și a fost un pachet la niveluri ascendente, astfel încât ajutorul oferit de aceste trei țări nu poate fi cu adevărat separat). Dar ucrainenii au intrat în acest război la începutul reformării forțelor lor armate.
Există o narațiune falsă conform căreia succesul UAF se datorează antrenamentului NATO. Antrenamentul NATO a ajutat. Dar, în multe privințe, cei „opt ani” de care vorbește generalul de brigadă Hilbert arată atât cât de mult impact poate avea antrenamentul, dar și cât de mult în plus s-ar fi putut realiza.
Există o lecție interesantă aici despre evitarea auto-replicării atunci când se oferă instruire. Modelul ucrainean s-a dovedit a fi de succes, dar seamănă mai mult cu abordarea Finlandei decât cu cea a SUA. NATO ar trebui să fie precaută în ceea ce privește informarea finlandezilor cu privire la „cele mai bune practici” în cazul în care se alătură.“
În Ucraina nu și-a bătut nimeni joc de patriotism. La noi, ar trebui anchetă parlamentară pentru nefuncționarea tocmai de Centenar a Bibliotecii Digitale a Bucureştilor, ca resursă de istorie românească clasică, și pentru ținerea Muzeului Național de Istorie în reparații din 2002 – Zelenski i-ar fi refăcut până și statuile fațadei existente în interbelic.