sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLumeaSe clatină "ţarul"? Partidul lui Putin pierde teren la Moscova, pe fondul...

Se clatină „ţarul”? Partidul lui Putin pierde teren la Moscova, pe fondul protestelor Opoziţiei

-

Partidul Rusia Unită, care îl sprijină pe preşedintele Vladimir Putin şi care se află la putere, a pierdut un număr important de mandate în consiliul local din Moscova, a relatat luni agenţia de ştiri RIA, sugerând că strategia de vot promovată de oponenţi ar fi dat rezultate, potrivit agenției Reuters.

Alegerile de duminică fost unul dintre cele mai atent monitorizate scrutine din ultimii ani după ce excluderea multor candidaţi de opoziţie a declanşat cele mai ample proteste din capitala Rusiei din ultimul deceniu.

Deşi local, scrutinul de la Moscova a fost prezentat de proeminentul politician de opoziţie Aleksei Navalnîi şi de aliaţii săi ca o oportunitate pentru o consolidare în faţa partidului Rusia Unită, înaintea alegerilor parlamentare naţionale din 2021.

- Advertisement -

Protestele au izbucnit la mijlocul lunii iulie după ce Comisia Electorală Centrală a refuzat să înregistreze un număr mare de candidaţi ai opoziţiei, spunând că aceştia nu au reuşit să adune suficiente semnături de la susţinători reali.

Candidaţii excluşi, printre care şi aliaţi ai lui Navalnîi, au denunţat acţiunea, spunând că este un truc folosit pentru a-i opri să câştige locuri în consiliul local din Moscova.

Vladimir Putin şi Aleksei Navalnîi
(Foto: radiochisinau.md)

Navalnîi şi-a îndemnat susţinătorii să voteze tactic în întreaga Rusie pentru candidatul cu cele mai mari şanse de a învinge Rusia Unită.

- Advertisement -

Candidaţii de la Moscova ai Rusiei Unite s-au promovat ca independenţi, într-o aparentă încercare de a se distanţa de partid, a cărui popularitate este la cel mai scăzut nivel din ultimii peste 10 ani.

Rezultatele aproape complete citate de agenţia de ştiri RIA sugerează că Rusia Unită a pierdut aproape o treime din mandatele pe care le deţinea până acum.

Conform RIA, Rusia Unită ar urma să controleze 26 din cele 45 de locuri din consiliul local din Moscova, suficiente pentru a-şi menţine majoritatea. La alegerile din 2014 s-a descurcat mai bine, obţinând 28 de locuri cu numele său şi alte 10 prin candidaţii independenţi pe care i-a susţinut.

De această dată, RIA a precizat că Partidul Comunist a luat mandate de la Rusia Unită, obţinând 13 locuri, în creştere faţă de cele cinci de data trecută. Alte două partide – Partidul Iabloko, de opoziţie, şi Partidul Rusia Corectă – ar fi câştigat câte trei locuri, conform agenţiei ruse de presă citate de Agepres.

Alegeri locale sau regionale au avut loc în întreaga Rusie. Însă atenţia maximă a fost asupra scrutinului de la Moscova, după ce demonstraţiile din această vară s-au transformat în cea mai mare mişcare de protest prelungită din Rusia din 2011-2013.

Cum au încercat să blocheze Opoziţia

Potrivit legii, candidaţii independenţi ar trebui să adune semnăturile a cel puţin 3% din alegătorii lor potenţiali în fiecare dintre cele 45 de districte ale Moscovei, respectiv între 4.500 şi 5.000 de persoane, pentru dreptul de a candida.

Dar candidaţii opoziţiei care au reuşit să îndeplinească aceste cerinţe au fost indignaţi de o procedură de verificare opacă care i-a descalificat şi i-a favorizat pe candidaţii pro-putere.

Lipsită de participarea la alegeri mai importante, cum ar fi alegerile prezidenţiale, opoziţia s-a mobilizat puternic pentru aceste alegeri din Moscova, sperând să aibă obţină un cuvânt de spus în gestionarea bugetului uriaş al capitalei ruseşti.

În contextul scăderii veniturilor şi stagnării economice, opoziţia doreşte, de asemenea, să se bazeze pe nemulţumirea în creştere a ruşilor.

În ultimele luni, câţiva candidaţi ai puterii au fost dezaprobaţi în alegerile regionale în beneficiul comuniştilor şi naţionaliştilor, în timp ce partidul de guvernământ, Rusia Unită, înregistrează cele mai scăzute scoruri într-un deceniu

Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!

CITIȚI ȘI:

* Rusia #Rezist. Cea mai mare manifestaţie a Opoziţiei din ultimii ani la Moscova

O paralelă dureroasă: Alexandra – Sorina. Poliția Română „și-a încheiat programul” pentru răpire+viol, Ambasada SUA și-a prelungit programul pentru o viză

Nu pe Sorina trebuia s-o salvați, „patrioților”, ci pe Alexandra!

Minciună oribilă a propagandei ruse din România: „Sorina a fost operată în America, tatăl vitreg i-a luat un rinichi”!

Au încercat să blocheze plecarea Sorinei la 5 dimineața, în aeroport! Soții Săcărin au fost hăituiți până la frontieră. Din cauza șicanelor, copila a pierdut primul avion din viața ei

Interesul superior al copilului. Arestați doctorița care face injecții! Plânge copilul, nu vrea să fie înțepat

Sorina, victima unor escroci emoționali. Au speriat-o cu bau-baul părinților de adopție, deși erau plătiți s-o integreze în familia acestora

Beizadeaua ucigașă. Fiul celui instalat de Ponta și Dragnea la șefia LPF conducea beat, drogat, după o noapte de poker, un bolid de 300.000 de euro cu 240 km/oră. A intrat pe contrasens și a omorât un om

De ce l-au executat americanii pe Dragnea: au aflat că mafiotul a dat ordin din pușcărie să fie schimbat ministrul Justiției. În curând, corupții PSD vor trebui să lupte și cu „MCV-ul american”!

Cumpănașu a înhățat apartamentul de la RAAPS pe mână cu directorul corupt al lui Tăriceanu. Plus: și-a luat o halcă grasă din cele 17 contracte cu statul, însumând peste 30 de milioane de euro!

- Advertisement -

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -